Generaţia "treizeci minus": Cine mai face primul pas?

4

Într-o lume în care femeile câştigă tot mai multe dintre spaţiile controlate odată doar de bărbaţi, se produce şi efectul invers. Ultimii au devenit mai nesiguri, în timp ce primele îşi asumă roluri până nu demult aflate în apanajul exclusiv al bărbaţilor. Între cele două sexe se schimbă, însă, până şi regulile referitoare la cine face primul pas.

 

de Oana Dan (Dela0.ro)

 

În microuniversul protestelor izbucnite la jumătatea lunii ianuarie în Piaţa Universităţii din Bucureşti se întâmplă de toate. De la furie la dragoste, de la nemulţumire la bârfe, viaţa se deschide şi se închide ca un evantai colorat, potrivindu-şi bătăile scurte cu mâna deseori nevăzută a destinului. În acest spaţiu al revoltei, devenit punct de socializare şi de reunire a celor cu nemulţumiri similare, ne-am întâlnit trei fete, două de 27 de ani, una de 28 de ani. Adică Oana, Roxana şi iarăşi Oana.

În fiecare seară, după proteste, am mers la bere unde am vorbit, că orice trei fete singure din lumea asta, despre bărbaţi. Şi am ajuns la două concluzii unanime: bărbaţii nu mai fac primul pas, motiv pentru care va trebui să protestăm şi noi sub lozinca „afară, afară, cu bărbaţii din ţară!” Reacţiile bărbaţilor la prima concluzie urmează mai jos. La cea de-a doua au avut o replică nişte colegi de protest, care ne-au ameninţat că îşi fac şi ei pancarta cu sloganul „sindicat pentru bărbaţi”. Şi da, Traian Băsescu, rândurile care urmează sunt şi pentru tine, bărbatul de stat care emana forţa şi virilitate, dar păstoreşte o ţară în care nu te mai poţi baza nici măcar pe regulile bune şi vechi ale flirtului.

Sub 25 de ani, descalificat

Într-o sâmbătă seara, după ce frigul fugărise şi ultimii protestatari din Piaţa Universităţii, am continuat dezbaterea la o bere. Când se strâng cinci femei şi doi bărbaţi, desigur, politica – pe care ne ferim să o catalogăm aici pentru a nu vexa cititorii – pleacă acasă, la braţ cu Preşedintele şi Premierul. Rămân, deci, bărbaţii normali, cărora li se mai face uneori frică şi de propria umbră. Primul, 30 de ani, rapid eliminat din ecuaţia discuţiei, s-a scuzat spunând că are prietenă, deşi flirta cu poftă cu fiecare doamnă prezenta. Într-un final a plecat. Îl aştepta prietenă cu masă. Al doilea venea pe altă turnanta: trăise 34 de ani – sau, mă rog, jumătate dintre ei – în concupiscenta. Descrierea îi aparţine. Acum, la 35 împliniţi, îşi găsise dragostea vieţii într-o tară unde e mereu frig. Şi îi oferise, la pachet cu un buchet de flori, angajamentul lui în ceea ce părea o relaţie serioasă.

Deci, imaginaţi-vă scenă: cinci fete singure discutând despre bărbaţi. Erau necesare întăriri serioase, iar ele au venit sub forma unei găşti de tineri aflaţi sub 25 de ani. Un amestesc de jurnalişti independenţi, foşti studenţi, hipsteri derutaţi, designeri şi altele. Concluzia discuţiei cu ei a fost unilateral feminină: ai sub 25 de ani, nu te califici. Adică mai ai de crescut, de trăit, de învăţat. Concluzie ce a stârnit proteste violente din partea tinerilor. Ne-au acuzat că avem prejudecăţi legate de vârstă. Am pledat, instant vinovate. Toate cinci. Apoi ne-am aliniat soldăţeii, printre sticlele de bere şi covrigeii cu pomodoro, şi i-am întrebat câţi fac primul pas când le place de cineva. Răspunsul unanim masculin: niciunul.

Râsete, chicoteli, tachinări, hohote, toate cu urechile ciulite la explicaţiile unei generaţii.  Pe scurt, băieţii sub 25 de ani – fireşte, sunt şi excepţii – nu mai fac primul pas pentru că e mai „cool” să te agaţe ea. Pentru că „they can’t take no for an answer”. Pentru că le place flirtul şi adoră să-şi întindă nada, să o ameţească pe aleasa inimii, până când aceasta, luată de val, pică singură în plasă.

Bărbaţii vor să conducă, dar n-apuca volanul

Şi totuşi, de ce nu mai fac bărbaţii primul pas? „Pentru că aleg prea mult şi până culeg, orice fată cu spirit se plictiseşte; pentru că au prea multe opţiuni, cel puţin în România; pentru că sunt nesiguri şi uşor de intimidat şi pentru că visează la o forţă masculină ancestrală pe care de fapt nu o mai poseda şi aici trebuie să recunoaştem că poate nu e strict vina lor. Vor să conducă, dar nu apucă volanul”. Asta crede Oana, în vârstă de 27 de ani. Roxana susţine că, de fapt, femeile ar fi cauză: sunt prea uşor de prins. „Întrebarea e de ce fac femeile primul pas? Sunt aşa multe care preiau iniţiativa că nu mai au ei nevoie să curteze o femeie. Nu mai cauta provocare, când au o pradă uşoară la îndemână. Nu intru în analiza pattern-urilor în schimbare din societate, dar e clar că femeile câştigă tot mai bine, au joburi din ce în ce mai bune şi responsabilităţi din ce în ce mai mari, iar bărbaţii sunt intimidaţi şi nu se mai simt aşa încrezători să facă primul pas. Nu era suficient că au început să se dea cu lac de unghii, s-au efeminat pe toate planurile, sunt sensibili, se tem să nu fie respinşi, când astea sunt treburi de femeie”.

„Femeile din epoca modernă pot deseori să fie intimidante prin modalităţile folosite ca să-şi etaleze siguranţă de sine, independentă, disponibilitatea sexuală. Uneori vestimentaţia adoptată pentru a evidenţia atuurile sexuale ale femeilor poate fi percepută că agresiune, mai ales de către bărbaţii care preferă jocul seducţiei, misterul feminin sau vor că ce-i “al lor” să nu fie văzut şi de alţii. Modelul social al bărbatului s-a schimbat de la acel bărbat puternic fizic ce este în stare să pună vânatul pe masă, la bărbatul de succes care este în stare să ofere familiei siguranţă materială şi statut social. Acesta schimbare ar putea fi un motiv serios pentru care bărbaţii să se simtă intimidaţi, castraţi sau chiar ameninţaţi şi să prefere să stea în expectativă. O altă situaţie este aceea că femeile sunt mai numeroase decât bărbaţii, adică ei au de unde alege şi poate fi mai comod ’sa aştept să vină ea, decât s-o vânez eu’”, Cătălina Constantin, psihoterapeut, clinica PsyMotion

Idolii femeilor

Există o categorie aparte de bărbaţi care merită, iată, şi intertitlu: “idolii femeilor”. Sunt cei care se cred prea interesanţi ca să se deranjeze să facă primul pas, spune Roxana.  „Culmea că ăştia sunt cel mai puţin interesanţi. Mai e şi netul ăsta, o mană cerească pentru ei, echivalentul <<idolului femeilor>>  pe Facebook fiind ăla care crede că te-a vrăjit  cu un like”. Fiecare femeie s-a lovit, cel puţin o dată, de un astfel de exemplar. E uşor de recunoscut, pentru că respiră prin toţi porii fraza: uitaţi-vă la mine, sunt superb! E armăsarul dus la coafor şi cosmetică, înţolit după ultima modă, care se pricepe la asortat şi personal branding mai bine decât o femeie. Ieşind însă din acest tipar, bărbaţii din ziua de azi, majoritatea crescuţi după modă şi cu armele feminine, au un model matern în minte când căuta o iubită. „Au rămas ca arma cu imaginea melancolicului neînţeles, care are nevoie de o mână maternă pe creştet. La început poate părea interesant, dar după vreo doi din ăştia te saturi să nu-i înţelegi, iar imaginea Adonisului ocrotitor, preferabilă în cazul meu, prea puţini o mai pot practica”, punctează Oana.

De fapt, susţine psihoterapeutul Carmen Solnitaru, problema rezidă nu în „figură maternă”, ci în faptul că unii băieţi sunt „cocoloşiţi” până la 30 de ani, poate chiar şi peşte. „Din ce în ce mai mulţi tineri sunt singuri la părinţi, adică nu sunt învăţaţi să împartă şi primesc toată atenţia şi afecţiunea de la mame. De aici şi dificultatea lor în a-şi asuma primul pas cu o femeie, mai ales că reperul feminin din viaţa lor – mama – gravitează în jurul băiatului, iar acesta din urmă nu trebuie să se deranjeze să facă ceva.”

Roxana a mai observat o tendinţă de flirt, pe care a numit-o tactica „îţi dau o mie de semne, dar dacă mă confrunţi te fac nebună”. De fapt, e vorba de aceeaşi problemă cu asumarea responsabilităţii. Noroc cu Facebook-ul, conchid fetele, parcă bărbaţii sunt mai curajoşi când nu se afla faţă în faţă cu „ţintele”.

Primul pas, poate după 35 de ani

Fetelor, dar voi aţi face primul pas? Oana l-ar face, poate, după 35 de ani.  „Acum nu, mă enervează numai ideea în sine. Oricum cred că nu are niciun rost să te chinuieşti sau să-ţi faci iluzii cu un tip care nu e în stare să spună ce vrea”. Roxana e ceva mai deschisă în fata posibilităţii. „Cred că am şi făcut câteva jumătăţi 🙂 Motivul e o combinaţie între „nu am de ales” şi „mă obligă prietenele”. Când îmi place mai mult nu fac primul pas”. De ce? Zâmbeşte. „I look stupid”.

„Între lucrurile aduse de adoptarea de către femei a rolurilor percepute clasic masculine, am observat că rata divorţurilor a crescut, vârsta medie la care partenerii se căsătoresc a crescut, din ce în ce mai multe femei suferă de surmenaj, din ce în ce mai mulţi copii au probleme de adaptare şi succese şcolare îndoielnice, din ce în ce mai mulţi oameni care ar putea face parte dintr-un cuplu sunt singuri. Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că se încearcă un lucru artificial, acela de a pune egal între femei şi bărbaţi. Ei nu sunt egali, nici unul nu-i este superior celuilalt, sunt doar foarte diferiţi. Decizia unei femei de a face lucruri de bărbat ar fi de dorit să fie însoţită de o bună gândire: fie nu va putea face în acelaşi timp şi lucrurile specific feminine, fie le va face prost, fie le va face bine, dar cu mari sacrificii. Atâta timp cât o persoană ştie bine ce vrea să facă (avantaje/dezavantaje, costuri/beneficii), este liberă să facă ce doreşte dacă şi-a asumat riscurile. Cred că deseori şi femeile şi bărbaţii nu prea ştiu ce-i aşteaptă când decid să facă astfel de transferuri”, Cătălina Constantin, psihoterapeut, clinica PsyMotion.

Până să le acordăm şi domnilor dreptul la opinie, o scurtă aventură recentă din ciclul „aşa nu” ar putea aşeza lucrurile în context. Eram cu două prietene într-un club bucureştean. Ne însoţeau câţiva domni, amici. La un moment dat, în peisaj au apărut doi tipi, în jur de 30 de ani. Ne-au învăluit cu zâmbete de Hollywood în drumul către bar. Au repetat figura când au făcut cale întoarsă. Apoi, s-au lipit de masa noastră. De fapt, n-aveau nimic de spus, râdeau precum în zicerile populare, făceau glume proaste, se prelingeau, se unduiau. Erau gingaşi. Ei bine, domnilor, fetelor nu le plac băieţii care se insinuează şi nu îşi asumă nici măcar asta. Asta e verdictul dat de trei fete singure din generaţia „30 minus”, cum ne-a etichetat un tânăr de 23 de ani, aflând că avem peste 25.

Primul pas. Blocaj, lobotomie totală sau uzanţă?

Pe o bază strict empirică, mulţi dintre bărbaţii sub 30 de ani nu mai fac primul pas când le place o fată. Statistic, deşi bărbaţii rămân sexul care domină şi conduce, procentele strânse în dreptul femeilor la capitolele independenţă financiară şi influenţă socială sunt tot mai mari. Deci, ce zic şi, mai ales, ce fac domnii, mai ales că statistic vorbind sunt 1,3 femei la un bărbat în România. Răspunsurile de mai jos sunt redactate exact în formă în care au sosit, întocmai pentru că redau spiritul unei generaţii.

Mircea, 28 de ani

>„Eu sunt dintre cei care fac primul pas, pentru că aşa mi se pare normal. Nu am stat niciodată cu mâinile în sân să aştept să mă invite o fată în oraş, cred că ar fi absurd şi ridicol ca un băiat să facă asta. În plus, îmi place că sunt de partea care trebuie să ia iniţiativa şi nu trebuie să aştepte să se întâmple ceva. Însă, în ultima vreme, am observat că s-au cam inversat comportamentele între băieţi şi fete, adică fetele sunt mai îndrăzneţe şi le place să se joace cu mai mulţi băieţi şi să îi domine. Iar unii băieţi chiar accepta asta şi ajung captivi sentimental, poate şi sexual, într-o relaţie în care sunt dominaţi.”

Dorin, 29 de ani

>„Uzanţa este să facă domnul primul pas. E ok să faci şi tu paşi, numai ca să fii pregătită şi să mai sperii pe câte unii neupdatati. O vreme îndelungată femeile au ţinut coada sus şi bărbaţii respectivi au tot încercat, pe urmă au eşuat, s-au demoralizat şi au devenit şi ei timizi. Oricum nu mai sunt bărbaţi de-aia că altădată, e un trend general de efeminare a masculinului.”

Cosmin, 29 de ani

>„Da, fac primul pas. N-aş putea să zic de ce nu o fac şi restul. Sunt băieţi în jurul meu care aşteaptă să simtă că e loc să acţioneze. Cred că ţine de o nesiguranţă (după o relaţie) şi de faptul că sunt tot mai multe fete care îşi asumă rolul de dominatrix.”

Cosmin, 24 de ani

>„Întrebare de oracol. Haha, depinde ce înţelegi prin primul pas, unde se opreşte primul pas? Depinde unde am cunoscut-o, depinde cât de beat sunt :)) De obicei ele vin la mine, niciodată n-am ştiut ce să spun prima dată. Ce spui prima dată? Orice aş zice e un clişeu penibil, sau aşa sună, a replică dintr-un sitcom prost.”

Victor, 34 de ani

>„Cred că un bărbat după 30 de ani devine more confident (generally speaking), cei de sub 30 par ei aşa, dezinvolţi & zgubilitici dar sunt aşa doar cu fete pe care le cunosc, colege de clasă, dar nu prea au cojones să abordeze complete strangers. De fapt, tine şi de o selecţie naturală. De ex. la unele specii de capre de munte, femelele se suie cât mai sus, pe stânci, ca să rămână doar cu masculul care poate să urce pân-acolo, restul se autoexclud. De-asta femeile plusează & urca cât mai sus, că bărbaţii să devină şi mai rezistenţi, numai că de multe ori obţin efectul invers & unii cedează & rămân fără aer. Mie-mi place că se ascute competiţia. & femeile “coioase” sunt un challenge, o mănuşă care-aşteaptă să fie ridicată.”

Vlad, 23 de ani

>„Nu fac primul pas. Sunt paranoic, relativizez lucrurile până când nu mai are sens nimic, nu mai pot nici să citesc, că nu mai fac legătura între litere. Îmi doresc să agăţ eu gagici, dar n-am făcut asta niciodată, retrogradez la intelectul unui copil de 5 ani. Când aş vrea să agăţ o gagică intru într-un fel de spirală a sensului, care coboară până când nimic nu mai are sens şi sunt paralizat, nu mai pot să fac nimic, lobotomie totală. Uite, eu am un proiect personal: vreau să agăţ măcar o dată. Şi ştiu că o să mă decuplez de corp, dar vreau să învăţ să mă controlez ca şi cum aş fi o maşină teleghidată. Iar dacă-mi place de fată şi-mi dă şi semnale e cel mai nasol pentru că nu poate fi aşa de simplu, tre’ să aibă o poveste. Creierul meu cere un sens mistic. Aşa că tre să stric totul. Şi apoi să-l fac la loc anevoios şi îndelungat.”

În loc de epilog

Scurtă scenă modernă de flirt. Un el şi o ea la Starbucks, într-o seară, la ceea ce părea a fi prima întâlnire. Distanţa dintre ei, deşi masa rotundă avea diametrul sub un metru, era la graniţa dintre personală şi socială. El, sobru, părea absent din conversaţie. Era ras în cap şi îmbrăcat într-un pulover gri şters. Ea, coafată, avea cel puţin trei nuanţe de maro în păr, câteva rânduri de mărgele colorate şi purta o bluză roşu strident. Pe scaun odihnea animalul care fusese tăiat să-i devină haină de blană. Fata vorbea despre pasiunea ei de-o viaţă: modă. Peste masă au zburat cuvintele acestea: „Ştii, mie îmi plac bărbaţii care poartă căciulă gri şi li se vede dunga de la chiloţi. Şi îmi doresc ca dunga să se asorteze cu fesul”.

 

Foto: flickr/Solokom

 

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Dela0.ro.


4 comentarii

  1. Fac parte din Generatia 25- si am facut din “primul pas” un stil de viata:) De ce sa astept “o viata” sa ma invite un baiat la dans cand pot sal invit eu?! La fel si in cazul in care vreau sa stau cu cineva. Daca merg la o petrecere si vad un baiat dragut, ma apropii de el si incep sa vorbesc si ii dau de inteles ca imi place: daca se prinde bine, daca nu…next:)) Insa, situatia se schimba atunci cand imi place foooarte mult de un baiat. Ma gandesc de 10 ori pana decid daca fac sau nu primul pas!

  2. Fac parte din Generatia 25- si am facut din “primul pas” un stil de viata:) De ce sa astept “o viata” sa ma invite un baiat la dans cand pot sa-l invit eu?! La fel si in cazul in care vreau sa stau cu cineva. Daca merg la o petrecere si vad un baiat dragut, ma apropii de el si incep sa vorbesc si ii dau de inteles ca imi place: daca se prinde bine, daca nu…next:)) Insa, situatia se schimba atunci cand imi place foooarte mult de un baiat. Ma gandesc de 10 ori pana decid daca fac sau nu primul pas!

    • Bravo. Sunt faine femeile ce-şi iau soarta în propriile mâini. Eu nici nu discut cu fete care nu am sună şi ele. Nu le sun o lună, un an şi după aia şterg numărul din telefon.

  3. Acum inteleg de ce bobocul meu de 18 ani e singura.Frate s-a schimbat ordinea lucrurilor?! Trebuie sa invat bobocul sa atace ea masculii, sa-i dau sa citeasca articolul, ca sa se documenteze.Dar nu ma pot abtine sa nu le lamuresc pe cele trei de ce e lumea asa.Pai dragele mele, umanitatea se afla la momentul distrugerii morale.Atunci cand orice imagine in jurul tau, tv, filme se axeaza doar pe exacerbarea placerilor si a instinctelor animalice de perpetuare a speciei, ce educatie umana sa aiba tinerii?! Cand sistemul capitalist imbraca fetele la “pachet”, cica asta e moda, ce lupta mai trebuie sa duca un mascul, ca sa convinga o femeie sa-i vada formele?! Nici una. Sta lasat pe spate pe o banca si se uita la cururi si tzatze si alege ceva pentru acuplare.Sentimentele umane se dezvolta doar cu ajutorul gandirii si a cunostintelor.Omul cult isi sublimeaza instinctele de perpetuare prin cuvinte si gandire. Am ajuns in situatia dementa, cand o femeie priveste un barbat doar ca purtator de penis, iar un barbat priveste o femeie, doar ca femela. Nu exista acea normalitate in care femeia si barbatul sa se priveasca unul pe celalalt ca pe niste semeni ale aceleiasi specii civilizate.In societatea de consum, femeia si barbatul au ajuns, doar obiecte de consum.Familia este demonizata. Divorturile se fac in doi timpi si trei miscari.Sexul a ajuns o afacere.Si uite asa se duce dreak, rasa umana si vom trai cat de curand in epoca in care va exista un minister ce va avea ca obiect de activitate cuplarea oamenilor ajunsi la stadiul de vita-sclav.Daca pentru rasa umana a ajuns o problema bagatul _ulii in _i.zda, e clar, nu ne mai facem bine niciodata.

Leave A Reply