“Gaborii asasini”: Dacă nu eram jandarmi, veneam și noi să protestăm!

Jandarmeria a reușit să înfurie o țară-ntreagă. După 11 zile de protest, dintr-o instituție cu mare încredere din partea românilor, a ajuns să fie văzută ca o forță de represiune. Piața scandează “Jandarmeria apără hoția!” și “Asasini! Gabori asasini!“. Comandanții au reușit performanța asta dând ordine dubioase unor oameni care și-ar fi dorit să fie de cealaltă parte a baricadei. Să protesteze și ei împotriva nedreptății din țara asta, inclusiv din propria instituție.

de Vlad Ursulean

 

“Noi am fost carne de tun. Bucata de metal pe care o bate ciocanul pe suportul nicovalei”, îmi spune Alex, un jandarm de vreo 30 de ani care a luptat zilele trecute la Universitate. Stăm pe o bancă dintr-un colț pustiu al Herăstrăului. Tremurăm de frig, dar în vocea lui se citește și frica. Poate să intre în belele mari pentru că e aici. E militar, nu are voie să se exprime, să se plângă, să se asocieze, nu are voie decât să execute ordine. Și nimeni nu i-a ordonat să vorbească. Poate doar conștiința.

Am vorbit cu trei jandarmi pe care i-ați văzut zilele astea în spatele scuturilor. Am ajuns la ei pe piste diferite, pentru a evita dezinformarea. Și toți mi-au descris același tablou, fiecare în culorile propriei vieți. Ei nu sunt trădători, ci au fost trădați. Povestea lor trebuie spusă.

“Dacă n-ai fi jandarm, ai ieși să protestezi?”

“Da, aș fi protestatar cu siguranță”, răspunde Alex. Privește în jos și mângâie zăpada cu cizma. “Îmi pasă de țara mea. Realitatea te izbește în față. Banii se scurg pe hoții și golănii, în timp ce atâția români trăiesc în bordeie fără curent. Ăștia nu vor altceva decât să sărăcească nația. Le-au terminat școlile ca să fie proști, le-au terminat spitalele ca să moară. Vor un popor de idioți care să facă ce vor ei. Dacă vrei să fii cinstit, să-ți faci o familie, să ai un trai decent… n-ai cum.”

Cu asta în minte a intrat Alex în bătaia de la Colțea de pe 15 ianuarie. “Când încep pietroaiele ești ca o oală care fierbe la 1000 de grade. Eu simțeam pietroaie în mână, în picior, să știi că doare și prin armură! Mie mi-au spart scutul în două cu o cărămidă. Puteam să fiu terminat pe viață. Ce vină am eu față de omul ăla? E o stare foarte nasoală. Sub asediul pietrelor de la niște oameni ca mine. Ajungi să vrei să arunci totul de pe tine și să pleci cât de departe vezi cu ochii.”

Și ordinul de înaintare nu mai venea… au așteptat peste 15 minute în bătaia pietrelor ca o minte luminată să le dea voie să riposteze, timp în care băieții distrugeau totul pe la Sf. Gheorghe, iar eu filmam în mijlocul lor. Asta-i doar o scenă din turele de 18 ore pe care le fac jandarmii la protest. De obicei e mai liniștit, ai timp berechet să te gândești cum faci rost de bani pentru ratele la bancă.

Când era mic, Alex voia să fie cosmonaut, era fascinat de stele și spațiu. I-au plăcut astronomia și istoria, dar a decis să intre-n jandarmerie. Promitea să fie un loc de muncă stabil, cu salariu decent, care te disciplinează și e destul de variat cât să nu te plictisească. În plus, aveai ocazia să lupți de partea binelui – jandarmii se bat cu clanurile de mafioți, merg pe munți, cară saci de nisip la inundații, apără țara în caz de nevoie!

Cinci ani mai târziu, lucrurile arată fix pe dos. Salariile au fost tăiate cu 25%, s-au dat examene în urma cărora au fost dați afară 2100 de oameni. Atunci a fost un val de sinucideri în jandarmerie și poliție. Rând pe rând, s-au spulberat toate miturile. Cum să mai crezi în dreptatea și disciplina unei structuri militare când posturile bune se dau pe criterii politice? În timp ce unii-și beau cafeaua în apartamente scumpe, colegii lor stau în spital cu capul spart, gândindu-se de unde să împrumute bani de șpagă. Șefii au salarii de 7-8 ori mai mari decât jandarmii de rând.

Alex e în Jandarmerie de cinci ani și ia în jur de 1500 de lei lunar. 1000 de lei îi dă pe facturi și se împrumută de la o lună la alta ca să trăiască. “Munca nu e răsplătită, iar pentru noi, tinerii, nu se întrevede nici un viitor. Acum îmi pare rău că am pierdut 5 ani din viață în care puteam să fac altceva. Mă gândesc din ce în ce mai serios să-mi dau demisia și să plec în Afganistan, să-mi risc viața pentru niște bani. Dar de acolo nu mai vii om, s-au întors niște colegi cu niște povești…”

Nu-i așa simplu să pleci din Jandarmerie. Ăsta-i genul de slujbă din care ieși la pensie, e greu să-ți găsești altceva după ce-ai început. Și creează dependență, pentru că n-ai cum să te plictisești cu jandarmii!

“Nu știu dacă ai văzut că duba noastră se hâțână când venim spre Piața Universității –asta nu-nseamnă că batem pe cineva înăuntru, înseamnă c-au înnebunit jandarmi, haha!”

Ăsta-i Mihai. Pe el l-am întâlnit în piață și a fost de acord să iasă la o bere după ce i se termină tura. S-a dus cu duba până la Măgurele, unde e dezechiparea, s-a întors cu mașina și a nimerit direct într-o speluncă din Centrul Istoric, ocupată de jurnaliști și oengiști. Poartă ochelari și un arafat la gât și are o rană la mână, de când a apărat un jurnalist de o piatră. Când intră el se face liniște, apoi pornește un murmur care izbucnește în scandarea “A-vem gabori civili printre noi / civili printre noi / civili printre noi!“.

Nu se supără. Râde și se pune pe povestit, acaparând atenția tuturor, până în capătul îndepărtat al mesei. “Un jandarm știe să facă două lucruri: să bată și să fută”, glumește el pe jumătate, aruncând o ocheadă Oanei, jurnalistă independentă.

După pasiunea cu care vorbește despre juisare, se poate să nu fi glumit deloc. Mihai are două sex shop-uri prin București, le-a deschis împreună cu prietena sa, din banii părinților ei. “Noi vindem cea mai bună fantezie a noastră” e sloganul lor. Jandarmii n-au voie să aibă alte slujbe, dar fără asta nu și-ar putea întreține fetița. Face parte dintre trupele de elită, au luat nu știu câte premii, dar salariul rar trece de 1800 lei. “Am prins într-o singură lună 23 de milioane, baang, oare ce să mai cumpărăm, că e coșul plin!?

Taică-miu e în piață, i-am zis doar să nu stea unde-s suporterii. Noi vrem proteste. Am vrea să iasă un milion de oameni în stradă, să nu mai avem ce face!”

La scandalul de joi, el era unul dintre jandarmii care stăteau în rondul Universității. Totul părea pașnic, mâncau în mijlocul străzii senvișurile cu ceafă de porc pe care instituția li le pune la dispoziție pentru “numai” 4 lei. “Noi mâncam, pregătiți să plecăm, când zice unu’ «Bă, vin către noi!». Imediat am aruncat senvișurile, în urma noastră a rămas o mare de senvișuri și sticle de cola.”

Dacă duminică jandarmii au intervenit decisiv abia după o oră de anarhie, aici au profitat pe prima ocazie (niște indivizi au aruncat cu garduri în ei) și au evacuat toată piața în timp record. Suporterii se retrăseseră organizat și au numit asta o înscenare a jandarmeriei, iar televiziunile s-au bucurat că mai au niște cadre spectaculoase. Un singur lucru e cert: “A fost cea mai rapidă intervenție din istoria jandarmeriei.3’43” și am eliberat toată piața!”

Jandarmii au o dușmănie veche cu suporterii, după atâtea bătăi pe stadioane și în afara lor. Mihai a fost și el în galerie la Steaua acum mulți ani. Îi știe pe ultrași și a rămas suprins când a văzut cum unii bătăuși se dau acum apărători ai drepturilor civile. “Venea unul la antenă și zicea că-i student. Băi, ești nebun, ăsta-i Uefa de la Dinamo! Îl știu de la atâtea meciuri, lu’ ăsta i-am dat!… Ăștia nu verifică pe cine aduc în platou?!”

“Steaua s-a cumințit, Dinamo are cea mai nașpa galerie”, spune zdrobind în pumn pachetul de țigări. “La primul meci al lui Steaua, Dinamo și Petrolul o să fie prăpăd. Polițe o să se dea înapoi.” La masă se face liniște.

Scandalul cu ultrașii a fost folosit ca să sperie publicul și să întărâte jandarmii. În realitate, doar 10% dintre cei reținuți s-au dovedit a fi suporteri. La conferința de presă a Jandarmeriei, colonelul Aurel Moise a vorbit numai despre ultrași. Un jurnalist a întrebatde ce se insistă atâta pe ei, când sunt doar unu din zece. Colonelul bălmăjește ceva pe lângă subiect. Următorul jurnalist reia întrebarea. Cine sunt ceilalți 9 din 10? “Subiectul e totul altul!” Încă un jurnalist ridică aceeași problemă – “chiar am vrea să știm răspunsul la asta!” Reprezentații Jandarmeriei se ridică și pleacă. Pe perete sunt proiectate imagini cu suporteri aprinzând torțe.

Puțină lume se aștepta la violențe. La marșul mămicilor, de acum ceva timp, jandarmii au fost echipați cu căști. Sâmbătă, în prima zi de protest, au fost trimiși fără. “Am fost alaramți sâmbătă seara și am primit ordin de a ne deplasa doar cu bastonul. A pornit de la galerii, i-am recunoscut. S-a creat un moment de panică. Suporterii au avut un plan foarte inteligent – instigă și rămâi în mulțime. Am fost înconjurați. Un coleg și-a luat o piatră în față fără cască, era lângă mine, eu l-am cărat. Alți doi au luat pietre prin vizieră și au ajuns și ei la spital. A fost ca la război!”

Florin, jandarmul care spune asta, are aproape 30 de ani și locuiește cu părinții. Altfel nu s-ar descurca cu salariul de jandarm. “Fac sacrificii ca să am un trai decent. Mă tot gândesc cum să fac când o să mă căsătoresc. De asta și am speranța că ceva se va schimba. Eu m-am angajat cu sufletul. Vrei să faci bine, să ai un cuvânt de spus. Dar pe parcurs am rămas… nu mai e aceeași încredere.”

Intervenția întârziată de duminică, spune el, mai are o explicație:

– Dacă i-am fi încercuit ar fi fost măcel.
– Măcel?!
– [în șoaptă] I-am fi bătut răău! [râde rușinat]
– Îți place să bați?
– Să bat covoare, ce să bat?! Nu. Sau, ca să-ți dau și ție acel piper, îmi place să bat persoanele care merită.

Nu au fost bătuți doar cei care merită. Youtube-ul e plin de abuzuri ale Jandarmeriei. Cei trei cu care am vorbit susțin că nu au bătut pe nimeni care nu a aruncat cu pietre, iar gesturile astea nu pot fi scuzate. “Cine-a greșit să plătească. Nu se poate să dea șase oameni într-unul căzut la pământ“, spune Florin. Însă, la fel cum ultrașii filosofi îi înțeleg pe cei care au aruncat molotoave, și jandarmii înțeleg scăpările astea. “Tu ce-ai vrea să faci? Uneori cedezi. Când fierbe tot ce e în tine, când prinzi pe unul ce-ai vrea, să-l pupi, să-i zici «Bravo, ești un scump»?!”

“Sunteți în aceeași oală cu noi!”

Jandarmii seamănă șocant de mult cu cei din piață. Nu aș fi crezut asta privindu-i mascați. Și ei sunt hăituiți de indivizii infiltrați printre protestatari, mai că ar scanda la rândul lor “Avem gabori civili printre noi!“. Din când în când, îl iau pe unul la legitimat ca să-l “deconspire” și să-i mai lase dracu’ în pace. Piața e plină de aurolaci cu camere HD și de suporteri cu stații de emisie-recepție  ieșind din buzunarul trelingului. Prin barurile din jur nu mai ai loc de ei, îți vine să spui poezii la câte urechi stau ciulite.

Într-o seară, am văzut cum un jandarm iese din dispozitiv, se apropie de un grup de fete și le spune “Noi n-avem voie să ne exprimăm. Puteți să scandați un pic «Sindicat pentru jandarmi»?” N-a scandat nimeni pentru ei.

Jandarmii au primit, în schimb, flori. Ca-n filme. Multe flori. Majoritatea nu acceptau, dar un grup de lângă fornetti le primea. Le-au “centralizat” în brațele vânjoase ale unuia, care a defilat cu ele prin piață și le-a depus la crucea de lângă Arhitectură.

Mai tulburătoare au fost monologurile protestatarilor din fața jandarmilor. Duminică seara, în toiul violențelor, un tânăr striga spre cordonul de jandarmi “Sunteți în aceeași oală cu noi! Eu nu ieșeam dacă aveam cu ce s-o hrănesc pe fiică-mea!” Atunci m-am uitat în ochii lor și nu mi-am dat seama dacă îi atinge cu ceva.

Vorbind zile-ntregi cu jandarmii, am înțeles că și ei strigă același lucru, dar gura nu li se clintește. Strigătul se întoarce în ei ca un ecou și adâncește rana.

Suntem în aceeași oală.

Alex, jandarmul care voia să devină cosmonaut, are combinația aia de visare și hotărâre pe care-o întâlnești la oameni în preajma evenimentelor mari. ”Și acum mă uit cu mare plăcere în serile de vară la stelele de pe cer”, îmi spune. “Lumea nu se mai uită spre cer. Când se-ntreabă ce vor mânca mâine, oamenii își pierd libertatea gândurilor.”

Mă despart de el și, prin geamul unui sediu romtelecom, văd la televizor cum fostul ministru Baconschi numește protestatarii “mahalaua violentă și ineptă“. Nu pare să-și dea seama că mahalaua asta e România, că viermii și ciumpalacii sunt peste tot. Și că îi scoate în stradă nedreptatea, nu doar foamea. Și că nu o să mai poată fi cumpărați mult timp.

…

*notă: am schimbat numele personajelor și, din câte-mi dau seama, nici unul nu apare în pozele cu care am ilustrat reportajul.