Greenpeace România cere includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO

0

Miercuri, 27 iunie, în cadrul ședinței CSAT se va discuta despre stoparea procedurii de includere a sitului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO. Cu această ocazie, Greenpeace România, care s-a alăturat încă din fază incipientă campaniei Salvați Roșia Montană, cere printr-o scrisoare deschisă autorităților implicate să retragă solicitarea de suspendare a dosarului și să susțină includerea peisajului minier Roșia Montană în UNESCO.

Roșia Montană este despre oameni

Roșia Montană este subiectul public care a mobilizat în cea mai mare măsură societatea civilă din România în ultimii ani, campania Salvați Roșia Montană fiind mișcarea fondatoare a noului spirit civic în România și a democrației participative.

Încă de la apariția acestui subiect pe agenda publică, mesajul clar transmis în stradă, în dezbaterile publice, în nenumărate petiții și solicitări adresate Guvernului României este acela că Roșia Montană este despre oameni. Întreaga societate, comunitățile locale și fiecare persoană în parte au dreptul la bunăstare și la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, adică funcțional. Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

Guvernul României, prin reprezentanții săi, dovedește că nu recunoaște aceste drepturi fundamentale și eșuează să se achite de datoriile și obligațiile ce îi revin.

Dezvoltarea responsabilă trebuie să fie un proces transparent realizat cu implicarea societății – acces la informație și consultări publice – și trebuie să țină cont de cele patru dimensiuni inerente unui asemenea demers: socială, de mediu, culturală și economică.

Blocarea dosarului Roșia Montană la UNESCO și păstrarea caracterului mono-industrial al zonei înseamnă condamnarea comunităților locale la subdezvoltare și reprezintă un proces de guvernare netransparent, în profund dezacord cu drepturile și interesele legitime ale societății așa cum sunt definite în Constituția României și așa cum au fost exprimate în spațiul public încă din 2002.

Procesul dintre Gabriel Resources Ltd. și Statul Român de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor nu poate constitui un argument pentru blocarea înscrierii sitului Roșia Montană în UNESCO. Guvernul trebuie să reprezinte interesele României și să folosească în favoarea sa recomandarea ICOMOS de includere simultană a sitului Roșia Montană în patrimoniul mondial UNESCO și pe lista roșie a siturilor periclitate.

Solicităm Guvernului României să retragă cererea de suspendare a dosarului și să susțină includerea peisajului minier Roșia Montană în UNESCO.

Solicităm Consiliul Suprem de Apărare a Țării să apere interesele României și ale cetățenilor săi.

Transmitem Comitetului patrimoniului mondial UNESCO că societatea civilă din România recunoaște și apreciază valoarea excepțională a peisajului minier de la Roșia Montană și că dorește să beneficieze de șansa unei dezvoltări responsabile oferită prin includerea acestuia în lista patrimoniului mondial UNESCO.

Patrimoniul cultural și cel natural de la Roșia Montană aparțin României și cetățenilor săi. Acțiunea Guvernului de a bloca un proces atât de important, contrar dorinței exprimate în mod repetat de către societatea civilă, reprezintă un act de sfidare a drepturilor cetățenilor. Greenpeace România consideră că cel mai sănătos mediu este democrația și cere autorităților implicate în acest proces să reprezinte cu adevărat interesele întregii societăți.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger