Rosario Crocetta este un politician italian mai puţin obişnuit: catolic devotat, declarat deschis gay, cu vederi politice de stânga (fost comunist, mai exact) şi un inamic al mafiei. Crocetta tocmai a spart tiparele şi a devenit (prin votul cetăţenilor) guvernator al unei Sicilii cunoscute pentru conservatorismul său.
O lume a bărbaţilor „macho”, dominată de corupţie şi crime în stil mafiot, asta a fost, multă vreme, imaginea Siciliei pentru restul lumii. Rosario Crocetta promite că va aduce o revoluţie în insula italiană şi că această imagine se va schimba. „Voi demonstra că această regiune poate fi cea mai liberală din Europa. Mă aştept să fiu criticat de sistemul politic învechit, de mafie, dar sunt gata pentru bătălie”, a declarat guvernatorul într-un interviu pentru agenţia de presă Reuters. Crocetta are 61 de ani şi a scăpat din cel puţin trei comploturi de asasinat puse la cale de mafie asupra sa. A fost ales în Parlamentul European în 2009. Este exact contrastul tuturor predecesorilor săi de pe tărâm sicilian, dar se pare că tocmai asta i-a adus voturile: sub predecesorii săi, Sicilia a ajuns aproape de faliment. Fostul guvernator, Raffaele Lombardo, s-a retras din funcţie în luna iulie, fiind acuzat de colaborare cu mafia. Fostul preşedinte al regiunii, Salvatore Cuffaro, ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru infracţiuni similare.
Crocetta spune că are un plan anti-mafie şi unul care priveşte drepturile cetăţenilor – şi ale minorităţilor sexuale. El a fost primul primar din Italia care şi-a declarat orientarea sexuală diferită şi, acum, deţine şi titlul de al doilea guvernator declarat homosexual al Italiei, după Nichi Vendola din Puglia. Crocetta spune că nu vede nicio problemă în faptul că este un catolic fervent şi gay. Despre alegerea sa ca guvernator, a spus că face parte dintr-o mişcare generală în Italia a cetăţenilor votanţi care încep să refuze clasa politică veche, nepopulară şi discreditată. Pentru că ştie că este pe lista mafiei, Crocetta este mereu sub paza poliţiei, oriunde merge. Dar el nu îşi face griji pentru viaţa lui: „Dacă te temi că mori, mori câte puţin în fiecare zi. Dacă nu ţi-e frică, mori o singură dată”, a spus el, citându-l pe legendarul magistrat anti-mafia Giovanni Falcone, asasinat în 1992. Noul guvernator al Italiei susţine că mafia îl urăşte pentru că, pe vremea când era primar, a denunţat contracte ale mafiei cu administraţia publică, a concediat mafioţi (inclusiv pe soţia unui cap al mafiei) şi a făcut publice numele oamenilor de afaceri implicaţi în activităţi cu mafia.
Printre planurile pentru Sicilia se numără reducerea datoriei insulei (care este, în prezent, de 5,3 miliarde de euro) prin restrângerea, pe trei ani, a serviciilor inutile (administrative, sociale), privatizarea unor resurse regionale, tăierea birocraţiei şi încurajarea energiei solare şi a turismului. Ce altceva îşi mai propune politicianul nonconformist al Siciliei puteţi citi în materialul Reuters dedicat acestuia.
Sursa: Reuters
Foto: The Times
6 comentarii
Se bat cap in cap gay si catolic.Nu crezi? :))
Na acuma si tu, bine ca nu se bat altu undeva! =))
Stimate Irimia Radu-Silviu, din fericire orientarea sexuală și credințele religioase încep să se bată din ce în ce mai puțin. Mai multe despre homosexualitate și religie, într-un interviu mai vechi, cu o lesbiană preot: https://totb.ro/nancy-wilson-femeie-activista-de-drepturile-omului-lesbiana-si-preot?lang=en
vai de capul meu, tipul asta ii ca apa in lava :))
Ca sunt multi catolici homosexuali chiar si dintr-e preoti nu m-ar mira, insa din cate stiu biserica catolica nu accepta oficial relatile homosexuale, pe de alta parte daca esti homosexual nu vad de ce ai tinecu tot dintradinsul sa fi considerat catolic stiut fiind ca…
Nu mai traieste mult 🙂