Germania, prima ţară care va interzice tocarea de vii a puilor de găină masculi

13

Tehnologia evoluată va ajuta la stabilirea sexului puilor de găină înainte ca aceştia să se formeze şi să se dezvolte în ou, ceea ce va ajuta la înlăturarea acelor ouă care conţin masculi de la clocire şi la păstrarea celor din care vor ieşi femele. Astfel, actuala procedură de “înlăturare” a masculilor nedoriţi va putea fi interzisă, iar Germania este prima ţară din lume care şi-a propus asta.

În fiecare an, în industria de profil, milioane de pui de găină care sunt masculi sunt tocaţi cât încă sunt vii sau sufocaţi, doar pentru că crescătorii de găini îi consideră inutili – nu pot face ouă, aşadar, nu aduc profit. Micuţii nu sunt consideraţi viabili din punct de vedere comercial, nu sunt nici măcar crescuţi pentru carne, aşa că sunt ucişi la scurt timp după ce ies din ouă, într-un mod extrem de brutal. Practica este foarte comună în cele mai multe ferme de găini (ferme de ouă), dar consumatorii de ouă nu prea au idee despre acest aspect. Activiştii pentru drepturile animalelor luptă de mult timp să scoată la lumina aceste practici şi să conştientizeze publicul (un exemplu este materialul video de mai jos, care, însă, poate fi greu de urmărit până la capăt).

Potrivit Animals Australia, oamenii de ştiinţă şi activiştii pentru drepturile animalelor şi-au unit eforturile în Germania pentru a veni cu soluţii alternative care să stopeze uciderea crudă anuală a aproximativ 45 de milioane de pui masculi (cifra se referă doar la Germania). Tehnologia dezvoltată va putea determina sexul fiecărui ou fecundat înainte ca puiul să se dezvolte în el. Astfel, numai ouăle din care vor ieşi femele vor rămâne la clocit, iar cele care conţin masculi vor fi înlăturate. Christian Schmidt, ministrul german al Agriculturii, a anunţat că procedura brutală din prezent ar putea fi eliminată complet în următorii doi ani. Astfel, Germania va deveni prima ţară din lume care va stopa practica inumană a tocării de vii a puilor de găină.

Sursa şi foto: True Activist


13 comentarii

  1. are dreptate puii de gaina masculi ar trebui tocati si facuti mancare pentru caini, pisici,animale carnivore si in nici un caz nu ar trebui aruncati. pot fi ori crescuti pentru carne ori mancare pentru animale de companie carnivore.

    • problema e capitalismul feroce, pt a fi competitiv pe piata,elimini orice costuri … de ce crezi ca mancarea expirata se arunca si nu e data saracilor, pur si simplu, logistic ,a distribui mancarea nefolosita celor nevoiasi presupune niste costuri imense ,care s-ar reflecta apoi in pretul alimentelor cumparate de raft ….

  2. Bineinteles ca ii valorifica, doar nu arunca pasta care rezulta din tocarea lor. Problema e ca metoda de sacrificare e brutala. Oricum, determinarea sexului din stadiu de ou fecundat este foarte buna chiar si din punct de vedere economic: nu se mai consuma energie si spatiu pentru clocirea oualor din care ies masculi, se renunta la personalul insarcinat cu sexarea etc.

  3. Dupa parerea mea decit sa ii ucida mai bine sa ii dea gratuit unor comunitati sarace sa ii creasca si sa aiba mincare . La tara nu se sacrifica puisorii care sint cocosei ci se cresc mari si se consuma.

  4. …nu-mi vine sa cred cat de cruzi putem fi noi oamenii….Dumnezeule, asa ceva e de neiertat…daca tot nu le convine ca sunt masculi….de ce nu-i tine pt carne?…e strigator la cer….

  5. Pingback: Baciul Mahnu | Blog ideologic Titus Filipas

Reply To sicul Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger