”Guverne” de cartier și colonii ecologice. Ce avem de învățat de la mișcarea Occupy

Pedro Noel are 24 de ani, convingeri anarhiste și foarte multă energie. Luna trecută a venit la București să ducă mai departe, în cadrul One World, ceea ce a învățat într-un an de implicare în mișcarea Occupy și să-i cunoască pe cei care au ocupat spațiul public din România, pentru a lărgi rețeaua protestelor globale.

de Andra Matzal

S-a născut în Brazilia, însă acum locuiește în Spania, unde a studiat filosofie, s-a apucat de jurnalism independent și, din mai 2011, se află la epicentrul Occupy, de unde învață alături de Indignados și de cei care au ieșit în stradă prin alte colțuri ale lumii, ce presupune o revoluție socială.

Dacă în drum spre Casa Poporului îmi povestește emoționat de ocuparea Parlamentului European, când a simțit că face parte din procesele live ale istoriei sub gazele lacrimogene ale poliției, odată ce ne așezăm la vorbă, redevine calculat și-mi explică de ce ocuparea piețelor nu este de ajuns pentru schimbare.

La un an după izbucnirea revoltelor, în Spania există peste o sută de adunări în cartierele orașelor, fiecare încercând să găsească alternative la ordinea pe care o contestă, o rețea foarte bine pusă la punct de comunicare cu alte grupuri protestatare din Europa, America de Sud, Africa, SUA și Orientul Mijlociu, și comunități care, prin troc și monede alternative, vor să pună bazele unor ”colonii ecologice post-capitaliste.”

Amfiteatrul Facultății de Istorie, unde anul trecut s-a petrecut palida tentativă de ”ocupare” în spiritul revoltelor care, începând cu Primăvara Arabă, au inflamat orașe din aproape toate continentele lumii, e doar o scurtă oprire pe harta de activist a lui Pedro Noel. De un an, se află mai tot timpul pe drumuri, participând nu doar virtual la crearea unei rețele globale de protest anti-capitalist. Nu merge doar la întâlnirile adunărilor locale, create după ce corturile au fost ridicate din piețele spaniole, ci și la Agore: întrunirile internaționale ale grupurilor de sub umbrela Occupy. De cele mai multe ori călătorește în Europa, însă ține legătura online cu revoluționarii din hotspot-urile mai puțin vizibile, din Africa de Sud, Africa de Nord sau Australia. Peste tot unde merge, stă în squaturi sau e găzduit de alți protestatari, în condițiile în care toate acțiunile Occupy sunt autofinanțate: cheta și contribuția personală sunt singurele surse de bani. ”Dacă am începe să cerem bani,” crede Pedro, ”în primul rând nu ne-ar da nimeni și am începe să fim catalogați mercenari. Ce am primit prin donații, direct în piață, au fost hardware, mâncare și haine.”

 

#M12 #GlobalChange Spread this message from M12Global on Vimeo.

 

Pe un fond în care protestul public tinde să devină în spațiul românesc o metodă redundantă pentru a presa autoritățile să-și asculte societatea civilă, Pedro vine cu perspectiva unui model organizat, pentru care acțiunea este necesar corelată cu organizarea comunităților și în afara scenei de demonstrații. Ieșirea în stradă, spune el, e doar un canal al celor mulți, însă cel puțin la fel de importante sunt inițiativele locale, prin care oamenii să-și recâștige interesul în treburile cetății, depășind granițele religioase, etnice sau sexuale. Lumea viitorului, spune el, în care, utopic, mișcarea Occupy ar căpăta un spectru larg și concret, ar fi o lume fără guverne, în care oamenii să facă troc cu bunuri produse de ei înșiși și în care globalizarea nu s-ar mai traduce prin ascendentul corporațiilor asupra oamenilor simpli. ”Ce am mai învățat de când au început protestele e că nici poliția, nici guvernele nu mai respectă legile, acționând după bunul plac,” adaugă Pedro, care se pregătește pentru Global Revolution, protestul anunțat pentru 12 mai, și pentru următoarea Agora a ocupanților, ce va avea loc în curând la Berlin.

 

Occupy Madrid, 15 mai 2011. Foto: Reuters

 

Când ai început să te implici în mișcarea Occupy?

Anul trecut, după ce revoltele au izbucnit în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord, au început și în Spania valuri de manifestații, iar din 15 mai, unele dintre cele mai importante piețe au fost ocupate de oameni care protestau împotriva șomajului și a guvernului actual. Atunci, un grup de vreo 20 de oameni am creat grupul Take the Sqaure, care să disemineze informații despre ceea ce se întâmpla în Spania, către orașe din restul lumii, unde izbucneau, de asemenea, revolte.

Ai participat la multe dintre protestele mișcării Occupy și ești strâns legat de revendicările grupurilor de manifestanți din toată lumea. Ce-i apropie și ce-i desparte pe ”ocupanții” din toate aceste orașe?

 

Sursa: Map.squaresdatabase.org

Există mai multe asemănări decât diferențe între protestele organizate în puncte diferite de pe glob: peste tot există un context politic pe care oamenii îl contestă și anumite legi împotriva cărora militează societatea civilă. Un exemplu foarte bun este cel din Spania, unde guvernul a adoptat Sinde, o lege referitoare la Internet care pare să fie mai aspră decât ACTA. Comunitatea de hacktiviști din Spania e foarte puternică, așa că există sute de mii de pagini de unde poți face streaming și download gratuite de materiale video, astfel încât guvernul american a făcut presiuni pe lângă cel spaniol pentru aplicarea acestei legi.

Care ar fi principiile împărtășite de grupurile de protest Occupy?

În primul rând, solidaritate – luptăm cu toții împotriva unor dușmanii comuni. Au existat proteste de solidaritate cu Spania și în România, chiar dacă noi nu am știut acest lucru, ceea ce spune mult. Apoi, orizontalitate – refuzăm ierarhiile. Ar mai fi inclusivitate – pentru noi nu contează religia, rasa, etnia, genul, orientarea sexuală. Occupy a început de Primăvara Arabă, în Piața Tahrir. Încercăm să eliminăm perspectiva eurocentrică asupra protestelor și să arătăm că peste tot în lume se protestează pentru cauze comune. De asemenea, n-aș putea spune că suntem toți anticapitaliști, însă cu siguranță suntem împotriva felului în care capitalismul funcționează în țările noastre.

 

Foto: TaketheSquare

 

Ce rol a avut violența în protestele organizate în timpul Occupy Spania?

Unul dintre principiile pe care ni le-am impus încă de la început a fost refuzul oricărei formă de violență fizică, astfel încât am încercat să venim cu altceva: cyber-violență. Să oferim un flux cât mai mare de informație spre toate structurile sociale, folosind ca motor principal Internetul, și pe de altă parte să fim prezenți în piață, astfel încât nimeni să nu ne poată ignora, nici măcar cei care nu sunt activi online. În Piața Catalunya de pildă, pe 27 mai 2011 a avut loc prima manifestare de forță împotriva ocupanților și, atunci când polițiștii au început să lovească, nu a reacționat nimeni. Am făcut în schimb multe filmulețe, pe care le-am publicat pe net aproape în timp real, iar într-o oră în piață au apărut de cinci ori mai mulți oameni, astfel încât în final poliția a fost făcută să evacueze locul.

Ce schimbări a adus mișcarea Occupy în Spania?

Începând din iunie anul trecut, n-am mai ocupat piețele, ci am început să facem adunări ale comunităților din cartiere. Astăzi, în Spania, există mai bine de o sută de astfel de adunări locale și grupuri de lucru. Chiar dacă n-am mai ieșit în stradă, acum suntem mult mai organizați și, de exemplu, în octombrie, când a avut loc la Madrid un protest major, am fost 500.000 de oameni. Potrivit statisticilor, 70% din populația Spaniei a participat la cel puțin unul dintre protestele organizate de pe 15 mai și până acum. De asemenea, s-a schimbat dialogul public și oamenii au început să discute mai mult despre politică și să se implice în realitate, căutând alternative. Și guvernele și-au schimbat politica de dialog, ajungând să respecte și să ia mai mult în calcule revendicările protestatarilor. Au apărut, de asemenea, comunități noi, cum este cazul unei cooperative din Catalunya, care a cumpărat un sit industrial, unde oamenii vor să înceapă să producă bunuri la scară industrială, respectând însă mediul. Acum, de pildă, au început să producă bere organică. De asemenea, vor să creeze o nouă monedă și o nouă bancă, pentru comunitatea lor. Pe scurt, o ”colonie ecologică post-capitalistă,” după cum se autointitulează.

Nu vă e greu să vă coordonați, fiind atât de mulți oameni organizați în grupuri de lucru și ținând cont că principala cale de comunicare e virtuală?

 

Sursa: Map.squaresdatabase.org

În primul rând, lucrăm pe două fronturi, unul național (Toma la Plaza) și unul internațional. Internetul joacă, desigur, un loc central și fiecare adunare are un blog, reprezentanții intră pe forumuri specifice și pe mailing lists, fiind racordați la o rețea națională și la una globală. Am avut și trei întâlniri internaționale pe care le numim Agora: la Paris, pe 17 septembrie 2011, ziua în care a pornit mișcarea Occupy în Statele Unite, la Bruxelles, pe 15 octombrie și la Atena. Următoarea Agora va fi în mai, la Berlin, în cadrul Bienalei de Artă, care ne-a oferit un spațiu.

Unul dintre simptomele protestelor din ultima vreme a fost dezechilibrul dintre susținerea virtuală și participarea reală la manifestații. Care a fost raportul dintre ele, când vorbim de Occupy Spania?

Luptăm împotriva a ceea ce Micah White de la Adbusters, cel care de altfel a și lansat eticheta ”Occupy”, numește clicktivism. O face organizând pur și simplu adunări virtuale, cât și reale, în fiecare cartier. Chiar dacă la început grupurile pot fi mici, pe parcurs se adună din ce în ce mai mulți, pentru că tensiunile sociale sunt în creștere: din ce în ce mai mulți oameni nu au bani, nu au joburi, au parte de represiuni din partea autorităților ș.a.m.d.

 

 

Social media a fost și rămâne vitală pentru coordonarea mișcărilor de protest, însă prețul comunicării transparente este vulnerabilitatea demonstranților în fața celor care supraveghează. Cum vă păziți de intrușii virtuali?

Există riscul supravegherii, care nu e deloc neglijabil și tocmai de aceea am publicat pe site-uri ca HowtoOccupy manuale despre cum ne putem păstra anonimitatea online. De altfel, am subliniat chiar de la bun început că orice formă de activism este riscantă, așa că trebuie să-ți asumi din capul locului acest lucru. Un alt lucru pe care trebuie să-l ținem minte este că nu facem nimic ilegal și tocmai de aceea autoritățile nu pot încerca decât să ne sperie. Am fost și eu precheziționat în stradă de colaboratori ai poliției și mi s-a spus să mă retrag din ceea ce fac. Ce pot face este să-mi păstrez anonimitatea online, să nu mă las intimidat și să fiu totuși cu ochii în patru. Nu am, de exemplu, telefon mobil: comunic numai online.

Ați avut parte până acum de cenzură?

Cel mai bun exemplu despre ce poate face politica aplicată la tehnologie este cel al Chinei, cu care nu putem comunica din cauza lipsei de libertate reală și virtuală. Însă și în Europa ne-am confruntat cu tentative de cenzură și timp de aproape o lună, de exemplu, Europeanreavolution.net a fost blocat prin  DNS în Belgia, Franța și Germania, printr-o măsură care ar trebui aplicată numai la spam și pornografie ilegală. Răspunul nostru a fost să bombardăm netul cu mesajele noastre și să spunem că ni s-au blocat site-urile, astfel încât mulți au făcut mirroring pentru paginile noastre.

Când folosim preponderent Internetul și din ce în ce mai mulți cetățeni devin și jurnaliști, am putea crede că intervine problema credibilității. Au oamenii încredere în noile surse alternative de informare, venite direct din miezul evenimentelor?

 

Occupy Trafalgar Square, Londra. Foto: Flickr

Totul se întâmplă într-o manieră foarte organică și în fiecare zi, cantitatea de informație acționează pentru a acorda mai multă încredere presei independente și a jurnalismului cetățenesc. Nu am încercat să creăm doar comunități, ci și surse independente de informație, iar până acum calitatea s-a dovedit că joacă un rol capital. În ceea ce-i privește pe cei mai vârstnici, care nu sunt foarte la curent cu ce se întâmplă online, încă nu știm exact cum să ajungem la ei, însă prentru ei trebuie să fim prezenți în stradă. Astfel, nu ne pot evita și ne pot ignora. Când suntem invitați de canalele de presă mainstream, de regulă participăm, deși știm că legitimăm forța acestor mijloace. Însă nu putem fi atât de limitați și să refuzăm, însă de regulă nu ne prea invită. Le suntem incomozi.

Intenționați să vă organizați și într-o formă politică? Să vă faceți un partid?

Mișcarea din Spania nu are nicio intenție de a se implica în politică și, în general, respinge această idee, însă în Germania sau Italia există grupuri care vor să creeze partide politice. Personal, aș susține un partid care să preia revendicările Occupy, atâta vreme cât pentru mine e important să luptăm pe două fronturi: atât din interiorul sistemului, pentru a-l boicota, dar și din afară, din zona marginală.

 

Foto main: Nina Montenegro / Occupy Portland