Guvernul Ungariei finanțează o inițiativă împotriva sexului premarital și a neheterosexualității

9

Societatea pentru Știința Familiei din Ungaria, o inițiativă înființată la 24 februarie care include printre membri un parlamentar din partidul aflat la guvernare, Fidesz, și pe președintele Alianței Alfa, un grup pro-life radical, a stabilit, în cadrul unui studiu finanțat de guvernul ungar, că raporturile sexuale înainte de căsătorie, concubinajul și relațiile neheterosexuale sunt dăunătoare.

 

 

Societatea mai sus amintită primește fonduri de la Ministerul Resurselor Naționale din Ungaria și este sponsorizată de cel puțin patru membri ai Academiei de Știință Ungare, susține blogul The Contrarian Hungarian. Inițiativa pornește de la premisa că în întreaga societate și în mass media persistă încă viziuni nocive și neadevăruri privind sexualitatea, raporturile sexuale, căsătoria și familia, fiind încurajate aventurile de o noapte, celibatul, concubinajul, relațiile bisexuale și cele poligame.

„O familie sănătoasă, definită în sensul moral, este o comunitate a iubirii fundamentată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie și ai cărei membri sunt soția, soțul și copiii pe care îi au aceștia, inclusiv copiii adoptați sau cei vitregi”, scrie în documentul de înființare al societății, care mai spune că, din rațiuni etice, sociologice, psihologice și care țin de sănătate, căsătoria este calea de ales, nu concubinajul și sexul premarital, și că un om își primește statutul de persoană de la momentul conceperii.

Organizația civică are în plan instruirea profesorilor din școlile publice în vederea susținerii unor cursuri care să promoveze valorile familiei. De altfel, curricula școlară națională, făcută public recent, obligă cadrele didactice să internalizeze 10 noi obiective educaționale, printre care moralitatea, conștiința națională și patriotismul sau integritatea fizică și psihologică, urmând să susțină cursuri legate de valorile și viața de familie. Și asta pentru că, potrivit curriculei, „familia joacă un rol crucial în formularea sensibilităților morale, a autocunoașterii, a sănătății fizice și psihologice și a binelui comun ale copiilor și tinerilor”.

Din acest motiv, continuă documentul, există o nevoie socială de instituții educațional-științifice care să joace un rol sporit în creșterea copiilor și în propagarea standardelor morale și a modelelor familiale armonioase. Această viziune beneficiază de sprijin și din partea noii constituții ungare, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012, care prescrie protecția fetusului, definețte căsătoria drept uniunea dintre un bărbat și o femeie, susține că familia stă la baza supraviețuirii națiunii și încurajează luarea angajamentului de a face copii.

 

 


9 comentarii

  1. bravo lor, asa isi apara societatea de nebunia moderna !!! omul este un animal needucat, dominat de pofte, daca nu este educat corespunzator sau constrans sa respecte niste reguli o ia razna.

  2. Poate dati si cateva argumente prin care sa demonstrati prostia sau fascismul lor. Simpla etichetare nu demonstreaza inteligenta. Dimpotriva. Iar voi Laura si Daniel in mod sigur sunteti inteligenti, nu?

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger