Haine inteligente cu aură parfumată

1

Un designer britanic a conceput un sistem prin care hainele să poată fi dotate cu o “bulă de parfum” controlabilă, care să se activeze în jurul purtătorului, răspândind mirosul corespunzător. Următorul pas vizează corelarea emanaţiilor olfactive cu stările celor care vor testa această inovaţie.

Jenny Tillotson s-a  săturat de discriminarea mirosului într-ale modei şi s-a pus pe treabă, scoţând pe piaţă aşa-numita Smart Second Skin: un sistem prin care hainele sunt prevăzute cu circuite de “micro-pompe” şi “micro-tuburi” prin care un anumit parfum este eliberat la comandă, creând în jurul purtătorului o “aură olfactivă”. Dacă primul pas al proiectului nu depăşeşte o doză de aromaterapie în viaţa de zi cu zi, designerul britanic a declarat pentrz Innovation News Daily că urmează etape mai complexe în viaţa acestei versiuni de “piele inteligentă”. Combinarea modei cu elemente de biometrică, prin care ar putea fi măsurat nivelul de stres al purtătorului ar putea transforma aceste haine în adjuvante terapeutice: parfumul din bulă, ales special pentru efecte liniştitoare şi calmante, ar funcţiona ca un calmant. Sau, dimpotrivă, dacă senzorii ar detecta oboseală şi somnolenţă, ar elibera un parfum energizant. De asemenea, dată fiind legătura foarte puternică a bolnavilor de Alzheimer cu memoria olfactivă, aceste haine ar putea fi folosite pentru stimularea acestor persoane.

Sursa: Innovation News Daily

Foto: Jenny Tillotson

 

 

Tags:



Un comentariu

  1. Si cu dobandirea alergiilor ce facem :))) ? sau crizele de astm ? poate sa fie o masura de terapie pentru ele dar si o cauza de aparitie

Reply To Gabriela Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger