Greenpeace: Deservind Chevron, jandarmii reduc la tăcere sătenii din Pungești

1

Greenpeace România acuză abuzurile grave comise de Jandarmeria Română la Pungești, județul Vaslui, care a bruscat cetățenii, blocând drumurile și accesul presei în zonă, pentru a facilita începerea lucrărilor de explorare a gazelor de șist de către compania Chevron.

 

 

Acordurile de explorare acordate acestei companii sunt în prezent contestate în instanță, iar cetățenii se opun acestor lucrări de peste două luni,  organizând o tabără de rezistență locală împotriva gazelor de șist.

Pe 2 decembrie, în jurul orei 5 dimineața,  800 de jandarmi au intervenit în forță, acționând violent asupra celor 30 de membri ai taberei de rezistență de la Pungești, transportându-i pe o parte dintre aceștia la secția de poliție și întocmind abuziv amenzi și dosare penale.

Acționând astfel, forțele de ordine au încălcat dreptul cetățenilor la liberă exprimare și la proteste pașnice, drept garantat de constituție, pe care tocmai autoritățile ar trebui să îl garanteze, preferând în schimb să protejeze interesele companiei americane Chevron. Ceea ce s-a întâmplat la Pungești creează un precedent foarte periculos, care pune în pericol implicarea societății civile și democrația. Dacă autoritățile vor facilita efectuarea lucrărilor companiei Chevron la Pungești, împotriva voinței populației locale, vor urma alte lucrări în toată țara, iar zone emblematice precum: Vama Veche, Costinești sau Băile Felix, vor fi afectate iremediabil,” a declarat Crisanta Lungu, directorul executiv al Greenpeace România.

Greenpeace face un apel la solidaritate și mobilizare națională pentru a susține protestatarii din Pungești, care se opun în mod pașnic explorării și exploatării gazelor de șist. Greenpeace încurajează cetățenii să își exprime părerea și să își apere drepturile, în mod pașnic.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui va organiza o dezbatere publică pentru emiterea unui nou acord de mediu tot pentru compania Chevron, necesar amplasării unei sonde de explorare a gazelor de şist în comuna Puieşti. Dezbaterea publică va avea loc pe data de 19 decembrie, la Căminul Cultural din Puieşti. Încurajăm populația să meargă și să își exprime opinia, influențând astfel decizia luată de autorități.

 

Puteți citi și:

Vești de la Pungești: ”E scenariu de război aici”

Pungești sub asediu

Ia-ți tigăile și marș acasă în America mă-tii!


Un comentariu

  1. Reactia jandarmilor arata reactia celor care-i conduc.. atitudinea disperata a sistemului aflat pe duca. Ramaneti calmi, oameni buni.. Ramaneti iubitori si centrati in viziunea unei lumi in care oamenii nu mai sunt pusi in putere ci puterea este pusa in oameni. Violenta naste violenta. Iertatii si rugati-va pt ei si astfel le veti grabi sfarsitul. Caci cei impotriva armoniei nu pot suporta sa o vada in jurul lor. Uniti-va in trairea asta si lasa-ti animalul sa moara de foame. El se hraneste cu frica si panica voastra. Fara asta, aceasta specie (non)umana isi va afla sfarsitul… Si cu cat mai repede, cu cat mai bine.
    Ne indreptam catre o schimbare mirifica pe planeta. Iar ei stiu asta si nu vor ca si ceilalti sa fie constienti de ceea ce se asterne in fata noastra. Sunt bolnavi de putere, de a controla pe altii mai slabi in duh si nu pot accepta viziunea unei lumi in care toate fiintele traiesc egale si libere. Aceasta schimbare nu este o optiune. Optiunea este doar daca participam sau nu la aceasta schimbare. Doar daca vrem sau nu sa facem parte din viziunea noului Pamant. Schimbarea deja se intampla! “Haosul” pe care il percepem e caderea vechii lumii, care trebuie sa moara (cu surle si trambite) pt ca o alta, noua, sa se nasca. Doar fiind in pace cu noi insine si cu ceilalti.. doar fiind impacati su sine insasi vom putea percepe maretia. Ei stiu asta si vor face tot posibilul sa ne tina ocupati si sa cada cat mai multi odata cu caderea lor abrupta. Nu va lasati pacaliti si nu le faceti jocul. Haideti sa ne unim fiecare in viziunea unei lumi unde doar pacea domina, doar intelegerea iertarea si iubirea exista.. iar restul vor veni de la sine.
    Fac apel fiintelor spiritualizate sa devina active iar activistilor sa devina spiritualizati.
    Indiferent ca suntem in strada sau acasa pastrati acest ganduri si emotii inaltatoare si impreuna vom salva intreaga planeta.. Caci nu conteaza ce facem cat mai important e CUM o facem. Cu ce intentie.. Cu ce atitudine…. Iar aceasta lectie am primito acum 2000 de ani.. E timpul sa o punem in practica.
    Noi toti suntem Unul!
    Impreuna suntem indestructibili, pt ca visul visat singur e doar un vis, pe cand visul visat impreuna devine realitate.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger