Ghid de comunicare interpersonală cu nașul. Cum se circulă cu trenul fără bilet

0

Am un amic care merge cu nașul de vreo zece ani. Acum are 25. Aduce piese auto de la Chișinău și bate Romania-n lung si-n lat pe la clientelă. Îmi zicea deunăzi, cu aerul că le-a vazut pe toate în viață: „Mersul cu naşul e overrated. Există niște postere prin trenuri, cu vamaioţi pletoşi într-o gară tristă, cu rucsacurile în spate, iar pe fundal scrie ‘călătoria fără bilet este un fapt antisocial. Respectă-te şi vei fi apreciat.” Dar nu sunt numai campaniile către călători care au depopularizat mersul cu nașul, ci și campaniile interne CFR. Regia a intensificat controalele pentru conductori și șefi de tren, iar din toamna anului trecut au alături și Poliția Transporturi Feroviare.

 

de Dragoș Călinescu (Vice România)


Astfel, pentru controlorii de bilete de tren, 2011 a fost cel mai ghinionist an din ultimii patru, conform datelor furnizate de niște PR-iste ale instituției. Atât conductorii și şefii de tren, cât şi personalul cu drept de control și supra-control au primit un total de 1743 de sanctiuni, cu vreo 200 mai multe decât în ceilalți ani.

Asta mă face să cred că în curând nu vom mai avea povești despre nași mustăcioşi cu pantofi lustruiți cu toc negru, despre nași graşi transpiraţi pe care pocnesc hainele, despre doamne de 30 de ani cu dinții mozoliți de cafea, dar pe care costumul de impiegato-controlor pică foarte bine, despre nași plictisiţi gata să te plictiseasca şi pe tine sporovăind despre gustul micilor proaspeți, nepoţii rătăciţi şi tot rahatul ăla. Pentru că în curând generația asta de călători nefericiți va fi ștearsă din analele deprinderilor imorale moștenite din străbuni, l-am rugat pe prietenul meu să ne prezinte ritualul său de mers cu nașul, cu exemple edificatorii.

 

1: EMPATIZEAZĂ CU PROBLEMELE NAȘULUI

Ritualul începe mereu, în mod firesc, cu abordarea. Fii cu ochii-n patru pe peron, ginește un naș cu care simți că poți discuta, bagă un zâmbet încrezător, privește-l în ochi și, cu cel mai natural aer, ia-l discret cu „Buna ziua, as dori sa merg pana la…, se poate?” Dacă-ți dai și ochelarii de soare jos de la ochi, ești irezistibil.

„Dădeam într-o noapte târcoale pe peronul din Cluj unei femei controlor, cum ar veni o nășică, cam la treij de ani, şi-ţi jur, mi-era jenă să o abordez, ţintuit cum eram la zece metri în faţa ei ca un bou. Veneam de la un party, copt în toată regula (nu?), sperând că voi ajunge la un moment dat în Bucureşti. Madame a venit spre mine şi mi-a hăhăit un „Vrei să-mi zici ceva?” cu o lipsă de afectare, care mi-a deschis imediat un zâmbet larg, rânjind cu dinţii mei falşi. Am luat-o ca un domn cu „Se poate un drum de Bucuresti?“ „Da, desigur, de ce nu spuneţi aşa…?“, a zis ea afișând un zâmbet în colțul gurii. O oră mai târziu, dupa ce m-am făcut comod într-o sărăcie de compartiment, domniţa mi-a făcut semn să-i ţin companie în mansion-ul privat din capătu’ vagonului, la un pahar (de plastic) cu coniac. Eu, băiat fin, am scos la rândul meu stash-ul și l-am pus pe masă. În trei minute tragea linii ca nebuna și nu s-a oprit decât după a treia, cea mai lungă; zici că era un elefant care participa la un concurs de măsurat trompe. Pentru câteva clipe m-am gândit că iar s-a ales prafu’ de cardul meu primit de la un service auto smecher din Craiova. În fine, o cam pusesem de un mic party intim în doi. Gâl gâl gâl coniac, discuţii despre profesii ratate, cum săraca şi-ar dori nişte ţăţe mai mari şi o insulă doar a ei în Mediterana, că de ce nu are copii, apoi un pic de plâns, și vai îngerul-meu-trimis-de-un-Mesia-de-mahala, inevitabilul futai și în sfârşit, somn de voie pân’ la Bucureşti.”


 

2. SĂ AI MEREU LA TINE ȚUICĂ ȘI ARGUMENTE POTRIVITE

Din ritual nu poate lipsi negocierea. De obicei, plătești nașului jumatate din valoarea biletului, dar dacă ai gura mare și argumentele potrivite, mai scazi câteva hârtii. Nu te zgârci însă, și nașii au socotelile lor, iar dacă sari calul, o faci pe propriul tău risc. Dacă ai de unde, niște țuică ți-ar face călătoria mai puțin plictisitoare. Mai sunt însă și zile gri, cu victime colaterale.

“Ningea crunt, iar în acceleratul spre Iași era un cancer nesimțit. Noroc cu juma de țuică de la bătrânu’. Citeam, dracu mai știe ce, căutând literele prin aburii alcoolului, până a apărut nașul. Am dat și cu el o dușcă, povestind despre frigurile din 1790 și rahaturi din astea. Atmosfera era mișto, alcoolul ciocănea cu putere în lobul frontal și în cel occipital, așa că m-am descălțat de bocanci și mi-am întins picioarele ude pe scaunul din față. În timp ce-mi priveam degetele cum dansează, un fraier din fața mea m-a înjurat, că-s nesimțit, mă descalț în public și dau și din degete ca un măgar. Eu m-am încruntat, am tras niște dumnezei scrâșniti printre dinți, iar prin perspectiva țuicii, lucrurile s-au precipitat. Fraierul m-a luat de guler, mi-a dat un șut care m-a postat la locu meu, nu înainte de a lua, în cadere liberă, mânerul scaunului fix în coaie. Pentru câteva secunde am văzut albastru în fața ochilor. Apoi am luat spreiul lacrimogen expirat din geanta iubitei și i-am turnat nefericitului peste față. A schelălăit și a urlat ca un câine. Ghinionul lui a fost că l-a luat și nașul în compartimentul privat, unde i-a dat la pumni în coaste de nu mai știa săracu pe unde să fugă. Plus o amendă de 400 de lei și predare la Poliția Feroviară din Iași. Culmea, tipul avea bilet, dar vagonul fiind aproape gol, la două noaptea, plictiseala era mare și era limpede că nașului nazist îi cam venise cheful de cafteală.”

 

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Vice România. Puteți citi articolul integral aici.



 


Leave A Reply