Google Earth a depistat o femeie izolată timp de șapte ani pe o insulă pustie. UPDATE: Din păcate, povestea s-a dovedit a fi falsă

În 2007, Gemma Sheridan și doi prieteni de-ai ei au pornit într-o călătorie din orașul lor natal Liverpool, Anglia, în care urmau să traverseze Oceanul Atlantic până la Canalul Panama și apoi să ajungă în insulele Hawaii. Prima etapă a călătoriei a decurs fără probleme, apoi cei trei au fost loviți de o furtună foarte puternică după ce au trecut în Oceanul Pacific prin Canalul Panama. Instalația electrică a ambarcațiunii în care erau a cedat, iar cei doi prieteni ai Gemmei au fost aruncați peste bord. Femeia a plutit aiurea 17 zile în ambarcațiunea avariată, apoi a fost lovită de o altă furtună, în timpul căreia și-a pierdut cunoștința.

S-a trezit pe o plajă, înconjurată de rămășițele bărcii ei naufragiate, iar în prima oră, spune ea, a avut un atac mare de panică. După ce s-a dezmeticit, prioritatea a fost să găsească apă, pe care o raționalizase în ultimele două săptămâni. Cum nu a găsit nici un ochi de apă proaspătă, Gemma a născocit un sistem prin care extrăgea apa din piatră, obținând câte o picătură la fiecare 40 de secunde. În primele două săptămâni, femeia a locuit într-un adăpost improvizat din rămășițele aduse de apă la mal. Apoi a găsit un copac mare pe care l-a cioplit timp de 11 zile cu cochilia unei scoici pentru a-și face un adăpost mai încăpător. Dacă ar fi avut o simplă macetă la dispoziție, spune ea, l-ar fi construit în doar câteva ore.

Gemma a reușit să facă primul foc după patru săptămâni. Pe insulă se aflau opt capre sălbatice, patru adulți și patru iezi, pe care a încercat să-i prindă fără succes într-o capcană cu țepi. Într-o zi, însă, în timp ce căuta crabi, femeia a văzut una din capre prinsă cu coarnele în crengile unui copac din care mâncase frunze, un exemplar masiv, de vreo 50 kg, pe care scria doar carne. “I-am strâns traheea, dar n-a funcționat, așa c-a trebuit s-o lovesc în cap cu o scoică. A durat în jur de 15 minute s-o omor și a fost groaznic. Mi-a arătat cât de departe eram de a putea vâna.” Gemma s-a ținut în formă făcând zilnic flotări, tracțiuni de creanga unui copac, genuflexiuni cu bolovani pe umeri și sprinturi de 300 m.

Deși corpul îi era puternic, mintea îi slăbea tot mai mult și ajunsese să creadă, după câțiva ani, că nu va fi salvată niciodată. “În mod normal, când te afli pe o insulă pustie și începi să vorbești singur, e un semn că lucrurile merg prost.” A încercat să atragă atenția cu un indicator de semnalizare înalt de trei metri, dar nu l-a văzut nimeni, așa că a petrecut câteva săptămâni făcând spațiu și găsind materiale pentru a construi un indicator uriaș în nisip, în speranța că-l va depista cineva din avion. Problema era că în tot timpul petrecut pe insulă nu văzuse niciun avion. După ce au mai trecut niște ani, Gemma a fost trezită într-o dimineață de zgomotul unui avion care zbura deasupra ei la o distanță foarte joasă.

“Am fugit pe plajă urlând și dând din mâini ca o nebună, avionul a zburat deasupra mea de două-trei ori și apoi a aruncat un mic pachet. Înăuntru erau un aparat de radiorecepţie, apă proaspătă, mâncare și o mică trusă medicală. Am pornit aparatul radio și am auzit prima voce umană din ultimii ani. Am avut impresia că am vorbit o eternitate, apoi am întrebat ‘Cum m-ați găsit?’, la care mi s-a răspuns ‘Un puști din Minnesota ți-a găsit semnalul SOS pe Google Earth’. Nici nu știam ce era Google Earth, dar le sunt recunoscătoare pentru totdeauna.”

Sursa: Sunny Skyz