Guvernul american îşi va ceda controlul asupra administrării internetului

0

Anul acesta ar urma să se încheie supervizarea funcţionării internetului de către guvernul american, un gest simbolic în direcţia asigurării independenţei reţelei, scrie Phys.org. Această mişcare nu va afecta modul în care funcţionează internetul, fiind menită să-i liniştească pe utilizatori, pe companii şi pe alte guverne în privinţa integrităţii sale, a spus Fadi Chehade, directorul executiv al Corporației Internet pentru Alocarea de Nume și Numere (ICANN), o corporaţie nonprofit cu sediul în California, înfiinţată în 1998, care are rolul de a supraveghea, în numele guvernului SUA, imensa şi complexa reţea interconectată a identificatorilor unici care permit calculatoarelor conectate la internet să se localizeze unul pe altul.

Planul de tranziţie este pregătit de la începutul lui 2014 şi va ajunge pe masa guvernului american în februarie anul acesta, urmând să fie aplicat pe 30 septembrie, cu un an mai devreme decât se stabilise iniţial. Dacă guvernul aprobă planul, “atunci contractul dintre ICANN şi guvernul SUA, care ar urma să expire în mod normal la 30 septembrie, va expira şi atât”, a spus Chehade pentru AFP. Acesta a precizat că ICANN este un “poliţist al traficului” eficient, care asigură funcţionarea optimă a sistemului de adrese al internetului, şi că rolul guvernului american nu a fost decât să verifice dacă firma nonprofit urmează procedurile corecte. “În toţi anii de când facem asta, (guvernul american) nu a spus niciodată că nu am urmat corect procesul. Oamenii au exagerat rolul guvernului american în ceea ce facem. Această schimbare este de fapt minimă. E importantă din punct de vedere simbolic, pentru că SUA au fost într-adevăr un administrator al internetului, dar e minimă”.

Guvernul american, care şi-a anunţat intenţia de a ceda controlul asupra administrării internetului în martie 2014, a spus că va încerca să menţină un model de administrare cu mai mulţi mandatari (“multi-stakeholder”), care permite participarea tuturor utilizatorilor de internet, de la companii şi mediul academic, la guverne, în locul unui sistem “multilateral” controlat de guverne. În lipsa supervizării guvernului SUA, ICANN va administra funcţiile tehnice ale internetului sub supravegherea unui comitet alcătuit din 16 membri, menit să asigure o reprezentare diversă şi să nu fie penetrat de guverne şi alte instituţii. Userii de internet vor avea mai multă autoritate în privinţa schimbării unor decizii şi chiar în înlăturarea membrilor comitetului. Chehade se aşteaptă la o rundă nouă de audieri în Congres, în urma plângerilor din partea unor legiuitori americani că Washigntonul “dă de pomană” internetul şi a îngrijorărilor că acesta ar putea fi controlat de alte guverne.

Directorul executiv al ICANN spune că este pregătit să răspundă acestor îngrijorări, pe care le consideră justificate, din moment ce corporaţia pe care o conduce şi-a făcut bine treaba de multă vreme. “Funcţionalitatea independenţei ICANN a fost demonstrată de mulţi ani. Funcţionează şi acum nu facem decât să recunoaştem asta. Punem capăt rolului simbolic al guvernului SUA, la care ar fi trebuit să se renunţe încă din anul 2000”.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger