Guvernul britanic promite legi pentru reducerea la zero a emisiilor poluante

0

Guvernul Marii Britanii a anunțat că legile climatice ale țării vor fi înăsprite în vederea reducerii complete a emisiilor de carbon, scrie BBC News. Legislația în vigoare fixase deja reducerea emisiilor cu 80% până în 2050, însă miniștrii britanici spun că nu e de ajuns. Decizia vine în urma summitului pe schimbări climatice din Paris, care a stabilit menținerea temperaturilor globale sub pragul de 2 grade Celsius și limitarea cantității de gaze cu efect de seră emise de omenire. Guvernul nu a oferit însă detalii despre cum ar urma să fie modificată legislația, iar criticii spun că Marea Britanie nu reușește să-și îndeplinească nici obiectivele climatice actuale.

„Întrebarea nu este dacă s-o facem, ci cum s-o facem”, a spus ministrul energiei, Andrea Leadsom. „Există întrebări importante la care trebuie să răspundem înainte s-o facem”. Mulți oameni din sectorul energiei acuză însă guvernul de o atitudine schizoidă vizavi de schimbările climatice. Deși și-au asumat angajamentul pentru reduceri drastice ale emisiilor de dioxid de carbon, miniștrii britanici au realizat o serie de modificări legislative despre care se spune că ar urma să sporească emisiile poluante. De exemplu, una dintre ele a mărit taxa pentru mașini curate de dimensiuni mici, făcând-o la fel de mare ca în cazul mașinilor poluante, ceea ce a dus la sporirea vânzărilor acestora din urmă, iar decizia de a retrage subvențiile pentru energia eoliană de coastă și a celei solare la scară mică în mediul rural, pentru a sprijini alte tehnologii, ar putea împiedica dezvoltarea a două dintre cele mai ieftine surse de energie curată din țară.

Miniștrii se așteptau ca, până în 2030, Marea Britanie să fie alimentată în principal de energie nucleară, energie eoliană offshore și gaze cu tehnologie de captare a carbonului (care îngroapă emisiile poluante în roci). Guvernul nu a asigurat însă noi uzine nucleare, a lansat o competiție în domeniul captării carbonului și a amenințat cu tăierea subvențiilor pentru energia eoliană offshore în cazul în care prețurile din industrie nu vor scădea semnificativ.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger