Geografia catastrofei

0

Cand platforma detinuta de BP a explodat in aprilie, intreaga lume, mai precis presa din intreaga lume a avut ca tema de discutie accidentul nefericit si poluarea cu petrol. Problema cu catastrofa namolului rosu din Ungaria nu este ca ar lipsi din agenda media. Diferentele sunt in materie de atitudine si tonalitate.

de Timea Racz

„Nedreptatile enorme nu pot fi rezolvate cu donatii minuscule; acest act intensifica senzatia de confort a oamenilor piosi. Problemele publice sunt problemele personale preferate ale tuturor”, e de parere scriitorul maghiar Rejtő Jenő. Intr-adevar, oamenii pot deveni „entuziasmati” de o catastrofa, daca aceasta s-a produs destul de departe de ei. Au despre ce sa vorbeasca, au cum sa uite de problemele minuscule de zi cu zi. Atunci se poate trai dorinta de razbunare si nevoia de compatimire: „Macar altii au o viata mai amarata decat mine”.

Locuitorii coastelor din Louisiana se afla probabil in aceeasi situatie in care s-au aflat locuitorii din Kolontar la explodarea platformei Deepwater Horizon. Dar acum sa luam Clujul ca punct de referinta. Golful Mexicului se afla la o distanta confortabila, cele cateva mii de kilometri ne sunt de ajuns pentru a ne fi mila de vietuitoarele pierite si pentru a pretinde pedepsirea vinovatilor. Astfel, constiinta noastra este impacata. Efectele ecologice si economice le vom simti doar in mod indirect si, deocamdata, nici nu le putem concepe. Astfel, in loc sa ne plangem noua de mila, le-o oferim din plin celorlalti.

In schimb, orasul maghiar Ajka si Dunarea (cursul din Romania) se afla la o distanta oarecum egala de Cluj. Cand s-a produs catastrofa din Ungaria, toti au inceput sa se gandeasca: oare ce efect va avea asupra noastra? Vine sau nu vine namolul rosu pe Dunare? Petrolul american n-are cum ajunga la noi, noi suntem bine merci, deci avem de ce sa-i compatimim pe ceilalti. Insa exista posibilitatea ca namolul rosu sa intre in TARA NOASTRA. Nu conteaza ca Dunarea e departe, ca nu are cum sa curga in sus, pe afluenti, deci nu vom suferi arsuri de la namol, asa cum petrolul nu a avut niciun efect asupra faunei sau florei noastre.

Ne uitam cu ingrijorare, zi de zi, la valoarea pH-ului din Dunare, invatam din ce este compus namolul rosu, sa stim cu ce ne confruntam, si vrem mai tot timpul declaratii, sa aflam daca va fi sau nu va fi poluare. Nu ca masurile de precautie ar fi rele in sine – dar pe langa asta, le oferim oare destula atentie celor din satul Kolontar? Cei noua morti sunt oameni sau date statistice? Mai conteaza distrugerea raului Marcal sau doar ne bucuram ca debitul Dunarii diminuaza componenta bazica?

Simt ca avem o atitudine ambigua fata de catastrofa din Ungaria. Chiar daca ne ingrijoreaza eventualele consecinte, locul accidentului este totusi destul de departe. Putem sa cautam vinovati, sa solicitam caderea unor capete cu statuturi inalte, sa ne satistfacem dorinta de razbunare. Sa cautam cine a aruncat gunoaie in intreaga padure Hoia din Cluj sau cine conduce apa din canalizare in parauri – asta nu mai merge. Inchidem ochii la activitatile mai putin poluante si nici nu vrem sa ne gandim la efecte de lunga durata.

„Tragedie mica, saracie in vecinatatea noastra, deci inconfortabil. De acea au un ecou atat de puternic toate nedreptatile enorme”, mai scrie Rejtő. Iar catastrofa namolului rosu se conformeaza intru totul conceptului de „nedreptate enorma”. Problema este ca, intre timp, uitam ca problemele mici se unesc intr-una enorma. Atunci vom putea sa ne plangem de mila destul si sa cautam vinovatul – acesta nu va mai fi un director pe care sa-l putem aresta.

Tags:



Leave A Reply