Generatia „Silicon Valley” de Romania, dupa 50 de ani (II):De ce nu au emigrat unii

18

S-au adunat sambata in vechiul sediu al Scolii Politehnice de pe strada Polizu. Vreo 40 de oameni trecuti de 70 de ani, dupa aparente. Se recunosc intre ei abia dupa ce-si citesc numele pe ecusoane si explodeaza de bucurie. Se imbratiseaza indelung si numai ei stiu ce e in sufletul lor. Un album cu poze alb-negru, adus de cineva, le e oglinda timpului. Din fotografiile alea rad fericiti niste pusti, imbracati modest, in stil „comunist”, dar insufletiti de idealuri. Aveau atunci intre 16 și 20 de ani (școala și liceul durau doar 10 ani pe vremea aia). Azi sunt ridati de vreme, albiti de griji, dar eleganti si demni.

de Dollores Benezic – www.dollo.ro

„Strainezii” fac o nota aparte pentru ca par ceva mai bine intretinuti, dar per total, toti se remarca printr-o „stare buna”, un soi de descriere „politically corect” pentru oameni trecuti de 70 de ani. Asta inseamna ca desi sunt inaintati in varsta, nu sunt inca ramoliti, si capabili sa sustina un speach lucid si interesant, dupa cum imi traduce un domn din adunare. ”Trebuie sa ai simțul umorului ca sa poți trai la varsta asta”, imi spune domnul care „a slujit patria” pana in 2006, apoi a plecat in Canada, unde sta acum ca sa-și creasca nepoții.

Ce au facut in ultimii 50 de ani

Dupa „strainezi” a venit randul „aventurierilor” ramași in țara sa spuna ce au facut in ultimii 50 de ani. „Strainezii” le spun celor care n-au emigrat ca „au avut intotdeauna o vana de aventurieri in ei”, de vreme ce au ales sa stea in Romania. Familia Mateescu, Ioan și Irina, a organizat aceasta intanire și s-a numarat printre primii vorbitori.

Irina Mateescu (fosta Popescu) a facut cunoștința cu academiciana de renume mondial Elena Ceaușescu imediat dupa absolvirea facultații, cand intrase ca cercetatoare la ICECHIM. Tovarașa facuse facultatea „cam ca Vanghelie acuma” și se inconjurase deja la ICECHIM de o serie de „adepți” care-i scriau descoperirile științifice. Avea sa devina directoare peste institut in mai puțin de un de  la angajare. Irina Mateescu a plecat repede de acolo, cand a vazut ce se prefigura. A ajuns la Institutul de Fizica unde a contribuit la dezvoltarea unei ramuri noi de cercetare – „piezo electronica” – domeniu in care a lucrat pana la pensie.

„Ca și cardurile lui Samachișa, cuarțurile ei se gasesc in tot felul de dispozitive, pana și in satelitul pe care a fost Prunariu”, i-a incheiat prezentarea admirativ soțul ei, Ioan Mateescu, profesor de matematica la Politehnica. „Dovada faptului ca e un invațamant de calitate care scoate oameni celebri e ca doi dintre foștii mei studenți se numesc Mircea Sandu și Silviu Prigoana”, și-a continuat Mateescu intervenția, intr-o nota amuzanta.

Discursurile s-au succedat cu aproape aceeasi reteta. Oamenii isi aminteau cu placere de studentie, treceau prin etapa profesionala mai mult sau mai putin satisfacatoare, si incheiau totul cu copiii sau nepotii, majoritatea emigrati.

Cel mai aplaudat a fost un domn pe nume Bogaciu, care a povestit ca meseria l-a dus pe zeci de santiere in tara sau strainatate, iar acasa, cu sotia a crescut doua fete si sapte baieti. Sala a izbucnit in aplauze si ovatii. Doamnele il intrebau cati nepoti are de pe urma celor noua copii, iar domnii „cu cate neveste i-ai facut?”. Bogaciu si-a finalizat, insa, intr-o nota seroasa interventia: „Deși am ieșit la pensie, inca mai lucrez pentru ca ultimul baiat, cel mai mic, e student la medicina și numai cu pensia mea si a sotiei nu putem sa traim si sa-l tinem si pe el la facultate”.

