Greenpeace România acuză Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) de lipsă de transparență: ANPM consideră că informațiile referitoare la cazurile de depășire a limitelor de atenționare cu privire la radioactivitate nu sunt destinate informării publicului, ceea ce contravine legislației care reglementează dreptul accesului la informații de interes public.
În urma unei solicitări de informații de interes public adresată de către Greenpeace România – cu privire la cazurile din ultimii zece ani, în cursul cărora au fost măsurate, constatate sau semnalizate depășiri ale limitelor de atenționare asupra radioactivității beta și gama (tipurile de radiații cu cea mai mare putere de penetrare și persistență, care modifică și distrug țesuturile vii, putând cauza diferite tipuri de cancer) la nivelul aerului, apelor, solului sau vegetației, ANPM a comunicat organizației că „atingerea sau depășirea limitei de atenționare pentru radioactivitate nu reprezintă un pericol pentru populație și mediu, aceste date nefiind destinate informării publicului”. Întreg răspunsul ANPM poate fi citit aici.
Alexandru Riza, coordonator de campanii în cadrul Greenpeace România, declară: „Este absolut scandaloasă atitudinea Agenției Naționale, pe de o parte sustrăgându-se de la respectarea Legii 544/2001 – privind liberul acces la informațiile de interes public, ascunzând informații atât de sensibile cu privire la aspecte care pot afecta populația”.
Greenpeace România solicită Agenției Naționale pentru Protecția Mediului să transmită informațiile cerute prin intermediul adresei menționate mai sus. Deoarece fiecare cetățean are dreptul să cunoască aceste informații, Greenpeace lanseză și un apel către populația României pentru a le scrie celor din cadrul Agenției – folosind formularul de pe site-ul www.greenpeace.ro – solicitându-le să facă publice aceste informații.
De asemenea, Greenpeace solicită Ministrului Mediului, Atilla Korodi, care a fost notificat despre această situație, să ia măsuri cu privire la transparența acestor informații.