Greva foamei din închisorile californiene

1

Acum mai bine de o săptămână, aproape 30.000 de deținuți au intrat în greva foamei în cadrul celui mai mare sistem de închisori din SUA, lansând cel mai mare protest din istoria Californiei, scrie Socialism or Your Money Back. În momentul de față, în jur de 12.000de oameni continuă revolta în 23 din cele 33 de închisori ale Californiei și au publicat pe site-ul mișcării o listă cu cinci revendicări. Deși numărul greviștilor a scăzut sub jumătate de la începutul protestului, el este în continuare de două ori mai mare decât cel înregistrat la o acțiune similară de acum doi ani.

Potrivit Rolling Stone, greva a fost stârnită de un grup de bărbați ținuți în izolare la închisoarea Pelican Bay și a fost motivată de apelul agresiv al sistemului de detenție californian la carceră. Numărul pușcăriașilor solitari din California este de 4.500, adică 5% din populația închisorilor americane, care adună 50% din numărul total de sinucideri în detenție. Principala problemă invocată de deținuți este lipsa contactului uman în celulele în care sunt izolați 23 de ore pe zi. Carcerele au 2×3 metri, nu au geamuri și câteodată nici radio sau TV. Deținuții nu pot da sau primi telefoane ori vizite de la prieteni și rude. Nu au acces la programe de reabilitate și nu pot participa la slujbe religioase. Un deținut petrece, în medie, șapte ani în izolare, “o pedeapă inumană” în viziunea Conferinței Episcopilor Catolici.

În 2011, bandele violente din închisorile californiene au fost asociate cu peste 1.700 de omoruri, tentative de omor și atacuri asupra altor deținuți sau gardieni. În mai multe state din țară, autoritățile au reacționat prin trimiterea membrilor bandelor la carceră. California a plusat însă – a trimis în izolare și în unități de maximă siguranță pe toți cei care puteau fi asociați, chiar și de departe, cu o bandă. Astfel, sute de deținuți, printre care se numărau și infractori non-violenți, au ajuns în carcere, adesea din cauza acuzațiilor neîntemeiate a altor deținuți sau pentru că au citit cartea nepotrivită.

Un reporter de la CBS, Mike Wallace, a descoperit că în închisoarea Corcoran din nordul Californiei, gardienii organizează lupte între deținuții din unitățile solitare și pun pariuri, iar dacă luptele ies de sub control, nu se abțin să-i împuște. Zeci de deținuți au fost împușcați și opt uciși în timpul acestor lupte. După ce practica a ieșit la iveală, Wallace a aflat că gardienii au început să se răzbune încurajând violuri între oamenii din carcere.

Dacă în trecut izolarea era doar o pedeapsă temporară, ea a ajuns o sentință pe viață la tortură psihică. În 2011, un raportor ONU pe tortura din închisori a cerut interzicerea izolării pe termen lung sau nedeterminat, pe motiv că numai câteva zile petrecute în carceră pot genera probleme psihice pentru toată viața. La Pelican Bay, deținuții au petrecut zece ani în izolare, unii din ei ajungând la 20-30 de ani. În același an în care raportorul ONU a cerut abolirea izolării în detenție a avut loc și prima grevă a foamei în închisoarea Pelican Bay. Departamentul pentru Corecție și Reabilitare din California a făcut atunci câteva promisiuni în semn de răspuns la revendicările deținuților, însă au fost ignorate timp de doi ani.

Același departament nu recunoaște acum noua grevă a foamei ca protest politic, numind-o “tulburare în masă”. Mai mult, organul a avertizat că cei care participă la grevă sau refuză să mai muncească vor fi supuși unor măsuri disciplinare, în baza legislației de stat.

De cealaltă parte, deținuții cer:

1. Încheierea pedepsei de grup și al abuzurilor administrative – Asta include politica de siguranță din închisori care justifică izolarea pe termen nederminat. Prizonierii pot fi acuzați că sunt membri ai unor bande sub cele mai neîntemeiate pretexte și apoi trimiși la carceră. Dacă au cărți de Malcolm X sau Black Panther George Jackson sau desene inspirate din cultura aztecă, oamenii pot fi trimiși în izolare ani la rând.

2. Abolirea politicii de debriefing și al criteriului și al criteriilor membru de bandă activ/inactiv – Apartenența închipuită la o bandă este unul dintre motivele principale din spatele izolării. Practica “debriefingului”, adică a oferirii de informații despre alți deținuți, în mod special privind apartenența lor la o bandă, se aplică adesea pentru obținerea de mâncare mai bună sau eliberarea din detenția solitară. Debriefing-ul pune în pericol siguranța deținuților și a familiilor lor, pentru că sunt văzuți adesea ca “turnători”.

3. Respectarea recomandărilor din 2006 ale Comisiei Americane pentru Siguranță și Abuz în închisorile din America privind încetarea izolării pe termen lung.

4. Asigurarea unor mese decente și nutritive – încetarea practicii de a refuza mâncare decentă și asigurarea unor mese nutritive care să includă și unele pentru dietă.

5. Extinderea și asigurarea unor programe constructive și privilegii pentru deținuții din unitățile de izolare – Exemplele includ: extinderea timpului de vizită și adăugarea unei zile pe săptămână, precum și permiterea unui telefon săptămânal.

Aflați mai multe despre greva din California accesând site-ul campaniei de solidaritate a deținuților.

Foto: Flickr/kIM DARam

 

Puteți citi și:

România “sărbătorește” prin multiple condamnări la CEDO condițiile proaste din închisori


Un comentariu

  1. Pingback: 10 proteste neobișnuite din 2013 | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger