Generatia „Silicon Valley” de Romania, dupa 50 de ani

30

Au absolvit in 1960 Facultatea care azi se numeste de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei. Pe vremea aia, ideea de calculator exista doar in unele creiere, iar la Internet chiar nu se gandea nimeni. Ceva mai tarziu, unii dintre ei au emigrat si au contribuit direct la infaptuirea visului, in celebra Silicon Valley din California. Restul, „cu vana de aventurieri”, au ramas aici si au incercat sa-si faca meseria cum au stiut mai bine. N-au ajuns celebri, in sensul acordat azi notorietatii, dar au contribuit, pe felia lor, la ridicarea acelui „morman de fiare vechi” care avea sa fie, dupa 1989, industria romaneasca.

de Dollores Benezic – www.dollo.ro

Azi au peste 70 de ani si se lauda mai ales cu nepotii. Care n-au emigrat atunci, o fac acum, urmandu-si copiii. Putini raman pe pozitii, dar admit cu amaraciune ca nu le pica bine sa fie „atentatori la siguranta nationala”, cu pensiile lor. Faceti cunostinta cu generatia „Silicon Valley” de Romania, promotia 1960.

Romanul „lapte acru” care a inventat memoria volatila


E un domn slabut, cu ochelari, cu o freza adolescentina si un zambet tanar. Imbracat ingrijit, cu costum si cravata, nu-l tradeaza niciun por ca ar fi un american instarit, cu acțiuni valoroase la o firma celebra de electronice din California, și o imensa gradina cu trandafiri prin aceeași zona. Intram in vorba gratie aparatului meu de fotografiat, despre care imi spune ca are inauntru un card facut de firma la care lucreaza si el, de mai bine de 20 de ani, in California. Mai tarziu aveam sa aflu ca domnul cu zambet larg si atitudine modesta este romanul „cu nume japonez” pe care americanii l-au premiat si adulat, la nici sase luni dupa ce fugise din Romania comunista. Inventase atunci, in anii 80, ceea ce in engleza se cheama „split gate flash memory”, adica dispozitivul ce sta la baza cardul de memorie folosit azi in tot felul de dispozitive electronice. George Samachisa –  ceea ce in traducere ardeleneasca ar insemna lapte acru – are azi peste 70 de ani, si e unul din cei cativa „strainezi” care au venit de peste mari si tari sa ciocneasca un pahar de sampanie cu fostii colegi de generatie: promotia 1960 a Politehnicii.

„Reuniunile de la 303” și examenele la „marxism leninism”

Evenimentul debuteaza cu discursurile profesorilor de azi din facultatea de Electrotehnica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei (ETTI). Unul singur le-a fost profesor si lor.  Profesorul Dumitru Stanomir zice ca se bucura sa-i mai revada pe cei carora le-a facut zile grele la examene, dar e sigur ca a fost iertat intre timp: „este o intalnire speciala pentru ca e probabil ultima. De regula intalnirile se cam termina pentru cei care implinesc frumoasa varsta de 72-73 de ani. Va felicit pentru ca sunteți reprezentanții unei generații care și-a adus o contribuție semnificativa la domeniul in care v-ati pregatit. Puteți fi mandri de ce ați facut in acești 50 de ani!”.

Decanul facultatii, Teodor Petrescu, le spune ca domeniul in care s-au specializat ei acum 50 de ani continua sa fie cautat de tineri. Facultatea are peste 3.500 de studenti azi, fiind poate cea mai mare din tara. Instituția sta mai prost cu cadrele didactice, care se gasesc din ce in ce mai greu, pentru ca salariile in invatamantul universitar nu par a fi stimulante pentru tinerii absolventi.

Discursurile devin mai putin „oficioase” cand incep toti sa-si aminteasca studentia. Caminul si „reuniunile de la 303”, cele cateva betii timide, poreclele pe care si le dadeau, examenele picate, profesorii integri, dar si cei dispretuiti, de „marxism leninism” sau alte „stiinte politice”. Incep sa se spuna bancuri sau legende despre profesorii care le-au marcat existenta. Unul este profesorul de matematica Sabac, greu de pacalit la examene. Un student ar fi exclamat victorios, dupa ce a iesit de la un examen pe care credea ca l-a trecut: „L-am pacalit pe Sabac!”. Profesorul era in spatele lui si i-a zis ca „dimpotriva, ne vedem la toamna!”. Toata vara studentul ghinionist a invatat pe rupte materia, iar in toamna, cand s-a prezentat timid la examen, profesorul Sabac l-a intrebat de ce a venit, de vreme ce in catalog figura cu examenul luat. Studentul i-a povestit patania cu pacaleala, iar Sabac i-ar fi replicat: „E, abia asta e o pacaleala, tinere!”.

Smachișa, acest Bill Gates al nostru

Profesorul Cioranescu, o alta legenda a generației 60 e rememorat chiar de George Samachișa, care nu a putut uita nici in California primul curs al profesorului de matematica: „Cand s-a uitat la amfiteatrul plin și a zis: sunteți cam mulți. Ce credeți ca Politehnica e fabrica de mezeluri, sa bagi bou și sa iasa mezel?”.

Samachișa a fost, timp de 21 de ani, profesor universitar la Politehnica. Ajunsese, pesemne, pe poziția cea mai de sus, visata in Romania, de la situația modesta de pe care intrase pe bancile facultații. Colegii lui – Ioan Mateescu și Corneliu Calin – mi-l descriu admirativ ca pe un ”Bill Gates al nostru”, care intrase la facultate pe locurile rezervate pentru cei din patura muncitoreasca, cu dosar sanatos, dar fara resurse. Samachișa, baiatul nascut in Ceahlau, intr-un sat desființat de construirea lacului Bicaz, spune ca la 48 de ani a constatat ca nu mai poate face nimic in Romania. Tot atunci i s-a ivit și ocazia fugii, și așa a ajuns in America. La șase luni dupa aceea a primit un premiu pentru invenția lui.

Fost coleg cu el, actual profesor la Politehnica, Corneliu Calin povestește ce scandal a iscat acel premiu, atunci, in Romania. Cum i-a acuzat partidul pe cei care ar fi trebuit sa-l pazeasca pe Samachișa: „S-a spus atunci ca Samachișa a furat din avutul național, ca a plecat de aici cu ideea in cap, cu care dupa șase luni a luat premiu in America. Dar e evident ca daca ar fi ramas aici n-ar fi ajuns niciodata sa faca ce a facut acolo”.

Calin și Mateescu spun ca Samachișa e un tip prea modest ca sa-și recunoasca rolul principal in fondarea firmei SanDisk. Samachișa confirma modestia, povestind mai degraba la persoana intii plural realizarile romanilor de peste ocean.  El spune ca atunci cand a emigrat era prea tarziu ca sa-și mai faca o cariera universitara in SUA, deși ar fi preferat-o dupa aceea romaneasca. „Dar am ales sa lucrez in industrie. Era mai profitabil. Și part time am fost și sunt profesor la Universitatea din California”.

Lucreaza inca de la inființare in SanDisk, unde a fost multa vreme director responsabil cu tehnologia, iar acum e vice președinte. Compania, inființata in 1988 in California, avea in 2009 o valoare de piața de peste 6 miliarde de dolari. Samachișa spune ca e prima care a produs și pus pe piața cardul de memorie așa cum il știm noi azi.

Deși wikipedia il indica drept inventator al „split gate flash memory”, romanul Samachișa prefera sa nu-și aroge drepturi de autor, ci sa descrie laudativ succesul conaționalilor sai in America: „Dupa 89 au venit mulți romani in Silicon Valley, de la fosta IPRS Baneasa, și au reușit foarte bine. Au rezultate excepționale, iar invațamantul politehnic romanesc este foarte bine vazut acolo. La SanDisk, compania care a inventat flash cardul, mai lucreaza un roman care e un foarte bun designer de memorie. A contat și invațamantul, și creierul personal. Insa invațamantul, deși acum e minimizat rolul lui, a contat foarte mult. Nu atat pentru baza materiala, care intr-adevar e invechita aici, dar pentru baza teoretica foarte buna. Și cand ai o baza teoretica buna te poți descurca in orice laborator, indiferent cat de modern e. Sa știți ca in cardurile de memorie e o contribuție importanta a romanilor, care au facut revoluție in electronica digitala”.

„In Israel am avut mare succes cu știința invațata aici”

„Strainezul” Samachișa e urmat la cuvant de Leon Boiucaner, originar din Basarabia, care spune cu emoție ca daca n-ar fi fost ecusoanele, n-ar fi recunoscut pe nimeni la inceput, dar „dupa o conversație de zece minute imi apar in fața ochilor fețele voastre tinere, de acum 50 de ani”. Acum sta in Conecticut și „deși nu am acumulat titluri universitare sau funcții, ca mulți de aici, știu ca o bucațica din creierul meu e și in ascensorul Otis sau in alte instalații la care am lucrat de-a lungul timpului”.

A urmat Paul Ersig. Imbracat cu un tricou galbui imprimat cu emblema politehnicii București, Ersig afișeaza o alura tinereasca, și rade amuzat cand o colega ii spune ca il știa mai brunet și cu par mai mult. Peste cei 49 de ani de cand a emigrat s-au suprapus firele albe și uitarea limbii romane. Iși incepe discursul scuzandu-se ca nu mai știe bine romanește, pentru ca atunci cand a ajuns in America și-a impus sa vorbeasca, chiar și cu soția in casa, numai englezește, ca sa nu aiba probleme de adaptare. Ersig a putut totuși sa spuna ca: „Nutresc mulțumiri aprofundate sistemului de invațare din Politehnica. In Israel am avut mare succes cu știința invațata aici. Apoi cand am ajuns in SUA am lucrat in proiectarea computerelor pentru sistemele de rachete Patriot. Invațamantul de aici merita nota 10”.

Și Cornel Petrescu, un electronist cu primul an de facultate facut la București, iar restul incheiați la Moscova, a ridicat osanale invațamantului romanesc, chiar daca ulterior a ajuns sa-l fructifice in Belgia. „Calculatoarele erau in anii 60, cand am facut noi facultatea, doar o noțiune, dar in timp au reprezentat o evoluție, nu o revoluție, prin miniaturizare. Pe vremea aceea erau cu lampi. Apoi electronica pe care o cunoscusem noi a ramas brusc la o parte. Erau tranzistoarele, apoi au fost inlocuite cu circuite integrate, apoi un milion de circuite au fost puse pe o placa mica. Asta a fost revoluția”, explica Petrescu. El spune ca dupa studiile de la Moscova a lucrat la Electronica București, ca șef al secției de televizoare, apoi in institutul implicat și dizolvat din cauza ”incidentului cu meditația transcedentala”. Asta a fost semnalul care l-a dus pe Petrescu pe calea emigrarii.

Citiți maine varianta „aventurierilor” care au decis sa ramana in Romania

Citeste mai mult pe www.dollo.ro

Foto credit: www.dollo.ro

Tags:



30 de comentarii

  1. asta e adevarata scoala romaneasca…pacat ca nu mai sunt profesorii si elevii de atunci…acum elevii se gandesc la manele si au ca model pe berbecali…iar profesorii sunt facuti la apelul bocancilor la universitati gen spiru haret ….cu sedii la parterul blocurilor…profesorii care-i avem azi (ma rog…o mare parte dintre ei…) nu au habar ce e ala un seminar, un laborator, un curs, un amfiteatru….

  2. Admirabili acesti oameni. Ei sunt cei care pot pune geana pe geana pentru ca nu au nici o restanta in privinta constiintei si multi dintre ei nici in cea a integritatii.Studentia lor a insemnat nopti petrecute in biblioteci pentru “one night study-uri”, nu in cluburi pentru a gasi parteneri de “one night stand-uri” prezenta la absolut toate cursurile, nu fentarea lor prin rugarea unui coleg sa semneze prezent in locul tau, si dorinta de permanenta dezvoltare. Astazi insa lucrurile stau altfel. Reuseste numai cine pacaleste pe toata lumea culminand la final cu pacalirea sinelui, intr-un ridicol numit “the imitation of life”
    De curand l-am dus pe unchiul meu absolent de constructii tot in ’60 la inalnirea de 50 de ani. Numai oameni unul si unul, majoritatea lucrau si inca pe bani buni si nici unul nu ar fi dat vreun semn ca vrea sa abandoneze lupta cu viata. Ma inclin in fata acestor oameni ce mi-ar putea fi bunici!

    • Bravo si multumesc pentru articol, m-am emotionat citindu-l.
      1. Tatal meu are peste 2 saptamini intilnirea de 50 de ani (si el tot la Constructii). Au fost in mare parte o generatie de copii de la tara, si multi dintre ei au pastrat bunul simt al taranului si harnicia lui. A face o facultate era un imens efort din parea parintilor, si din cauza asta fiecare student lua foarte in serios facultatea. Nu vreau sa generalizez, dar din cite stiu, majoritatea colegilor au ramas in Romania. Cei pasionati de meserie, romanticii socialisti au dezvoltat inovatii, au creat infrastructura Romaniei (atita cit e, e facuta de generatiile acelea). Alta parte, au fost cei care au inceput sistemul de spaga, coruptie, furat (ehe, cite nu se puteau fura de la antreprizele de constructii comuniste). Fiecare si-a urmat, pina la urma, destinul si caracterul. Cu toate astea, se intilnesc cu precizie de ceasornic la fiecare 5 ani mai nou, la fel cum se intilnesc colegii mamei mele, abia asteptind sa se bucure de intilnire, indiferent de faptul ca unii sint bogati, altii saraci, dupa cum i-a purtat valul.
      2. Sora mea are peste citeva saptamini intilnirea de 20 ani de la facultate (Medicina). In cazul ei, probabil jumatate din colegi au plecat, jumatate au ramas in tara. Generatia ei au fost primii absolventi dupa Revolutie – se invata in draci, fiecare nota conta pentru repartitie. Dar sistemul deja era corupt: pilele si inscrierea in Partid contau la repartitie, iar colegii straini isi cumparau examenele cu dolari. Pina la urma, repartitii nu au mai fost, dar sistemul corupt i-a imbibat pe toti colegii cu o doza zdravana de cinism. Chiar asa fiind, fostii colegi continua sa se intilneasca, si as spune ca generatia ei se mai poate lauda cu ani de practica in care actul medical inca nu era fundamental legat de spaga, mai exista intre ei medici interesati in mod real de a ajuta pacientul.
      3. Eu am avut acum 4 ani intilnirea de 10 ani de la terminarea facultatii (Economice). Nimeni nu a organizat nimic. Pentru ca foarte multi dintre noi sintem plecati din Romania, pentru ca nu avem nici un respect pentru fostii nostri profesori, pentru ca am facut scoala de doi bani, pentru ca nu mai respectam nimic in Romania, pentru ca sintem blazati si pentru ca nu mai stim sa ne bucuram de faptul ca sintem impreuna – orice intilnire e un prilej de competitie, comparatie.
      Din pacate, cred ca in comparatie cu generatia parintilor mei si a sorei mele, noi sintem exact cei care am realizat cel mai putin: avem functii, salarii de multinationale, vacante, masini si vile (deh, am prins capitalismul de tineri si mai sintem si economisti), dar in fapt nu construim mai nimic: invirtim bani dintr-un cont in altul, sintem bancheri, consultanti, experti financiari, inventam pirghii si mijloace sa aducem profit firmei (in Romania sau in afara), dar in fapt, nu exista nimic romantic in ce facem (ba mai rau, mecanismele financiare create sau folosite de noi au provocat o criza financiara de proportii). Sintem minati de arivism, si nicidecum de o minima dorinta de a face bine, de a contribui social (chit ca ne batem in piept cu politicile de responsabilitate corporativa a firmei noastre).
      Sincer, imi este mila de noi si sper din tot sufletul ca acest cancer spiritual sa poata fi invins. Probabil singurul tratament este revenirea la un sistem de educatie in care profesorii sa fie motivati de pasiune, nu de dolari si peschesuri. Pina la urma, cred ca ceea ce a lipsit generatiei mele (in vreme ce parintii mei au avut) au fost modelele de caracter intre profesori, si situatia e tot mai grava in noile generatii (unde modelele se iau de pe stadionul de forbal si de la televizorul cu manelisti, ‘vedete’ si ‘oameni de succes’). Corectind lucrurile de acolo, probabil ne vom intoarce la romantism si la meseriile facute cu pasiune, nu din interes meschin. Dar sincer, nu vad nici o sansa pentru asta, si imi pare rau sa o spun.

      • Raspuns pentru D:
        Eu sunt un alt roman care lucreaza cu George Samachisa la SanDisk in Valea Siliciului. Am lucrat impreuna cu el la SEEQ Technology cand a inventat memoria split-gate Flash. Mie nu-mi placea aceasta inventie pe atunci, pentru ca parea prea simpla ca sa mearga vreodata, si era mai usor sa lucrez la memoriile conventionale de pe atunci care erau mult mai scumpe. Totusi el m-a adus sa lucrez la punerea in aplicare a memoriilor Flash la SanDisk, considerand ca as putea aduce un aport pozitiv. Puterea si dorinta de a face bine a acestui om este uriasa. Toti cei de la SanDisk mari sau mici asculta sfaturie si ideile lui pentru ca au dus si vor duce la succesul companiei si al utilizatorilor. Cand era in Romania, eu am fost dus la spital pentru o operatie urgenta. Stia mea l-a sunat in Romania si i-a spus. El a sunat conducerea companiei si i-a trimis sa ma viziteze in spital. Acum a venit la serviciu, m-a vazut in laborator si a stat cu mine ore in sir la discutii si planuri pentru insanatosirea mea si cum punem la cale memoriile nevolatile viitoare.

        Legat de profesiunea dvs., eu as strange de gat pe cei din Wall Street care mi-au paraduit contul de pensie, au distrus 50% din cei ce isi plateau casa in rate bancare si au bagat miliarde de dolari in buzunar ca bonus pentru isprava lor lasandu-ne pe ceilalti cu buza umflata. Nu va ajuta la nimic, pentru ca indiferent de profesori, studii sau principii oamenii vor cauta sa castige bani. Cred ca o solutie posibila ar fi ca sistemul sa incurajeze investitiile pe termen lung, de exemplu 5-10 ani, si sa descurajeze tranzactiile pe termen scurt, de zile sau acum cu calculatoarele, secunde. Sa lase pe ingineri sa inventeze si sa-i faca pe economisti respunzatori ca banii sa nu se piarda. Pentru dvs. ca sa simtiti ca serviti societatea si nu doar pe dvs., cautati in ceea ce faceti sa serviti compania si pe dvs. (si clientii companiei, oamenii dinafara) numai pe termen lung.

      • Subscriu si eu si laud aceasta initiativa de a promova vechile valori, singurele modele valide. Mi-au placut comentariile lui D & R si imi pare rau ca si-au semnat comentariile anonime.
        Aceste valori au trecut proba cea mai importanta, proba timpului. Da, putem pacali oamenii, da , putem pacali sistemul, dar nu, nu putem pacali timpul. Timpul, intr-un fel sau altul, va fi de partea celor care au stiut sa faca investitii pe termen lung. Investitii in oameni in primul rind. Acum investim sau incercam sa investim in autostrazi, infrastructura pentru ca astea ne lipsesc acut. Eu cred ca ceea ce ne lipsesc astazi si mai acut sunt oamenii. Acestia sunt profesionistii de care avem nevoie. Si imi place sa cred ca profesionismul lor implica si corectitudinea, omenia.
        Problema e ca oamenii pleaca si atunci e mult mai facil sa investesti in lucruri care nu pleaca nicaieri.
        Ma inclin!

  3. astept cu emotie si celelalte articole.
    foarte interesant.

    eu sunt generatia 1978 de timisoara, calculatoare electronice, si l-am avut profesor pe alexandru rogojan.
    am prins calculatorul cu lampi in stare de functionare – CETA.

  4. Felicitari pentru articol, mi-a placut mult.
    Si mi-a placut mult sa aflu despre acesti romani si realizarile lor, care sunt si realizarile noastre, totodata.
    Am ajuns sa fiu mandra ca sunt romanca numai cand mai citesc despre astfel de oameni, care sunt romani.

  5. Cinste lor ! Oameni adevarati care confirma faptul ca intre inteligenta si modestie este o legatura indisolubila ! Ar trebui sa profitam de amintirile lor privind invatamantul romanesc atat de hulit si in mare suferinta astazi !
    Domnilor, Dumnezeu sa va tina sanatosi si bucurosi ani multi !

    • CARAGEA MARIA-DOINA on

      Felicitari pt acest articol minunat!
      L-am avut profesor in facultate pe d-ul PROFESOR SAMACHISA si m-am emotionat mult citind acest articol amintindu-mi de cursurile minunate pe care le-am prins si care la vremea aceea nu prea reuseam sa le cuprind… doar mult mai tirziu lucrind efectiv!
      Macar acesti oameni minunati tin steagul cit mai sus, incercuind sa atinga infitul cunoasterii al lui Brincusi, al acestui popor care din pacate nu reuseste sa depaseasca mizeria…

      Avem cu cine ne mindri FELICITARI DOMNILOR macar prin D_VOASTRA mai afla lumea asta ca in aceata tara sunt si VALORI !!!!!!!!!!!!!!!

  6. OK, daca astfel de oameni, care au reusit ,vorbesc laudativ despre invatamantul romanesc din anii ’50-’60 insemna ca asa este ( sau asa a fost). Jos palaria !
    Dar hai sa intrebam absolventi romani ai universitatilor americane( cu studii gimnaziale si liceale in Romania) despre invatamantul romanesc al anilor ’80-’90. Raspunsul i-ar face pe multi profesori sa nu mai scoata capul din casa .

  7. Pingback: Tweets that mention Generatia „Silicon Valley” de Romania, dupa 50 de ani » Think Outside The Box -- Topsy.com

  8. “Silicon Valley” este locul din lume unde romanii sunt cel mai bine vazuti. Au fost copii minunati care si-au dorit sa realizeze ceea ce aveau in minte. Si au realizat cu succes.

  9. Popian Stefan on

    Salut, Sunt absolvent 1974. Toata stima si recunostiinta pentru profesori ca Samachisa, Bucur, Stanomir, Ponner …. Multa sanatate si la multi ani!

  10. Felicitari ptr articol ! Ma bucur intotdeauna cind citesc pe netul romanesc cite un articol despre romani valorosi !

  11. Domnilor, jos palaria in fata Dumneavoastra. M-ati facut sa imi aduc aminte de ambitia care m-a calauzit in facultate atunci cind am lipit efectiv piesa cu piesa primul meu computer personal, sau cind am prezentat primul meu program in Basic in fata comisiei de diploma. Chiar daca, poate, nu stiti, sinteti model de inspiratie pentru cei din jurul Dumneavoastra. Felicitari !

  12. A fost odata … si nu stiu daca mai apucam sa vedem o asemenea generatie.
    Ei si poate inca o generatie au mai avut profesori din vechea scoala. Ei au avut modele in fata pe care sa le urmeze, dupa care nu a ramas mai nimica.
    Este o degringolada in mintea multor tineri de azi (si nu numai in Romania).

  13. Da, au fost generatii extraordinare! Sunt absolvent din 1962 al aceleaiasi Facultati, coleg cu Decanul de astazi, Teodor Petrescu. Astept cu nerabdare, cu emotie si cu nadejdea in Dumnezeu intalnirea de peste doi ani!

  14. Stanomir mi-a fost profesor la Semnale Circuite si Sisteme in anu III parca si la alta specialitate unde se studia Transformata Wavelet, sau wavelets si cu diferite aplicatii in anu VI, Master.
    Petrescu mi-a fost profesor la Comunicatii prin Sateliti in anu V si Decan.
    Pe Samachisa nu cred ca l-am apucat, nu stiu sa fi predat cand eram student. Am terminat in 2002, Com. Mobile si Sateliti.
    Buni profesori, bunicei studenti (nu toti). Electronica a fost si sper ca mai este o facultate f. buna alaturi de Automatica si poate Aeronave. As vrea sa ma pot intoarce intr-o zi acolo ca profesor, asistent, etc. mai mult as vrea sa putem face proiecte deosebite in colaborare cu facultatea.
    As mai vrea sa mai vad industria romaneasca ridicandu-se, specialisti romani lucrand pt. companii romanesti care sa produca pt. noi si pt. export. As vrea sa vad respect pt. acest gen de oameni, pt. ca merita.
    Datorita unor astfel de oameni (nu numai de la noi din tara) are mai toata lumea un mp3 player in buzur si un telefon cu speaker cu care poate sa-i oripilize pt. concetatenii cu care imparte autobuzul in drum spre casa.
    Oricum, sunt mandru ca am avut asa profesori si am terminat Fac. de Electronica/Politehnica.
    Bafta tuturor!

  15. Emitionant, felicitari pt articol. Da, asa am invatat noi carte,era concurenta la admitere si mare dorinta de-a izbindi.Sunt mindra ca-s romanca,neamul meu destept si frumos,dar …putin fricos.

  16. Salutari si tot respectul generatiei profesorilor nostri de la IPB Electronica si Telecomunicatii.

    Radu absolvent CDE 1975

  17. Mi-a fost profesor la “Dispozitive electronice” (1970/1971). Un examen de circa 60 cursuri! (aşa îmi amintesc). Samachişă, chiar şi în postura de Şef de lucrări, era foarte respectat de studenţi. Îmi aduc aminte de asemenea că în 1971 a revenit din America de la un doctorat, academicianul Dascălu. Între cei doi era o concurenţă care, cred eu că a determinat (puţin) plecarea din ţară (benefică!) a lui Samachişă.

  18. Superb! As vrea sa sper ca Romania va mai produce asemenea oameni de o calitate exceptionala si mai ales sa fie recunoscuti in tara. Dar din pacate se pare ca suntem facuti sa dam lumii talentul nostru si sa nu prea ramana nimic pe aici, decat poate praful de pe toba.

  19. Eu anul asta termin facultatea de Electronica. Personal simt ca am trecut prin facultatea asta si nu am invatat mai nimic. M-am umplut de teorie dar cu practica sunt la pamant. In 4 ani de zile nu ne-a pus nimeni in mana un pistol de lipit ca sa facem ceva. Nu mai e ce era odata.

  20. Pingback: Remediu la beţie | Ilar

  21. DA.. anul asta am terminat si eu facultatea .. Nu mai e ce a fost! Singurul lucru care a ramas la fel este faptul ca l-am avut si eu profesor pe Stanomir,asemenea promotiei 1960, care acum este un mos senil si nebun, care ar fi trebuit sa lase locul altora din respect fata de ce a fost odata.

Reply To Andrei Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger