Grădina din Gura Siriului: evadarea verde din Bucureşti care combină arta cu permacultura

1

“Pentru cei ce nu au copilărit în Bucureşti este mai greu de realizat cât de mult s-a urâţit oraşul din cauza pierderii spaţiului verde şi pietonal, însă bănuiesc că toţi realizăm, într-un fel, cât de mult ne încarcă natura bateriile: verdele copacilor ne asigură tuturor, întotdeauna, un sentiment de linişte eliberatoare, aşa cum primăvara natura se trezeşte la viaţă împreună cu entuziasmul fiecăruia.

 

vedere de ansamblu

 

de Camelia Jula

 

Fără mişcare, natură şi hrană sănătoasă, se pierde o bună parte din sensul vieţii care este subtil conectat la biodiversitatea naturală” – astfel sună o parte din pledoaria pentru natură a Crinei Cranta, artist plastic şi iniţiatoare a unui proiect verde ce îmbină armonios arta cu permacultura. Început în urmă cu doi ani, proiectul Grădina din Gura Siriului a transformat un teren de 400 de metri pătraţi, pe care Crina păzea capre în copilărie, într-o oază de verdeaţă menită să reconecteze oamenii cu natura, într-un oraş în continuă expansiune. Acum, printr-o campanie de strângere de fonduri susţinută pe platforma We Are Here, oamenii inimoşi care dau viaţă Grădinii din Gura Siriului speră să adune fonduri pentru a dezvolta proiectul cu un gard, un tanc de apă, o rulotă pentru cazarea turiştilor, un atelier pentru cursuri şi evenimente artistice.

În iureşul construcţiilor de blocuri, vile, case, magazine, centre comerciale, de cartiere întregi destinate populaţiei în creştere a capitalei, spaţiile verzi pierd teren pe zi ce trece. Să vrei să creezi şi să susţii, în acest context, o grădină care să producă bunătăţi sănătoase şi să le reamintească oamenilor de cât de importantă este prezenţa naturii în viaţa lor pare un ideal greu de atins. Crina şi mica echipa de oameni strânsă în jurul ei demonstrează că, totuşi, se poate. Cu paşi timizi, mărturiseşte chiar ea, a pornit acest proiect în urmă cu doi ani, după ce primise un teren de 400 de metri pătraţi în cartierul Titan din Bucureşti, locul unde s-a născut şi a crescut. “Acolo curăţam gândacii de colorado de pe cartofii plantaţi de părinţii mei, păzeam caprele şi descopeream natura, cu bune şi rele, pe vremea când zona nu era decât teren agricol”, rememorează Crina. Zona a devenit una de interes pentru dezvoltatorii imobiliari, astfel că au început să apară, acolo, vile şi blocuri. În loc să îşi ridice şi ea o construcţie de beton, Crina a transformat terenul copilăriei ei într-o grădină care îmbină armonios principiile permaculturii cu arta şi cu principiile traiului sănătos.

Acum, grădina are două straturi înălţate (unul pentru plante medicinale, altul pentru plante aromatice), câţiva pomi care deja dau rod (cireş, smochin, nuci, măr, vişini), câţiva arbuşti (goji, coacăzi, agrişi), dar şi un garaj cu materiale destinate dezvoltării. Suma pe care proiectul speră să o strângă prin campania de crowdfunding ar ajuta la ridicarea unui gard, care ar oferi protecţie terenului (astfel, recoltele ar fi sigure şi bunătăţi naturale ar putea fi livrate oamenilor, acasă, direct din grădină); ar ajuta la achiziţionarea unui tanc pentru apă, care să ajute la udarea plantelor în verile secetoase, dar şi la achiziţionarea şi instalarea unei rulote, pentru voluntarii care lucrează grădina sau pentru turiştii care vin să o viziteze. În plus, proiectul mai prevede înfiinţarea unui atelier unde se vor ţine, spre exemplu, cursuri pentru copii ori se vor organiza evenimente. Echipa care susţine proiectul este formată din “artişti, permaculturişti, oameni liberi şi creativi, călători sau înrădăcinaţi în Bucureşti”. Despre Grădina din Gura Siriului, planuri de viitor şi motive pentru care ar trebui să nu uităm că avem nevoie şi de natură, nu doar de blocuri, am stat de vorbă chiar cu Crina Cranta, în interviul de mai jos:

 

Cum s-a născut ideea acestei grădini şi cum a luat fiinţă grădina, practic?

Totul a pornit de la intrarea în posesie a terenului pe care urma să construiesc un fel de earthship şi am descoperit că un fost coleg era pasionat de eco-design şi smarthouses, aşa că m-am gândit să mă sfătuiesc cu el; dar atunci ideea era cam prea excentrică pentru context şi eu nu aveam resursele necesare (în primul rând, informaţional, cât şi apartenenţa la o comunitate cu aceleaşi principii). Au trecut trei ani, timp în care am călătorit mult, m-am tot documentat şi am construit propria reţea, încă deschisă, de oameni care au aproximativ aceeaşi viziune. Apoi, primii paşi au fost câteva sesiuni de lucru colectiv şi experimente: construirea unei grădini în gaură de cheie, întâlniri pentru propunerea unui plan de amenajare permaculturală, satisfacţia primei recolte… Acum, următorul pas este campania de crowdfunding.

 

Vedere de la şosea

vedere de ansamblu de anul trecut

Vedere de ansamblu (2014)

 

Câţi oameni au fost la început în proiect şi câţi s-au alăturat pe parcurs?

Iniţial, au fost părinţii mei, apoi am “luat” şi eu pasiunea, s-au alăturat Cristi Iordache, Laurenţiu Cernat de la Grădini Urbane Comunitare, Teodor Terpez, Isabela Niţă şi Adrian Mitiş, care au participat activ. Apoi, au fost vizite, interviuri şi mulţi voluntari minunaţi, chiar şi turişti veniţi prin couchsurfing şi cazaţi în sistem de camping.

Ce plante şi ce pomi / arbuşti aveţi acum în grădină?

Avem deja cireşi, vişini, meri, nuci, un pecan şi un gingko biloba, smochini, rodier, goji, coacăzi, agrişi, lavandă, afini, mur fără ţepi, merişor şi urmează plantarea acum, în primăvara aceasta, a răsadurilor de roşii, castraveţi, ardei, porumb de popcorn cenuşiu, dovleci, pepeni, broccoli, plante companion (gălbenele, crăiţe, năsturaşi), fenicul, physallis, cartof dulce şi cartofi.

 

cires

 

rosioare

 

Cum a fost recolta, în cei doi ani de când aţi pornit proiectul verde?

Prima recolta a fost acum doi ani, când a fructificat cireşul, la al doilea an de la plantare; apoi, anul trecut, smochinul şi primele răsaduri din seminţe (luate de pe seminţe libere – roşii prunişoare galbene, roşii sălbatice, castraveţi). Au fost delicioase, serios, gustul nu se compară cu ce găseşti pe piaţă! Simplul fapt că rupi roşia şi o mănânci, probabil, sau faptul că este crescută local (mama îmi spunea să mănânc fără grijă ce creşte local şi să am încredere că sunt cele mai bune resurse pentru corpul meu, exista logică şi în asta, nu?), simplul fapt că e acolo un organism (de la roşiile cultivate la păpădia sălbatică) ce procesează substanţele din mediul înconjurător mie, pentru mine este extraordinar în sine şi văd un privilegiu în asta.

Cum se îmbină arta cu principiile permaculturii pe care le aplicaţi în grădină?

La faţa locului e un garaj ce mi-a servit drept depozit pentru lucrările din facultate şi nu numai şi, tot pe un teren apropiat, am construit un cuptor unde am ars obiecte ceramice la foc de lemne. În amenajarea finală a grădinii vor exista şi câteva sculpturi ceramice unice în lume. În rest, o să mai fie ateliere şi alte evenimente, pe măsură ce amenajez garajul atelier-galerie.

 

statuia

 

Care a fost investiţia iniţială în grădină?

Singurii banii investiţi s-au dus în plante mai exotice, apoi investiţia principală a fost timpul necesar documentării şi conectării cu oameni care fac grădinărit sustenabil şi permacultură, plus timpul necesar practicării.

Ce veţi face cu suma pe care doriţi să o strângeţi prin campania de crowdfunding?

Crowdfunding-ul a fost singura soluţie ce ne va permite să punem gard – prioritatea numărul unu; să luăm un tanc de apă şi o rulotă pentru locuit / cazat voluntari veniţi de pe alte meleaguri sau turişti şi pentru amenajat atelierul. Dacă se locuieşte la faţa locului, altfel îi merge culturii decât dacă se vine din când în când. Anul trecut au murit multe plante din cauza secetei şi a patrulelor de câini care le-au călcat în picioare… Fiindcă suntem o asociaţie liberă, deschisă, fără personalitate juridică, această campanie de crowdfunding e singura cale pentru accesul la resurse de care nu dispunem.

Ce veţi face dacă nu veţi strânge toată suma necesară, prin campania de crowdfunding?

Dacă nu strângem suma, proiectul va continua ca şi până acum: printre picăturile de timp liber ale fiecăruia, cu multe pierderi şi fără ecou în conştiinţa colectivă. Campania aceasta există nu numai ca să satisfacem nişte nevoi materiale ale proiectului, cat şi pentru a confirma procentul de interes real pentru o viaţă şi o societate mai sănătoasă. Chiar dacă nu strângem banii, dacă reuşim să ne facem mai mulţi prieteni şi să atragem mai mulţi voluntari, tot e bine.

 

cu rosia

 

Cum vezi tu viitorul acestei grădini, viitorul acestui proiect verde, care sunt visele tale pentru el?

În viitorul apropiat, va rămâne o oază cât mai verde, un loc de (re)conectare atât cu natura, cât şi interculturală , un “wormhole” urban contemporan către un stil de viaţă arhaic comunitar. Iar în viitorul îndepărtat, sper să funcţioneze ca un centru intercultural real.

Care a fost (care este) reacţia oamenilor care ajung la grădina voastră, a celor care locuiesc în apropiere, în legătură cu acest proiect verde?

Reacţiile vin în gamă, cu o diversitate de la treapta de jos – scepticism şi demoralizare, îndoială, sfaturi şi idei constructive, promovare, până la treapta de sus – susţinere fizică şi financiară. Local, proiectul nu este foarte cunoscut, căci nu facem gălăgie, doar creştem plante şi nici nu spionează nimeni, în mod special, de ce vin din când în când diverşi oameni. Pe măsură ce punem la punct infrastructura şi putem face evenimente cu public, o să devenim mai vizibili. Acum, dacă nu e nici măcar gard, se pare că ne camuflăm bine cu sălbăticia din jur şi lumea care nu se anunţă în prealabil face cale-ntoarsă J

Uneori, oamenii uită de ce avem nevoie de verdeaţă în mediul urban – să le reamintim: de ce este necesar acest proiect al vostru (şi altele precum el)?

Pentru cei ce nu au copilărit în Bucureşti, este mai greu de realizat cât de mult s-a urâţit oraşul din cauza pierderii spaţiului verde şi pietonal, însă bănuiesc că toţi realizăm într-un fel cât de mult ne încarcă natura bateriile: verdele copacilor ne asigură tuturor, întotdeauna, un sentiment de linişte eliberatoare, aşa cum primăvara natura se trezeşte la viaţă împreună cu entuziasmul fiecăruia. Fără mişcare, natura şi hrană sănătoasă, se pierde o bună parte din sensul vieţii care este subtil conectat la biodiversitatea naturală. Amintiţi-vă de povestea cu împăratul şi privighetoarea: accesul la natură autentică e un privilegiu mai presus de regalitate, chiar; toate bogăţiile lumii nu compenseaza cu trilul privighetorii ce singur avea puterea de a-l însănătoşi pe împărat. Eu cred că lumea e conştientă de necesitatea naturii, însă mai puţin conştientă de faptul că lipsa de implicare personală stă la baza dominaţiei unei maşinării administrative ce nu poate ţine cont de nevoile reale ale fiecăruia, inclusiv accesul la spaţiu verde şi trai sănătos.

 

 

Mai multe informaţii şi povestiri despre proiectul verde Grădina din Gura Siriului puteţi găsi pe blogul său sau pe contul de Facebook.

Mobilier de grădină.

 

Fotografii: Grădina din Gura Siriului, Facebook

 

Puteţi citi şi:

Peste 100 de specii de plante vor fi cultivate în grădina de pe acoperiş din Bucureşti

Grădini urbane cresc pe acoperişuri în Bucureşti

Grădina din curtea şcolii


Un comentariu

  1. Bravo domniţă. Trebuie să fii tare ca să faci muncă în agricultură. Eu unul nu aş avea răbdarea necesară cultivării şi îngrijirii plantelor de nici un fel.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger