Separi șase ouă, gălbenușurile le pui peste brânza proaspătă de vaci, albușurile le bați separat. Uite așa, până se fac spumă. Mama Țuca întoarce castronul cu susul în jos să ne arate că albușurile sunt gata. Apoi le amesteci, pui și făina, ah am uitat de zahăr, pui și zahăr și amesteci așa. Rodica, fiica ei, intervine și preia telul. Mama Țuca deja gâfâie de la efort și se așază pe un taburet din bucătărie. Are aproape 89 de ani și a învățat să facă alivenci – desertul moldovenesc povestit de Ion Creangă – de la mama ei, încă de când era copil acasă, la Șarul Dornei.
Mama Țuca, cum o știe toată lumea din zona Vatra Dornei, s-a născut în 1928, într-o familie cu opt copii. Părinții se ocupau cu creșterea animalelor, aveau multe vite, peste 20 de vaci cu lapte, 200 de oi, berbeci. “Eram copii și fugeam după ele. Ca să scăpăm de gloanțe ne urcam în copaci”, își amintește Mama Țuca copilăria ei din timpul războiului.
Alivanca era o mâncare de fiecare zi la ei acasă, pentru că era bogăție de brânză. În alte zone din Moldova, alivanca era o prăjitură încropită din resturi de mai multe feluri de brânză, mai multe feluri de făină, și i se spunea “mălai”. Vatra Dornei, în schimb, și-a făcut o altă versiune a prăjiturii povestite de Creangă, numai din brânză de vaci, specific regiunii.
În timp ce alivanca se rumenește în cuptor, Mama Țuca își amintește de copilăria la doi pași de tranșee. Urmele lor se văd și acum pe culmea de la 12 Apsotoli, unde era linia frontului.
“Era ticsit de armată. Foarte greu era printre gloanțe. Noi eram naivi, făceam: ‘ai văzut că a trecut glonțul; vezi că nu ne-a nimerit…’”.
Tinerețea nu ținea cont de război. Distracția tinerilor era să mănânce semințe de cânepă. “Erau frunze mari, galbene de cânepă. Le rulam ca pe țigări, le aprindeam și ne ardeam sprâncenele. Mâncam semințele și ne puneam pe un râs… Numai în cânepă am fi stat”, povestește Mama Țuca în râsetele fiicei și nepotului.
Viața la Șarul Dornei continua printre gloanțe. Creșterea animalelor, cultivatul cartofilor, făcutul fânului nu așteptau să se oprească armele. Oamenii și-au pus mâncare în borcane și le-au îngropat în pământ: “Numai foamea te omoară”.
Făcutul fânului e o treabă grea și e la loc important în memoria oricărui dornean. În lipsa unei agriculturi diversificate, fânul e vital în satele de munte. Mama Țuca e și ea o expertă în făcutul fânului. Când era acasă, făcea fân cu surorile: două coseau, două adunau și imediat se strângeau 60 de clăi de fân într-o zi. Și după căsătorie făcea fân la vreo șase kilometri în sus pe munte unde ea și soțul aveau o căbănuță. Până după 70 de ani a tot urcat pe munte la făcut fân.
Mama Țuca, prima voce
Mama Țuca e cunoscută în Ținutul Dornelor ca revoluționară. În anii ’80, ea a închis practic fabrica de apă îmbuteliată de la Șarul Dornei. Din funcția ei de laborantă, a observat că firma încărca tiruri întregi de sticle cu apă, deși debitul apelor era mic. Nu își explica nepotrivirea și s-a apucat de investigat. Căutând răspunsuri tot mai adânc a văzut că sursa de apă nu era cea de dorit: în sita care filtra apa a văzut chiar trei câini morți. “Eu dădeam fișă de plecare la Constanța, nu voiam să moară oameni de pe urma mea”, spune Mama Țuca. Și s-a dus în audiență la Păunescu, redactorul șef al ziarului Scânteia, și a provocat un scandal care a dus în cele din urma la închiderea fabricii. Dar și la concedierea ei, înainte de asta. Nu îi pare rău, dimpotrivă, crede și acum că asta trebuia făcut: “Dăm drumul la apă să omorâm oameni? Pentru ce? Pentru banii unora?”
Și în sat și-a făcut renume de justițiară. Șeful de post era cunoscut ca fiind violent și abuziv, bătea oameni și încerca să controleze tot ce se întâmplă în sat. Era imediat după Revoluție și haosul administrativ era în favoarea lui. A fost nevoie de Mama Țuca să țipe la el într-o seară când l-a surprins lovind un om: “Criminalule, lasă omul în pace!”. Lumea a prins din curajul ei și s-a revoltat. “Mama Țuca e prima voce”, spune nepotul ei, Cătălin, despre ea.
Mama Țuca verifică alivanca din cuptor și zice că mai e timp de o poezie. Una pe care a învățat-o de la tatăl ei, o poezie de prin 1920 care a apărut în ziarul Timpul al lui Pamfil Șeicaru. Ne avertizează că nu e ușor de auzit, dar ei nu îi e frică să o spună. Fiica ei încearcă să o descurajeze să recite poezia, să nu fie “greșit înțeleasă”. Mama Țuca ne spune poezia cu voce emoționată:
A făcut Școala de Arte și Meserii la Vatra Dornei și venea pe jos acasă în Șarul Dornei. A învățat să coasă, să țeasă, să facă broderii. “A făcut și școala de la Crucea Roșie, dar n-a stat mult că are gura mare”, îi amintește fata ei. Dar după scurta intrucție făcea injecții la tot satul fără să ceară bani.
Soțul ei a fost plutaș, o meserie tradițională în Ținutul Dornelor. Socrul ei a fost unul dintre cei care au scris istoria acestei tradiții, fiind cel care a făcut primele haite pe Bistrița. Haitele sunt forma învechită a barajelor și erau construite pentru a regla debitul râului și a permite trecerea plutelor din lemn cu care se transportau lemn, piatră măruntă, cetină și alte materii prime. “Ce apă curată era, când au început să răscolească muntele cu cariera, nici vitele nu mai puteau bea. Au distrus tot”, spune Mama Țuca.
Alivanca e gata. Miroase a brânză dulce și zahăr vanilat, a copilărie îndepărtată cu șuierat de gloanțe. O întrebăm cum i se pare viața în zilele noastre: “Se minciunesc unii pe alții și mergem mai departe”.
Fotografii de Mădălin Nicolaescu
Mai multe informații de călătorie despre destinația Țara Dornelor găsiți aici.
Informații despre alte destinații pentru ecoturism din România găsiți aici.
Fundația Friends For Friends și Think Outside the Box în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România prezintă proiectul editorial #descoperaecoRomania, din cadrul programului Policlinica de Marketing si Comunicare pentru ONG-uri (un proiect marca FFFF finanțat de Romanian American Foundation).
Identitate vizuală de Tudor Prodan.