De ce nu au emigrat unii

Nota sobra a fost mentinuta de Valentina Antrahantev (fosta Tomac), o doamna cu par alb si o bluza roz cu volane, care a avut un mesaj scurt și amar: „Am tot ascultat cum unii dintre voi se lauda cu copiii emigrați, realizați in alta țara. Ar fi foarte bine ca parinții sa nu iși incurajeze copiii sa plece in strainatate. Pentru ca e mult mai important sa incerce sa ramana aici ca sa faca ceva pentru comunitatea lor, si pentru parintii care i-au facut. Aceasta este datoria fiecarui copil. Nici cei care isi iau parintii acolo, dupa ei, nu procedeaza bine, pentru ca parintii aceia devin niste oameni dezradacinati. Nu apartin nici acelei lumi, nici Romaniei”.

Audienta a tacut, s-au schimbat priviri vinovate sau iritate, dar nimeni n-a scos un cuvant. Cel care a vorbit dupa a fost Marius Guran, care a preferat sa povesteasca de ce nu a emigrat el: „Am avut o bursa Fulbright in SUA și aș fi putut sa nu ma mai intorc, iar acum sa vorbesc din tabara streinezilor. Dar m-am intors. Stiti de ce? Gandul ca niciodata nu ma voi mai putea plimba prin munții mei mi s-a parut insuportabil. Pe vremea aia daca plecai nu mai aveai voie sa te intorci. M-am intors, dar pana la urma nu am ramas in Politehnica. Am lucrat 20 de ani la Institutul de Informatica, unde am realizat primul proiect de rețea naționala de calculatoare cu care venisem in cap din SUA”.

Finalul și concluzia au fost date de discursul lui Voicu Lupei, fizician, membru corespondent al Academiei Romane, cercetator la Institutul National de Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiilor: „Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunastarea unui popor. Am ramas aici ca o datorie fața de cei care ne-au invațat. Insa acum in Romania specialiștii sunt tratați in bataie de joc. Eu inca nu sunt pensionar, deci nu simt ca atentez la siguranța țarii, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor. Da, copiilor trebuie sa le transmitem ca au aceasta obligație de a face ceva pentru comunitate, poate ar fi bine sa invatam de la americani educatia asta de atasament fata de comunitate, dar…”.

Valeria Secu, o „burgheza” fugita in America dupa facultate, care se simțea marginalizata din cauza „originii nesanatoase”, a inseninat atmosfera inainte de poza de final: „Sa ridice mana cine se simte de peste 70 de ani!”. Toti au inceput sa rada, niciunul n-a ridicat mana. Valeria a dat glas gandului unanim: „Fata mea cade, trebuie sa mi-o tin cu mainile, si totusi nu ma simt batrana. Noi cand o sa imbatranim?”.

Citeste mai mult pe www.dollo.ro

Foto credit: www.dollo.ro

Tags:



18 comentarii

  1. Am 29 de ani, lucrez in IT, cred ca as reusi sa emigrez si probabil ca as duce o viatza mai linistita ca in Romania, dar de fiecare data cand imi spun <> ma gandesc la tara asta frumoasa, parintii si prietenii care-i las in urma, limba romana si parca tot mai bine e aici cu bune si rele. Cred ca daca reusesti sa gasesti un echilibru interior intre avutia materiala si cea spirituala alegi sa ramai aici. Felicitari tuturor care au curajul sa plece din Romania si celor care au curajul sa ramana si sa mearga inainte. Cred ca la final conteaza sa nu ai regrete indiferent de drumul ales.

    • si eu am aceeasi parere ca a ta.
      insa eu recunosc ca nu este decat o scuza pentru comoditatea care ma caracterizeaza.

      • Eu am plecat. Si nu a fost comod. Sunt roman intr-o tara straina. Si ma simt excelent, apreciat si motivat. Beneficiile sunt mult mai bune decit in tara si cred ca o sa raminem aici foarte mult timp. Deja avem prieteni aici si sunt citeva lucruri care ne leaga deja de aceste locuri.

  2. Stima acestor Oameni de caracter ! Ei fac parte din valorile nationale pe care fiecare dintre noi si, mai cu seama STATUL ROMAN ( indiferent de regimul politic) ar trebui sa-i respecte si promoveze !

  3. Dom’ Profesor!
    Trebuia sa-i picati la examene si pe Nasu’ Sandu si pe Prigoana.
    Sau sa-i convingeti sa emigreze! Chiar daca erau buni la mate si
    isi socotesc bine ciubucu’.

  4. Am citit comentariile voastre si va multumesc. De ce?
    tatal meu este ing. Valeriu Bogaciu, cel mai aplaudat la aceasta intrunire.
    Tata, TE IUBESC!

    • si noi il iubim pentru modul de a gandi si pentru ce a facut in viata. Felicitari tatalui tau si tie pentru ca il iubesti.

  5. si acum putem vorbi de generatia silicoanelor din vale. majoritatea promotiilor sunt din dorobanti. ei definesc romania de azi. ii gasesti la turism, la marmosim, in transporturi, la victoria si chiar cocotati in dealu cotrocenilor.

    • Batranilor nu li se iarta nimic ,pt.ca ce au semanat in timpul vietii asta culeg,.. SA NU MAI REGRETATI CA PREZENTUL ESTE CUM ESTE,..a-ti fost indiferenti cu educarea propriilor copii si uitati-va ce va fac acum ,..mai ales TARII Au plecat fara regrete ca lasa conducerea tarii la voia intamplarii fara sa se gandeasca sa puna in aplicare ce au invatat,.. Teorie ,teorie dar practica ne omoara Au fost doar TOCILARI

  6. Cineva, parca G.B. Shaw, spunea ca batrinii sunt cei care isi iarta totul dar nu le este iertat nimic, in timp ce tinerii nu isi iarta nimic dar li se iarta totul. Avem nevoie de batrini pentru ca avem nevoie de intelepciunea lor. Avem nevoie de tineri pentru ca avem nevoie de dezinvoltura lor.
    Avem nevoie de oameni de omenie.
    Aceasta generatie de care se vorbeste in articol imi pare o generatie de batrini tineri.

  7. Ioan Mateescu on

    Multumim pentru articol. Este necesara o precizare importanta : organizatorii acestui eveniment au fost Cornel CALIN, Marius GURAN si Ioan MATEESCU

  8. Marius Guran, as in consilierul lui Iliescu pentru meandrele concretului? Pai, el si restul de consileri in frunte cu tartorele au avut o co tributie majora – din cauza lor au emifrat jde mii de tiberi. Bravos!

  9. Imi “creste” inima vazand articolul dumneavoastra .
    Dar, nu pot sa nu ma intreb ce face astazi patria pentru noi , sau pentru copii nostri…

  10. Eu sunt promotia 1956 fac.mecanica IPB. In acea vreme ,cei dela fac.electronica erau cei elevati si admiterea erea foarte severa ,din aceste motive electronistii nu au fost”contaminati” cu muncitori care in anul 3 de facultate dela mecanica au fuzionat cu cei dela fac mecanica muncitoreasca adaugand inca 200 de “studenti si asa am devenit 400 de studenti Am ferma convingere ca la facultate cam inveti cum trebuie sa stii sa studiezi in tot restul vietii pe oriunde vei apuca sa muncesti.Oltenii au dat cei mai putini ‘strainezi’ Nu am fost niciodata tentat cu gandul de a emigra si am avut zeci de ocazii dealungul zecilor de ani.Inceputul vietii mele de familist a fost inca de pe bancile din Polizu si cea care mi-a fost 52 de ani sotie era chimista,promotia 1957, Domnul Dumnezeu s-o odihneasca in pace ! Pentru mine incepand din acest an orice aniversare la Polizu cand numai intrand pe poarta, fiecare pas,fiecare caladire,imi vor invoca amintiri care ma voi coplesii de emotie cu o stare sufleteasca ,ce ma va face incapabil sa ma alatur bucurei colegilor mei de facultate care aniverseaza

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger