Harta creşterii emisiilor de dioxid de carbon, pe ţări, în ultimii 160 de ani

0

Când liderii lumii se adună să discute criza schimbărilor climatice, provocată de emisiile de gaze de seră, toţi ochii sunt aţintiţi spre China, considerată în prezent cel mai mare poluator al lumii. Dar o privire înapoi în istorie ne arată că şi alte ţări au avut şi încă au o contribuţie negativă majoră, scrie FastCoExist.

 

 

China produce, de una singură, în prezent, 28% din emisiile de dioxid de carbon din lume. Dar înainte ca statul chinez să îşi însuşească titulatura negativă de cel mai mare emiţător de gaze la nivel mondial (lucru întâmplat în 2005), SUA au deţinut “titlul” timp de decenii. Între anii 1960 şi 2005, Statele Unite ale Americii au produs de trei ori mai multe gaze de seră decât China.

Dincolo de faptul că au emis dioxid de carbon, SUA au facilitat emisiile altor state, prin relaţiile economice cu acestea. Potrivit unui studiu Geophysical Research Lettersstudy, publicat în anul 2009, doar exporturile Chinei către SUA reprezintă 9% din totalul emisiilor generate de statul chinez. Prin încurajarea “outsourcing-ului”, SUA au jucat un rol clar în evoluţia economică a unora dintre cei mai mari emiţători de gaze de seră ai momentului.

Istoria creşterii emisiilor de dioxid de carbon poate fi urmărită pe această hartă interactivă, realizată de World Resources Institute. Aici se poate vedea cum au crescut emisiile, pe fiecare ţară în parte, în ultimii 160 de ani. Întreaga analiză poate fi citită aici.

 

Sursa şi foto: FastCoExist

 

Puteţi citi şi:

Pentru prima dată după 35 de ani, stratul de ozon a început să se regenereze

NASA a lansat primul satelit care urmăreşte dioxidul de carbon din atmosferă

Cele mai poluate 10 locuri din lume


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger