Relaţiile sexuale au depăşit consumul de droguri, devenind principala cale de transmitere a HIV în Moldova. În această ţară, e nevoie de o discuţie profundă şi cu sens în ceea ce priveşte sexul. După ce şi-a pierdut slujba de barman din Chişinău, capitala Moldovei, Ivan, în vârstă de 26 de ani, a descoperit că avea nişte pete de culoare maroniu închis pe piele. La o clinică locală, medicii l-au diagnosticat cu sarcom şi i-au făcut analize de sânge, pentru a stabili cauzele problemei. Două săptămâni mai târziu, rezultatele au confirmat că Ivan era seropozitiv. Vestea însă nu l-a luat prin surprindere. “Ştiam ce gen de viaţă dusesem,” spune el. “N-a fost bine.”
Foto: Petruţ Călinescu
de Michael Bird (TheBlackSea.eu)
Traducere de TOTB.ro
Ivan a descoperit că era gay încă de la vârsta de 11 ani. “Nu ştiam nimic despre sex, dar odată, când am mers într-o tabără şi am văzut doi băieţi care se sărutau, mi-am dat seama că-mi plăcea.” Prima dată când s-a culcat cu un bărbat avea 16 ani. “Ne-am cunoscut pe internet – acolo poţi atrage atenţia altui bărbat dacă scrii ceva de genul Îmi plac bărbaţii frumoşi, sportivi.”
După ce şi-a abandonat studiile de psihologie, s-a angajat ca barman şi a început să meargă noapte de noapte în cluburi. Agăţa fete – foarte multe fete – şi-mi spune că s-a culcat cu “vreo sută.” “În fiecare zi, cunoşteam altă fată.” Cum făceai asta? îl întreb. Care era tehnica ta, secretul tău? insist eu, intrigat de cantitate. “Femeile mă plăceau. Unele erau mult mai tinere ca mine. Unele erau chiar eleve.” Nu folosea prezervative, nu-şi făcea probleme că le-ar putea lăsa însărcinate. “Nu mă gândeam la asta,” spune el. “Sexul era cel mai important lucru pentru mine.”
Cu toate acestea, numărul de aventuri cu femeile e eclipsat de numărul bărbaţilor cu care s-a culcat – să tot fie vreo 200, poate. “Era un stil de viaţă nesănătos,” adaugă el. Acum lucrează ca recepţioner şi ia pastile, pentru a se asigura că HIV-ul nu evoluează în SIDA. “Nu am un partener stabil,” spune el. “Fac sex cu bărbaţi şi folosesc prezervative. Nu mi-e greu să găsesc bărbaţi la Chişinău. N-am avut niciodată probleme.”
Sexul înainte de toate
Numărul noilor cazuri de HIV din Moldova creşte constant, în fiecare an înregistrându-se 700-800 de noi victime, deşi cifrele reale sunt mult mai mari. Deşi incidenţa HIV e în creştere în rândul homosexualilor, aceasta nu este o problemă a comunităţii gay. Majoritatea cazurilor noi sunt în rândul heterosexualilor şi cea mai mare parte a victimelor o reprezintă femeile.
Şi calea de transmitere s-a schimbat. În 1996, 85% din cazurile noi erau cauzate de faptul că mulţi consumatori de droguri foloseau la comun seringi cu ace infectate şi doar 15% erau pe cale sexuală. Acum, 92% sunt cauzate de sexul neprotejat şi doar 5% de consumul de droguri. Consumatorii de droguri din ţară sunt mult mai responsabili şi au încetat să mai folosească la comun seringi uzate. Însă o mare parte a populaţiei refuză să folosească prezervativul. Să fie oare din cauză că moldovenii pur şi simplu nu vorbesc îndeajuns despre sex? Iată patru motive care ar putea justifica acest răspuns.
1. Tinerii: heterosexuali şi protejaţi – doar pe jumătate
Tinerii folosesc, într-adevăr, prezervative – dar doar uneori. Serge are 17 ani şi provine din orăşelul sudic Cahul – el nu foloseşte prezervative cu actuala lui iubită. “Cele mai bune prezervative din Moldova sunt scumpe,” spune el. “Cum poate un student fără niciun ban în buzunar să-şi cumpere zilnic un pachet de prezervative? Eu am încredere în actuala mea prietenă şi nu am vorbit niciodată cu ea de posibilitatea unei boli – pentru că e o fată drăguţă.”
Totodată, Ludmila, în vârstă de 21 de ani, din oraşul Glodeni, spune că tinerii ştiu despre HIV, dar că în societatea moldovenească există un stigmat mai puternic în tradiţiile şi atitudinile faţă de femei. “Băieţii din Moldova nu sunt obişnuiţi să poarte prezervative – iar pentru fete e ruşinos să aibă la ele prezervative,” spune ea. “Aşa că, dacă agăţi pe cineva pe nepusă masă şi niciunul din ei nu are prezervative, e posibil să facă sex neprotejat.”
Lucia Pirtina, director adjunct al departamentului HIV / SIDA din cadrul Spitalului de Dermatologie şi Boli Infecţioase din Chişinău, are zilnic contact cu noile cazuri de HIV. Când discută cu pacienţii despre cum au contractat virusul prin sex, cel mai comun răspuns pe care îl primeşte este că “Nu am crezut că era nevoie să mă protejez.” “Pentru că media promovează ideea că HIV se transmite doar între prostituate, dependenţi de droguri şi homosexuali,” spune ea, “iar ei cred că nu sunt expuşi riscului, pentru că Eu nu sunt nici prostituată, nici dependent, nici gay.”
2. Nu sunt gay, dar mă culc cu bărbaţi: pericolul tăcut
Micii comunităţii de homosexuali din Moldova îi place să vorbească – doar în interiorul ei – dar cu siguranţă îi place să vorbească. Oamenii ştiu că ar trebui să folosească prezervative şi cunosc riscurile HIV. Cu toate acestea, există un grup mai mare de bărbaţi care fac sex cu alţi bărbaţi (BSB) – iar ei nu bârfesc. În total, bărbaţii din aceşti grup reprezintă circa 10% din noile cazuri de HIV – nu e o masă critică, însă tot reprezintă o problemă.
“Bărbaţii care fac sex cu bărbaţi nu vor să fie văzuţi,” spune Roman, consultant la Centrul Social Regional din Chişinău, care oferă servicii persoanelor seropozitive. “Nu vor să discute deschis despre asta. Mulţi au familii.”
E limpede însă că aceştia există – şi întreţin relaţii sexuale. Aceşti bărbaţi folosesc reţele sociale cum ar fi Mamba, Planeta Romeo şi Odnoklassniki, pentru a agăţa. Când te înregistrezi pe un site ca Planeta Romeo, administratorul îi cere clientului să ofere detalii minuţioase despre aspectul fizic şi despre ceea ce-şi doreşte de la alt bărbat. Clientul trebuie să-şi descrie culoarea ochilor, conformaţia, înălţimea şi tipul de pilozitate corporală şi să declare dacă doreşte sex anal, fisting activ sau pasiv, sado-maso şi care este mărimea de penis pe care o preferă (“membru”, după cum îl numesc ei.) Clientului i se cere chiar să detaliile ce fetişuri are, cum ar fi “costume,” “dresuri de mătase” sau “skater.”
Bărbaţii aflaţi căutarea unor relaţii sexuale cu alţi bărbaţi sunt dispuşi să-şi împărtăşească până şi cele mai mici detalii despre preferinţele lor, dar asta doar online, nu şi în viaţa reală. Aici, bărbaţii au nume precum “barosan_cocoşel_băieţel” şi caută “tipi obraznici” sau “sex sex.” Unii postează selfie-uri cu ei dezbrăcaţi, fără să-şi arate faţa, cu “membrele” la vedere, în vreme ce alţii îşi folosesc numele adevărate şi îşi arată feţele, spunând că “vor să vorbească pe chat.” Este un amestec de gay şi BSB asumaţi şi neasumaţi. Online există sute de astfel de conturi.
Vaeceslav Mulear, coordonator pentru Probleme de Sănătate la organizaţia neguvernamentală pentru drepturile LGBT Genderdoc, şi echipa lui oferă homosexualilor prezervative şi consiliere despre locurile din Chişinău frecventate de membrii acestei comunităţi. Însă, după cum spune, echipa lui nu poate oferi servicii tuturor BSB. Acesta e un grup disparat şi închis. “Nu vor să-şi facă testele pentru HIV,” spune el. “Nu vor să recunoască cine sunt.”
3. Migranţii: ce se întâmplă în Volgograd, rămâne în Volgograd
Moldova este o ţară a migranţilor. Circa 615.000 dintre cetăţenii ei muncesc şi trăiesc în străinătate. Aceştia reprezintă 15% din întreaga populaţie, jumătate dintre ei călătorind în ţările UE, alţii în principal în Rusia. Bărbaţii tind să meargă spre Est, unde mai bine de două treimi lucrează în construcţii. “Lucrează pe şantiere de construcţii, mulţi nu au educaţie superioară, nu cunosc locul unde se stabilesc şi sunt dezorientaţi în altă ţară,” spune Lucia Pirtina.
Uneori, într-un singur apartament pot locui şi 20 de bărbaţi, iar seara există foarte puţine ocazii de distracţie – în afară de vodcă şi prostituate -, iar când vorbim despre prostituate, nu vă aşteptaţi ca Julia Roberts din Pretty Woman să-i viziteze pe migranţii moldoveni pe un şantier din Nizhny Novgorod.
Când se întorc acasă, păstrează tăcerea în legătură cu ce s-a întâmplat. Un fenomen îngrijorător este că multe femei măritate din zone rurale izolate ale Moldovei, care au avut de-a lungul vieţii un singur partener sexual, află la spital că au HIV. Unii dintre soţii lor se întorc în Moldova ca purtători ai virusului şi îşi infectează soţiile. Acest lucru corespunde unei statistici din 2010, potrivit căreia doar circa 4,5% dintre femeile căsătorite din Moldova spun că au folosit prezervativ cu soţii lor.
Migraţia muncii pune la grea încercare comunicarea dintre parteneri, iar rezultatul este HIV. “Aceasta este tragedia noastră,” spune Pirtina.
4. Căsătoria: legaţi de neîncredere
Faptul că bărbaţii nu reuşesc să fie deschişi cu soţiile lor contribuie la răspândirea bolii. Acest lucru ar putea fi pus pe seama unui exces de mândire şi a lipsei de importanţă atribuite nevoii de comunicare. Fenomenul e ilustrat prin exemplul de mai jos, documentat din rapoarte judecătoreşti şi conversaţii cu indivizi apropiaţi cazului (numele au fost schimbate).
Liana şi Petrov au fost prieteni din copilărie, când locuiau într-un orăşel din nordul Moldovei. Ea a plecat în Rusia la 16 ani, împreună cu mama ei. În acelaşi timp, poliţia l-a prins pe Petrov furând şi el a fost condamnat la închisoare. Cu toate acestea, cei doi au păstrat legătura prin corespondenţă – ea l-a vizitat la închisoare, ducându-i pachete şi ajutându-l să-şi păstreze moralul ridicat. Când bărbatul a fost eliberat, ea l-a aşteptat împreună cu părinţii lui la porţile închisorii.
Deşi unii oameni din oraş o avertizaseră la adresa lui, ea era îndrăgostită şi credea că el s-ar putea schimba şi că ar fi un soţ bun. Înainte de nuntă, în Moldova era obligatoriu ca partenerii să fie testaţi pentru HIV. La acea vreme, statul presupunea că oamenii nu fac sex înaintea căsătoriei. Petrov a luat de la laborator analizele pentru amândoi: el era seropozitiv, ea nu. Însă nu i-a spus nimic femeii despre asta.
După nuntă, Liana a început să lucreze într-un coafor. Câştiga bine şi era nerăbdătoare să aibă copii. Între timp, Petrov s-a dovedit a fi un mare consumator de alcool şi de droguri şi-şi petrecea mult timp prin baruri – adesea venea acasă beat, drogat şi furios. Deşi ea petrecea mult timp departe de Petrov, în compania mamei şi sa fraţilor ei, continua să se întoarcă la acesta. Într-o seară, în prezenţa mamei Lianei, şi-a lovit soţia peste faţă şi în stomac. Mama a încercat s-o apere, dar Petrov a pocnit-o pe bătrână.
La acea vreme, Petrov îşi infectase soţia cu gonoree, ceea ce o făcuse să creadă că el o înşela cu alte femei. Plănuia să-l părăsească şi, în mijlocul unui scandal, el i-a spus: “De ce ţi-e frică de gonoree? Asta nu-i nimic, tu nici nu ştii c-ai putea să ai HIV.” Liana şi-a făcut un test de HIV anonim. Rezultatul a ieşit pozitiv.
S-a temut că va fi o povară pentru toţi apropiaţii. Însă, la o seară distanţă, Liana a plecat de la serviciu să-şi viziteze mama, la fel ca-n oricare altă zi. A rămas la poveşti. Avea o stare de spirit mai bună. Calmă şi echilibrată. După ce au vorbit, a plecat acasă la soţul ei. Mama ei îşi aminteşte o replică din acea seară, când Liana i-a spus: “M-am gândit şi de mâine totul se va schimba, totul va fi bine.” Mama a crezut că luase hotărârea de a-l părăsi pe Petrov.
A doua zi, mama a sunat-o pe Liana, pentru că nu venise s-o vadă după serviciu. Însă n-a răspuns nimeni. Toţi prietenii ei de familie şi rudele au început s-o caute, însă nimeni nu i-a dat de urmă nici în oraş, nici în împrejurimi. Seara, poliţia a anunţat că descoprise un cadavru strivit de roţile trenului. Liana lăsase un bilet: “Dragii mei, vă rog să mă iertaţi, mai ales tu – iartă-mă, mamă, te iubesc foarte mult. Iartă-mă dacă poţi. Te rog să nu acuzi pe nimeni pentru moartea mea.”
IDOM, o organizaţie legală specializată în procese din jurul unor cazuri de HIV / SIDA, a demonstrat într-un tribunal că Petrov a infectat-o în mod deliberat pe Liana. El şi-a susţinut nevinovăţia, susţinând că amândoi ştiau că erau seropozitivi înainte de nuntă. Judecătorul l-a condamnat la patru ani de închisoare, unde se află şi acum, ispăşindu-şi sentinţa.
Acest articol a fost publicat pe site-ul TheBlackSea.eu. Articolul a fost realizat prin intermediul Moldova.org, prin “Consolidarea independenţei mass media online în Republica Moldova prin transfer de know-how din UE,” cu susţinere de la “Parteneriatul European pentru Democraţie” şi resurse financiare din partea Fondului Naţional pentru Democraţie.