Grădina din curtea școlii

E sâmbătă dimineața iar soarele bate în grădina din curtea din spate a Școlii Ferdinand I din București. Opt elevi de gimnaziu smulg buruieni și plantează legume pe terenul de până în 1000 de metri pătrați, în timp ce alți copii de vârsta lor dorm sau se joacă pe computer. Bogdan, un băiat de 11 ani, s-a ghemuit deasupra unui strat de pătrunjel, “o plantă care dă arome în mâncare”, știe el, și îl pigulește de plante invazive. Una din grijile lui când plivește e să nu-i scape vreo pălămidă. Pălămida înțeapă la atingere și face umbră plantelor care iubesc lumina. “Plantele care fac fructe nu e bine să aibă umbre, pentru că [fructele]nu se mai fac”, turuie el plin de entuziasm. “Plantelor fructifere le plac soarele și apa, dar nu în cantități foarte mari.” De la începutul anului, Asociația România în Tranziție îi învață pe elevi să-și cultive singuri hrana, urmând ciclul naturii și principii din permacultură.

 

de Ionuț Dulămiță

 

Permacultura este o ramură a designului ecologic care creează habitate umane în armonie cu cele naturale și care se află în strânsă legătură cu fermieritul organic și cu agricultura ecologică. Adepții ei privesc natura ca pe un sistem integrat, în care plantele au fiecare câte un rol bine definit și funcționează într-o rețea de într-ajutorare reciprocă, cum ar trebui să funcționeze și oamenii, fără nevoia unor intervenții chimice. “Un exemplu: roșia și busuiocul se înțeleg foarte bine”, spune Mihai Abaghief, unul din membrii asociației. “Dacă pui roșia și busuoicul una lânga alta, una o protejează pe cealaltă. Mulți copii nu știau asta sau că dacă pui o anumită plantă lângă salată, protejează salata de fel de fel de gâze sau de melci.”

O mare problemă a omului, consideră Mihai, este deconectarea de mediul înconjurător, o relație incorectă cu natura, de la care poate învăța multe pentru a crea o lume mai bună. Natura are o existență de milioane de ani, a avut multă vreme la dispoziție să experimenteze, în timp ce omul are o experiență de doar 2.000 de ani, cu rezultate preponderent distructive. “Deși capitalismul ne-a învățat că natura e un fel de dog eat dog world, de fapt nu-i așa. E un sistem integrat în care toate elementele se protejează, se ajută.”

 

 

Aceasta e doar una din lecțiile învațate de elevii Școlii Ferdinand I din București, unde România în Tranziție a lansat, iarna trecută, proiectul pilot “Grădina din Curtea Școlii”, în care îmbină educația ecologică cu practici agricole inspirate de permacultură. Copiii învață ciclurile naturale ale plantelor, cum să facă răsaduri, când și cum să le planteze și să aibă grijă de ele, importanța relațiilor naturale dintre plante sau diferența dintre legumele ecologice și cele îmbogățite cu aditivi. O oră pe săptămână, în sala de clasă, elevii învață noțiuni teoretice și participă la mici ateliere de grădinărit și reciclare selectivă, unde li se arată cum să pregătească răsadurile și să stratifice semințele și cum să refolosească PET-urile. Aceste activități sunt însoție de patru ore de muncă în grădină, în fiecare sâmbătă, unde sapă, plantează și plivesc, însoțiți de părinți, profesori, voluntari și membri ai asociației.

 

Bogdan

 

Grădina e presărată acum cu patru rânduri de solarii în miniatură și cu câteva principii împrumutate din permacultură. Unul din ele e așa-numitul “raised bed”, un strat înălțat sub care nu se află pământ, cum ne-am aștepta, ci lemne uscate care rețin mult mai bine apa pentru a fi absorbită apoi de sol. Un alt principiu este cel al mulcitului. Mulciul este un strat de materie organică format din paie care păstrează o umiditate constantă și ține buruienile la distanță. Elevii l-au obținut din iarba din grădină. După cum ne spune Bogdan, băiatul de 11 ani din clasa a IV-a A, micii grădinari îl folosesc pentru plantele mici, “să le acoperim să țină umezeala. Dacă nu puneam, nu aveau suficient timp să filtreze apa, să-și facă hrană.”

Gabi, unul din voluntari, care s-a mutat de la oraș într-un sat din Argeș, să grădinărească după principiile permaculturii, vorbește de metoda mai hardcore de mulcit: “Aici, [în grădina din curtea școlii], e un strat mic de iarbă sau de fân. Metoda mai hardcore ar fi: pui niște cartoane sau ziare pe pământ, după care pui mulci, dar într-un strat gros, de vreo 10 centimetri. După care faci o gaură în carton și plantezi răsadurile. Cartoanele și ziarele îți elimină absolut de tot lumina și nu mai ai deloc buruieni. Ies doar câteva fire în jurul plantelor, unde ai făcut gaură. Eu scot buruieni o dată la două săptămâni și nu scot multe.”

 

Mini-solarii

 

Patul înălțat găzduiește mai multe soiuri de plante, de la roșii, salată sau ardei, la limba mielului, gălbenele sau roiniță, după principiul mai sus enunțat că plantele se ajută una pe alta. “De exemplu, în loc să arunci azotați în sol”, spune Mihai, “sunt plante, cum este tătăneasa, care adună azotul din aer în frunze, iar după ce se usucă frunzele, sunt absorbite ca azot în sol. E o metodă foarte deșteaptă și simplă prin care se poate reîmbogăți solul.” Pe lângă plantele care îmbogățesc solul, în preajma legumelor stau strajă și plante aromatice care, spune Gabi, sunt menite să țină dăunătorii la distanță. “Dăunătorii găsesc plantele după ce văd sau după ce miros, după feromoni. Dacă avem mai multe mirosuri, mai multe forme, mai multe culori, dăunătorii sunt mai confuzi și le e mai greu să găsească plantele.” Totodată, un alt principiu e să le faci viața mai ușoară vietăților care atacă dăunătorii și ajută solul. “Am plantat niște plante care să atragă niște animale bune, cum este râma, care fertilizează pământul”, explică elevul Bogdan. “Ecosistemul tău se echilibrează astfel de la sine”, continuă Gabi. “În loc să te bați cu dăunătorii direct, încerci să vezi ce se întâmplă în natură și să imiți aceeași chestie ca să faci să se echilibreze totul.”

 

Roșii plantate pe patul înălțat

Design preluat din permacultură, cu sfori pe care se cațără fasolea

 

Apoi, chiar dacă legumele și plantele care le ajută par îngrămădite pe stratul înălțat, spațiul dintre ele este folosit cât mai eficient. De exemplu, până cresc roșiile mari și ocupă mai mult spațiu, locul din jurul lor poate fi folosit pentru o cultură de salată, care crește în șase săptămâni, o lună. “Lucrăm în timp, folosim spațiul în perioada de timp când e liber”, spune Gabi. Voluntarul și-a cam terminat treaba în grădina lui din Argeș în perioada asta, pentru că permacultura reduce foarte mult din muncă, așa că a venit în București să răspândească prin școli ce a învățat. Deocamdată lucrează împreună cu elevii de la Școala Ferdinand.

În mai puțin de jumătate de an, grupul de copii a recoltat ridichi, salată, ceapă, busuoic sau căpșuni, din care s-au înfruptat după sesiunile de muncă. De altfel, acesta e un mic ritual. În fiecare sâmbătă, după ce își termină treaba, elevii mănâncă în grup din rodul muncii lor. Își aduc de acasă doar condimente sau brânză. Recent, au plantat roșii, vinete, ardei sau castraveți. Aceștia din urmă, spune Bogdan, elevul din clasa a IV-a A, sunt de două feluri în grădină: ardelenești și normali. “Castraveții ardelenești se fac mai groși și mai mari, iar castraveții mai normali sunt mai mici. Se nimerește și câte unul mai mare și mai gros printre ei care se zice că e de sămânță”. Copiii învață și să recolteze semințe pentru noi răsaduri. Cele folosite pentru legumele deja plantate provin din soiuri tradiționale, de la Banca de Gene din Suceava și de la alți colaboratori. Prima activitate a grupului de la Ferdinand a fost crearea de răsaduri. “Noi am adus semințele și am pus pământ pe o folie mare”, spune Mihai, “iar copiii își făceau răsadurile lor și le etichetau: răsadul lui Marian, răsadul lui x, răsadul lui Y”. Elevii cresc și depozitează răsadurile în sala de clasă și au un mic depozit în care țin lopeți, sape și PET-urile folosite la răsaduri și la adunatul buruienilor pentru compost.

În paralel, că tot veni vorba de semințe, România în Tranziție a pus și bazele unei bănci de semințe tradiționale. De ea se ocupă persoane numite “curatori”. Fiecare are un micro-depozit cu câte cinci soiuri, pe care membrii asociației le distribuie printr-o aplicație online oamenilor care trimit comenzi. Pentru Grădina din Curtea Școlii, asociația a primit, pe lângă semințe, și mraniță – bălegar putrezit pentru fertilizarea solului – de la o fermă de animale, iar pe viitor vrea să găsească furnizori de baloți de paie pentru un mulcit mai eficient.

 

 

Până acum, în grădina din curtea școlii Ferdinand s-au perindat 30-40 de elevi, iar unii dintre ei vin constant și-și extind pasiunea dincolo de școală. Unul din părinții veniți sâmbăta trecută să dea o mână de ajutor în grădină spune, de exemplu, că băiatul ei și-a plantat acasă un fir de roșie, într-un ghiveci. “A avut și salată până la maturitate, și-a pus și flori. A fost aici permanent. Veneam odată de la piață, n-apucasem să ajung pe-aici, și m-a băgat acolo la gard să-mi arate: uite, acolo e salată, acolo este roșia, avem și levănțică, avem și busuoic, avem placarde la fiecare plantă în parte.” Iar pentru a face totul mai distractiv, asociația bucureșteană organizează jocuri sau îi duce pe copii în pădure, în excursii, să-i învețe despre patternuri naturale.

Anul viitor, România în Tranziției vrea să extindă proiectul în 10 școli, dacă va obține finanțare. Totodată, membrii ei vor să facă și un manual de implementare a proiectului pe care să-l poată folosi mai multe organizații, pe principiul rețelelor descentralizare (perr to peer). Asociația face parte dintr-o mișcarea mai extinsă Transition Towns, de la care a preluat elementele cu care lucrează. Transition Towns este o rețea grassroots de comunități care încearcă să clădească rezistența în fața crizei petrolului, a schimbărilor climatice și a instabilității economice și a fost fondată, în parte, pe principiile permaculturii.

Mai multe despre Grădina din Curtea Școlii puteți afla aici și aici.