Gândesc, deci fabulez: Mituri ale creierului

Păşim, vorbim, respirăm şi gândim graţie creierului, un organ extrem de complex care se sprijină pe circa 100 de miliarde de broaşte ţestoase numite neuroni. Un teren fertil pentru naşterea aşa-numitelor “neuromituri” şi studiat de diferite ramuri ale ştiinţei. Una dintre ele este neuroştiinţa, alături de psihologie sau psihiatrie, o disciplină care analizează modul în care funcţionează creierul şi ai cărei specialişti au spulberat o parte din miturile cerebrale. Vin femeile de pe Venus şi bărbaţii de pe Marte? Suntem predestinaţi să murim proşti dacă creierul nostru nu e sclipitor din naştere? Suntem mai deştepţi dacă ascultăm Mozart? Să vedem ce spun specialiştii.

Flickr/brain_blogger

 

de Camelia Moga şi Ionuţ Dulămiţă

“Creierul funcţionează în regim de gestionare a resurselor, la fel ca şi calculatorul, nu ca motorul maşinii”, spune Dragoş Cîrneci, doctor în psihologie şi specialist în neuroştiinţă – o disciplină nouă, aflată la graniţa dintre medicină, biologie şi psihologie, care foloseşte instrumente precum RMN-ul funcţional pentru a culege date brute din anumite regiuni ale creierului. Aceste date ajută, printre altele, şi la probarea unor mituri cerebrale intens vehiculate, cum ar fi cel care spune că omul îşi foloseşte doar un mic procent din creier şi ar trebui să-l activeze pe tot pentru a deveni genial. E vorba de un neuromit care circulă de un secol în cultura populară, însă Smithsonian ne asigură că cele 90 de procente presupus neutilizate ale creierului nu reprezintă un apendice vestigial, un conglomerat de ţesuturi cerebrale rămase în stadiu rudimentar în organism. Şi asta deoarece creierul are nevoie de multă energie pentru a se dezvolta în stadiul embrionar şi în copilăria omului, iar din punct de vedere evolutiv este ilogic ca acesta să trăiască cu un surplus de ţesuturi cerebrale. Experimentele bazate pe tehnologia PET şi pe imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională au arătat că mare parte din creier este activată chiar şi în cazul unor sarcini uşoare şi că lezarea chiar şi a unei mici porţiuni cerebrale poate avea consecinţe semnificative asupra limbajului, percepţiei senzoriale, mişcării sau emoţiilor.

Tehnicile de cercetare din neuroştiinţă au avansat tot mai mult în ultimii 10 ani şi au mai risipit din nebuloase, inclusiv în ceea ce priveşte mitul celor 10 procente. “[Creierul] alocă resurse limitate unei operaţii mentale şi asta în detrimentul altora – e şi ceea ce noi experimentăm ca ‘atenţie’”, explică Dragoş Cîrneci. Cu cât o operaţie mentală e mai complexă sau mai nouă, cu atât i se alocă mai multe resurse, dar nu se poate calcula un procent, pentru că “diferă foarte mult de la o persoană la alta”. Însă cu cât o operaţie mentală primeşte mai multe resurse, cu atât performanţa e mai slabă şi efortul mental mai mare, moment în care apare oboseala. E ca la un computer. Cu cât sunt deschise mai multe aplicaţii, cu atât maşinăria rulează mai încet. Eficienţa apare atunci când activarea creierului este mai redusă, mai specifică şi mai localizată. Aşa că ideea nu e să ne activăm cât mai mult din creier, decât dacă vrem să ne învăluie stresul, oboseala şi performanţa scăzută. În plus, un creier activat foarte puternic întâlnim de regulă la oamenii care suferă de schizofrenie, depresie sau anxietate. Cu toate acestea, scrie Smithsonian, oamenii sunt înzestraţi cu rezerve cerebrale – în unele cazuri, chiar dacă pierdem din ţesutul cerebral, putem funcţiona destul de bine – şi obţin rezultate mai bune la testele de inteligenţă dacă sunt foarte motivaţi, ceea ce înseamnă că nu ne folosim tot timpul creierul în proporţie de 100%.

De la publicarea cărţii “Eroarea lui Descartes: Emoţiile, raţiunea şi creierul uman” (1994) de către neurologul Antonio R. Damasio, s-au făcut multe progrese privind descifrarea creierului. Damasio a introdus termenul de marker somatic – un presupus mecanism prin care emoţiile dirijează comportamentul şi luarea deciziilor – şi susţinea că raţiunea necesită consum emoţional. Ideea centrală a cărţii este că René Descartes a greşit atunci când a afirmat separarea minţii de corp, a raţiunii de emoţii.  A apărut însă ideea că emisfera stângă a creierului este “raţională” şi că cea dreaptă este “emoţională”, unul dintre neuromiturile probate de ştiinţă. Să tratăm mai departe câteva dintre ele.

 

 

Mitul emisferelor cerebrale

Se spune că emisfera stângă a creierului reglează partea raţională a oamenilor, în timp ce emisfera dreaptă ar fi responsabilă de partea emoţională, imaginativă. Studiile au arătat însă că ambele emisfere sunt în egală măsură “raţionale” şi “emoţionale”, scria tot Dragoş Cîrneci într-un comentariu publicat pe TOTB. Emisfera dreaptă gestionează matematica şi rezolvarea problemelor noi, deci este “raţională”, emisfera stângă gestionează emoţii precum plăcerea sau frustrarea şi agresivitatea, aşa că o putem numi “emoţională”. Diferenţele dintre ele sunt la alt nivel – emisfera dreaptă gestionează şi lucrurile noi, nefamiliare sau riscante, precum şi pe cele care ţin de spaţialitate, în timp ce emisfera stângă se ocupă de lucruri familiare, deprinderi şi detalii. Mai departe, dacă ambele gestionează limbajul, cea stângă înlesneşte înţelegerea sensului cuvintelor şi propoziţiilor, cea dreaptă interpretează tonul vocii. La unii oamenii, în starea de relaxare (atunci când nu fac nimic), este mai activă emisfera stângă, la alţii dreapta, motiv pentru care primii sunt mai destinşi şi tind să gândească mai pozitiv, ceilalţi sunt mai încordaţi, mai stresaţi şi foarte prudenţi.

Alcoolul şi drogurile omoară neuronii

“E adevărat pentru alcoolul în cantităţi mari şi pentru unele droguri precum morfina şi heroina”, spune Dragoş Cîrneci. Alcoolul duce la atrofie cerebrală şi afectează memoria atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt, aflăm de la medicul psihiatru rezident Cristina Ilie, cauzând depleţie de vitamine din grupul B, care, printre altele, sunt vitale pentru neuroni. Cu toate acestea, creierul produce neuroni noi pe tot parcursul vieţii, atât la oameni, cât şi la animale. „La păsări se ştia de acest lucru încă din anii ’60, la şobololani din anii ’80, la maimuţe din anii ’90, iar la om s-a confirmat în 1998. Deci nu sunt studii tocmai recente”, spune Dragoş Cîrneci. “Înainte s-a crezut că nu, pentru că nu exista tehnica de vizualizare a acestor noi neuroni. De altfel, multe informaţii despre creier s-au schimbat în ultimii ani ca urmare a accesului la tehnologie nouă, practic s-a schimbat aproape tot ce se ştia înainte”.

Gingko biloba şi lecitina îmbunătăţesc funcţiile creierului

“Studii recente infirmă faptul că gingko biloba ar avea eficienţă în a trata funcţiile mentale la oamenii în vârstă. Efectul este unul scăzut, care nu atinge pragul de însemnătate statistică necesar pentru a demonstra experimental efectul terapeutic”, explică Dragoş Cîrneci. “În ce priveşte lecitina, sincer nu ştiu. De altfel, lecitina este celebră doar la noi, nu am citit studii străine privind efectul ei”. Cu toate acestea, unele studii au arătat că anumite fructe de pădure, în special afinele, sau spanacul, roşiile şi citricele conţin antioxidanţi care menţin creierul tânăr.

Funcţiile creierului se deteriorează o dată cu înaintarea în vârstă

“E adevărat că creierul se deteriorează o dată cu vârsta, întreg organismul se deteriorează. Iar vârsta respectivă nici nu este una foarte înaintată. După 40 de ani, genele care protejează organismul de deteriorare nu se mai exprimă corespunzător”, spune specialistul în neuroştiinţă. “În ce priveşte învăţatul lucrurilor noi, ele se pot învăţa, dar mult mai greu decât în copilărie şi adolescenţă. Omul adult, în general, e mai bun la a-şi completa ceea ce deja ştie şi mai puţin bun la a învăţa ceva complet nou”. Potrivit Simtshonian, copiii se descurcă mai bine decât adulţii la învăţarea unei limbi noi şi dau dovadă de un plus de concentrare. Adulţii tineri judecă mai rapid decât adulţii mai vârstnici dacă două obiecte sunt identice sau diferite şi memorează mai uşor liste de cuvinte aleatorii, printre altele. Cu toate acestea, capacităţile mentale se îmbunătăţesc o dată cu înaintarea în vârstă – oamenii mai în vârstă ştiu mai multe cuvinte şi înţeleg fineţuri lingvistice, judecă mai bine caracterul unei persoane, obţin rezultate mai bune la testele de inteligenţă socială, ştiu să medieze mai bine conflicte şi îşi gestionează mai bine emoţiile şi scopul în viaţă.

Flickr/mozzercork

Nu putem deveni mai deştepţi decât suntem. Oare ne ajută Mozart?

“Ceea ce suntem este un amestec de informaţie genetică preluată de la părinţi şi informaţie învăţată pe parcursul vieţii. Iar cea de-a doua este mai importantă decât prima (cu excepţia unor boli genetice grave)”, spune Dragoş Cîrneci. “De altfel, studiile arată că o persoană devine foarte creativă într-un domeniu după 8-10 ani de muncă în domeniul respectiv. Iar notele la şcoală sunt mai mari la elevii cărora li se spune că munca contează mai mult decât talentul, comparativ cu cei cărora li se spune că sunt talentaţi şi astfel mai favorizaţi în performanţă, fără a face mult efort”. Există şi un mit care infirmă mitul mai sus amintit – Mitul KV 448 sau Efectul Mozart. Acesta implică o serie de modificări pozitive pe care muzica celebrului compozitor le-ar aduce unor procese psihice precum atenţia şi memoria.

Descoperitorii Efectului Mozart sunt doctorul Gordon Shaw şi Frances Rauscher, un fost violoncelist de concert devenit expert în dezvoltarea cognitivă, de la University of California. În 1993, cei doi au publicat rezultatele unui studiu efectuat pe câteva zeci de studenţi de colegiu care ascultaseră primele zece minute din Sonata pentru două piane în Re major (KV 448) de Mozart, concluzionând că muzica îmbunătăţeşte gândirea spaţial-temporală. Primăvara trecută, însă, o echipă de cercetători de la Facultatea de Psihologie a Universităţii din Viena a prezentat în jurnalul ştiintific Intelligence nişte rezultate solide care dovedesc că nu exista de fapt Efectul Mozart şi deci nu se poate vorbi de îmbunătăţiri cognitive prin simpla ascultare a muzicii compozitorului austriac. Aceştia au arătat că atunci când se observă un efect după intervenţia muzicii, acesta este datorat numai unei stimulări a dispoziţiei şi a stării de excitaţie.

Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de pe Marte

Se spune că bărbaţii şi femeile au creiere diferite; că bărbaţii sunt mai raţionali, în timp ce femeile sunt mai empatice; că bărbaţii se orientează mai bine în spaţiu, în timp ce femeile au o vedere în detaliu mai accentuată, abilităţi de comunicare şi de acţiune diferite. Dragoş Cîrneci spune că cele două creiere (feminin şi masculin) sunt construite diferit şi au performanţe diferite, la fel cum şi creierul persoanelor homosexuale diferă de cel al persoanelor de acelaşi sex cu ele şi seamănă cu creierul sexului opus. “Lista de mai sus e în mare corectă, cele două sexe diferă la mai multe capitole în ce priveşte performanţele şi preferinţele. Bărbaţii sunt mai competititivi, mai puţin empatici, mai agresiv fizic, mai buni la orientare în spaţiu, mai creativi, îşi asumă mai multe riscuri, sunt mai preocupaţi de chestii tehnice şi abstracte etc”. De cealaltă parte, continuă specialistul, femeile sunt mai empatice şi mai conciliante, trăiesc emoţiile cu o mai mare intensitate, dau mai multă atenţie relaţiilor interpersonale şi poveştilor despre asemenea relaţii, au o agresivitate mai sublimată, mai ascunsă, sunt mai bune la teste verbale şi mai înclinate să respecte regulile şi să nu-şi asume riscuri. “E interesant că aceste diferenţe se diminuează dacă femeile fac tratament cu testosteron”.

Totodată, studiile arată că femeile sunt mai predispuse la depresie, la tulburarea de stres posttraumatic sau la alte afecţiuni care au la bază anxietatea. Analizele cerebrale din ultimii 10 ani au arătat că bărbaţii şi femeile răspund diferit când vine vorba de durere şi de frică, creierul femeilor fiind mai sensibil la amandouă, chiar si la niveluri mici de stres. Oamenii de ştiinţă cred că în spate se află un motiv biologic. O cercetare realizată pe şoareci la Spitalul de Copii din Philadelphia şi publicată vara trecută a descoperit că femeile sunt mai sensibile la niveluri mici ale unui hormon al stresului şi că le este mai greu decât bărbaţilor să se adapteze la niveluri mai ridicate ale acestui hormon. Sistemul nervos al şoarecilor este asemănător cu cel uman, aşa că observaţia ar putea avea implicaţii şi la oameni, deşi stresul resimţit de aceştia este mai complex decât în cazul rozătoarelor.

Flickr/mark sebastian

 

Daniel David, şeful catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, spunea însă într-un material anterior publicat pe TOTB, ce trata mituri despre femei, că multe tulburări psihice pot apărea cu frecvenţe diferite la bărbaţi şi la femei nu pentru ca ar fi vorba de diferenţe reale în funcţie de gen, ci pentru că instrumentele de psihodiagnostic sunt distorsionate, favorizând răspunsurile în funcţie de sex. “Particularizând ideea, se pare ca scalele/testele psihologice clasice de depresie insistă mai mult pe forme de manifestare/raportare a depresiei la femei (ex. trăirea subiectivă sau probleme legate de comportamentul alimentar) şi mai puţin pe forme de manifestare a depresiei la bărbaţi (ex. comportamental/iritabilitate)”, explica el toamna trecută. “De aceea femeile par să aibă depresie mai frecvent decât bărbaţii”. Psihologul a analizat atunci, printre altele, şi un alt mit intens vehiculat: femeile sunt mai emoţionale, bărbaţii sunt mai raţionali: “Studiile de specialitate arată că femeile şi bărbaţii sunt la fel de iraţionali/raţionali, diferenţele de raţionalitate/iraţionalitate, dacă şi când apar, fiind instabile şi probabil legate de conţinutul, nu de stilul gandirii!”. Cât priveşte partea emoţională, lucrurile sunt nuanţate: “Unele probleme emoţionale (ex. de tip depresiv, tulburare de panică, anxietate socială), mai numeroase, sunt mai frecvente la femei decât la bărbaţi, în timp ce altele (ex. impulsuri agresive), probabil mai puţine, sunt mai frecvente la bărbaţi decât la femei”.

“Funcţia principală a corpului este să poarte creierul de colo-colo”, era de părere Thomas Edison. Dacă acest organ “minunat” care începe să funcţioneze în momentul în care te trezeşti şi nu se opreşte până când ajungi la birou, vorba poetului american Robert Frost, este atât de important, aşteptăm cu nerăbdare desicfrarea lui în cel mai mic detaliu.