Fur the people

2

Blana e un accesoriu de lux, pentru care nenumărate animale sunt chinuite şi ucise. Am vrut să înțeleg de ce oamenii cheltuie sume imense pe produse de care nu au nevoie, pentru care sunt chinuite ființe vii și poluat mediul.

Am călătorit prin Europa civilizată, am observat cea mai poluantă industrie textilă – industria blănii – și am scris o poveste despre bani, marketing, oameni și animale. Din tot acest joc bazat pe sacrificarea animalelor şi pe fetişul consumatorilor pentru blănuri de lux, câştigătoare ies fermele de animale, casele de licitații și brandurile high-class, care rămân cu banii.

Pionii industriei se adaptează ușor, pleacă din țările care adoptă interdicţii și merg spre state cu legislație permisivă, cum este România. Folosesc pârghii subtile de marketing pentru europeni și beneficiază din plin de deschiderea piețelor din Asia, unde opinia publică nu condamnă chinul animalelor.

La final, am înţeles însă că nu doar bogătaşii contribuie la menţinerea acestei industrii, ci fiecare dintre noi.

 

 

Investigaţie de Laura Ştefănuţ

Ilustraţie de Ionuţ Dulămiţă

E  mijlocul unei lungi nopți finlandeze. Zăpadă. Ne aflăm pe un drum alb, înghesuit în pădurea boreală. Din când în când, liniștea e ruptă de câte o mașină care trece pe șoseaua principală, de la care ne-am abătut. Fețele celor doi activiști sunt luminate de telefoanele mobile pe care le setează ca să-și poată da semnale sau, dacă le e amenințată viața, să cheme poliția.

Sunt alături de membrii unui grup finlandez care investighează condițiile din ferme de animale crescute pentru a-i hrăni sau pentru a-i îmbrăca pe oameni. Activiştii intră pe ascuns în ferme, filmează și apoi arată publicului atrocitățile descoperite. Acum mergem într-o fermă cu animale crescute pentru blană, care se nasc, trăiesc și mor electrocutate într-o cușcă mare cât să poată fi îmbrățișată de un om. Ultima dată când un activist a ajuns în zonă a fost bătut de paznici până la spitalizare.

Șirurile de cuști cu animale pufoase nu sunt împrejmuite de niciun gard. Mă furișez lângă un copac și urmăresc cum finlandezii își fac treaba. Pozează, filmează și se retrag în timp ce șterg urmele din zăpadă, ca niște șopârle.

A fost un succes. Doar că unul trist, fiindcă animalele urmează să fie sacrificate când blana lor ajunge la maturitate. Li se pune un fir cu electricitate în gură și unul în anus. Un deget apasă pe un buton și se stinge viața al cărei destin a fost decis de la naștere.

Peste 80% din producția de blană e obținută de la animale crescute în ferme, iar anual se estimează că, la nivel global, se ucid 100 de milioane de animale. Finlanda e al doilea producător mondial de blană de vulpe, dar și un mare producător de nurci. Sacrifică în fiecare an vreo 4 milioane de vulpi, crescute în special în vestul țării, pe zonele de coastă.

 

HARTA FERMELOR DE BLANĂ DIN EUROPA – Clic pe fiecare țară, pentru detalii:

 

Susținătorii fermelor de blană argumentează că această afacere aduce dezvoltare economică – bani și locuri de muncă pentru comunitățile locale.

Criticii atrag atenția că, dintre toate industriile vestimentare, producția de blană generează cele mai multe gaze cu efect de seră. Studiile arată că producerea unei haine din blană naturală este de 4 ori mai nocivă pentru mediu decât în cazul unei haine din blană artificială. Reziduurile create în fermele de animale ajung în pânza freatică și poluează apele, după cum s-a întâmplat în Canada. Pentru conservarea blănii se folosesc substanțe toxice, la fel ca pentru prelucrarea ei – unele studii au arătat că până și hainele care ajung la clienți conţin substanțe toxice, printre care unele cancerigene. Un institut de cercetare german a găsit pe hainuțele cu blană pentru copii concentrații de sustanțe cancerigene de sute, chiar mii de ori mai mari decât limitele legale.

Citește studiul despre substanțele cancerigene descopertite în blana din hainele pentru copii

Criticile de natură etică spun că nu există justificări pentru a crește și a tortura animale pentru blana lor, care nici măcar nu e vitală omului. Mai ales că în ziua de azi există materiale care imită foarte detaliat blana naturală. În aceste condiții, exploatarea animalelor e comparată cu sclavia oamenilor: o activitate utilă doar exploatatorului, care face profit de pe urma suferinței unor ființe vulnerabile.

C hristo are 29 de ani și e unul dintre activiștii de la organizația Oikeutta Eläimille (Dreptate pentru animale), care face investigații în fermele finlandeze. Nici nu vrea să audă că fermele de animale contribuie la dezvoltarea economică. “Nu e OK să zici că poți face profit. Exploatarea prin muncă a copiilor, de exemplu, este ilegală”, spune el. “Noi credem că și fermele de blană ar trebui să fie ilegale, deși oamenii fac profit”. Activistul a absolvit științe politice și a început să se implice în activități pentru bunăstarea animalelor în 1999, când asemenea cauze erau văzute ca ciudățenii rezervate adolescentelor hippioate. Christo crede că a pus umărul la schimbarea imaginii activiștilor în țara lui.

Spre deosebire de restul organizațiilor pentru animale din Finlanda, cei de la Oikeutta Eläimille au avut ideea de a arăta condițiile din ferme, chiar dacă asta însemna să încalce legea proprietății private. Activiştii au intrat în sute de ferme de toate tipurile: de porci, găini, vite, vulpi și restul animalelor crescute în Finlanda. Folosesc costume de protecție, ca să nu răspândească boli, dar și ca să fie greu de identificat, intră în ferme, filmează ceea ce găsesc la faţa locului și apoi arată lumii. Li s-a întâmplat să fie prinși, judecați, agresați, însă nimic nu i-a oprit. “La primul nostru proces, nu au reușit să dea o sentință în timpul disponibil și fapta s-a prescris”, își amintește Christo, care e convins că trăiește într-unul din cele mai birocratice state. În cele mai multe cazuri, crede el, nu sunt dați în judecată probabil pentru că fermierii și-ar atrage astfel și mai multă publicitate negativă.

Până acum, au fost în sute de ferme și nu au găsit niciuna decentă. Colegul lui îmi arată filmarea dintr-o fermă de porci marketizată ca ecologică, un paradis al animalelor fericite. În realitate, activiştii au descoperit că animalele se mâncau între ele, într-o cameră întunecată.

 

 

Finlanda era considerată o țară civilizată, care respectă recomandările Consiliului Europei din 1999. Problema este că aceste recomandări sunt minime. Consiliul Europei și-a criticat propriile recomandări, iar Comitetul pentru Bunăstarea Animalelor al UE a reluat criticile în 2001 și spune că măsurile prevăzute sunt insuficiente. Respectarea lor nu înseamnă automat condiții bune pentru animale. De exemplu, o cușcă pentru vulpile finlandeze, amenajată potrivit standardelor, presupune ca acestea să aibă înăuntru o bucată de lemn. Dar publicul nu a știut asta până la dezvăluirile activiștilor.

 

Foto: Vier Pfoten

 

În 2013, cetățenii finlandezi au cerut Parlamentului interzicerea fermelor de blană. În condiţiile în care, în această ţară, legea spune că orice petiție semnată de cel puțin 50.000 de cetățeni trebuie să ajungă pe masa decidenților, cauza interzicerii fermelor a strâns peste 70.000 de semnături. Dezaprobarea fermelor s-a accentuat după dezvăluirile condițiilor în care trăiesc animalele, precum filmul celor de la Oikeutta Eläimille, lansat în 2013. Deşi nu a fost adoptată o lege pentru interzicerea acestor ferme, nemulţumirea opiniei publice a devenit din ce în ce mai clară.

În acest moment, există state care au interzis fermele de blană, state care sunt în curs să le interzică şi state care au impus condiții mai bune pentru animale. Aceste schimbări au dus la diminuarea considerabilă a profiturilor, astfel încât multe din ferme au fost închise. În multe cazuri, odată cu interzicerea fermelor de blană, antreprenorii au început să-și mute afacerile în țări cu legislație mai permisivă și opinie publică mai puțin critică. România corespunde, din păcate, perfect acestor cerinţe.

 

 

R omânia a fost producător de blană din perioada comunistă. În anul 1947, s-a înființat Staţiunea de Cercetări Agricole Târgu Mureş, care se ocupa și de cercetarea și creșterea animalelor pentru blană: vulpi argintii şi polare, nurci, nutrii. Afacerea era de inspirație sovietică.

Mai târziu, în 1981, s-a înființat o structură separată, destinată acestor animale: Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Animale de Blană, care se afla în incinta Staţiunii de Cercetări Zootehnice Târgu – Mureş. Era singura unitate de cercetare din țară, explică Ioan Oroian, director al institutului între 1990 și 1997. Punctul culminant al activității a fost prin 1988, când blana era vândută și prelucrată în România. După revoluție, ramura de cercetare a dispărut, la fel cum s-a întâmplat cu numeroase alte institute din România. În 2005, ferma a trecut la Romsilva și până în 2012 avea în jur de 700 de animale.

În 2013 și-a încetat activitatea. Ultimul director al Staţiunii de Cercetare, Aurel Vâgă, spune că închiderea ei a avut la bază mai mulţi factori. Pe de o parte, după 1989 au dispărut multe ferme deținute de stat, acestea din urmă fiind vitale pentru procurarea hranei necesare animalelor de blană. Pe de altă parte, orașul s-a extins prea aproape de fermă. Un alt motiv, crede Aurel Vâgă, este că fermele pentru blană nu mai par să fie în pas cu cerințele secolului XXI, care prespun, printre altele, protecția animalelor.

În prezent, România are 13 ferme de blană, iar numărul lor este în creștere, după ce Vestul a început să pună presiune pe industrie, fie prin măsuri legislative, fie prin opinia publică defavorabilă.

ANSVSAadres ferme blanaANSVSAadres ferme blanaÎ n 2012, o companie olandeză care creștea nurci pentru blană a început demersurile pentru a deschide ferme în județul Brașov. În același an, Olanda hotărâse interzicerea treptată a exploatării nurcilor pentru blană, urmând ca, în 2024, acestea să fie complet în afara legii. Țara era principalul furnizor european de blană de nurcă, după Danemarca, dar și statul care avea deja la activ o serie de lovituri la adresa industriei. În 1995, Olanda a fost prima țară europeană care a interzis fermele de vulpi, iar doi ani mai târziu cele de chinchila.

“În mare, am ales România după ce am fost și în Polonia, unde legile nu sunt însă atât de simple și se încearcă interzicerea branșei, la fel ca în Olanda, Danemarca, Franța ș.a.m.d.”, explică un reprezentant al companiei olandeze AJT FARMING SRL, deținută de olandezul Thomassen Jos Nicolaas Josephus Hubertus, în vârstă de 42 de ani. În legislația românească nu există standarde pentru creșterea animalelor de blană, cum ar fi suprafețele minime, materialele utilizate pentru fabricarea cuștilor sau metodele de hrănire și de adăpare. Olandezul a deschis prima fermă la Șercaia, în județul Brașov, iar presa a anunțat-o doar ca pe o importantă investiție în zonă – 12,5 milioane de euro – care va aduce locuri de muncă.

 

Screenshot 2015-01-01 11.31.13

Ferma olandezilor din județul Brașov, așa cum apare pe Facebook

 

Reprezentanții fermei spun că nu vor să ofere prea multe detalii despre afacerea lor din România, fiindcă și aici există ecologiști care nu susțin acest business. “Sperăm să putem continua (afacerea – n.r.) în România, fiindcă există piață internațională de desfacere (…). Dacă ecologiștii vor opri asta (industria blănii – n.r.) în Europa, atunci ne vom muta într-o altă parte a lumii”, spun olandezii.

 

[tippy title=”Mouseover aici pentru detalii despre firma deschisă în România de olandezi“]AJT Farming are ca acționariat două companii, una românească (THOM MINK SRL) și una olandeză (SEWATI S.a.r.l).
Cele două companii îl au ca acționar pe olandezul Thomassen Jos Nicolaas Josephus Hubertus, în vârstă de 42 de ani.
În 2013, ambele companii românești figurau cu un total de 6 angajați, potrivit Ministerului Finanțelor.[/tippy]

 

În anul în care Olanda își muta fermele în România, se desfășura aici cea mai mare campanie împotriva blănurilor, lansată de Vier Pfoten – un ONG internațional care și-a început activitatea cu acțiuni împotriva acestei industrii în 1988, iar apoi s-a implicat pe diverse teme de protecția animalelor și a mediului. În 2012, activiştii au pătruns în ferme de blană din România, unde au filmat condițiile degradante în care erau ținute animalele. Campania lor a avut priză la mass media, dar nu a produs schimbări legislative.

 

 

L a nivel internațional, industria blănurilor este pe val. După ce la sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90, hainele de blană au primit lovituri puternice de imagine, industria și-a revenit încet, iar în ultimii ani este în creștere constantă.

Succesul este motivat, pe de o parte, de creșterea cererii în Asia și Rusia. Pe de altă parte, industria a reușit să mascheze realitățile exploatării de blană, explică Gabriel Păun, de la organizaţia de Vier Pfoten. “Astăzi se folosesc petice de blană la guler ori la pantof, se inserează mici bucăți și așa oamenii nu reacționează ca atunci când văd o haină de blană”, spune el. “Cei mai mulți nu realizează că au fost chinuite și ucise animale”. Sondajele celor de la Vier Pfoten arată că oamenii nu știu că blana provine, în peste 85% din cazuri, din crescătorii. Cu atât mai puțin cunosc condițiile din ferme. Totodată, brandurile de lux se laudă că achiziționează blana din ferme certificate, ceea ce creează clienților impresia că animalele nu sunt chinuite.

În ultimul deceniu, mai multe organizaţii au reușit să obțină interdicții în unele state, sau asigurarea unor condiții bune pentru animale, ceea ce a dus la moartea industriei în statele respective. Au determinat opinia publică europeană să fie, majoritar, împotriva fermelor. Au început să convingă branduri celebre să renunțe la folosirea blănii sau să se angajeze că nu o vor face în viitor și au publicat lista acestora.

Unul dintre marile ziduri de care s-au lovit au fost brandurile de lux.

“Când vine vorba de firmele de lux, lupta e mult mai grea, probabil fiindcă firmele de lux au o doza de aroganță foarte mare și cedează foarte greu”, explică Păun, care spune că brandurile de lux au creat un bloc comun când vine vorba de strategia pentru blănuri.

În prezent, activistul încearcă să spargă acest bloc şi să convingă măcar o firmă de lux să renunțe la blană. A aplicat aceeași metodă când a hotărât să convingă branduri internaționale să nu mai folosească ouă de la găini crescute în cușcă. Și a avut succes.

 

[tippy img=”https://www.totb.ro/wp-content/uploads/2015/01/ou.jpg” height=”350″ width=”500″]“O campanie pe care am susținut-o mulți ani a fost despre ouă. Am rămas surprinși că, de multe ori, companii care produc alimente premium, pe care noi, consumatorii, plătim în final mult mai mult, folosesc ouă de la găini chinuite în cuști, deși există alternative care nu sunt mult mai scumpe.
Când am investigat ciocolata Toblerone, am descoperit că la prepararea ei se folosesc ouă de la găini din cușcă. Este produsă de o firmă elveţiană – țară în care cuștile s-au interzis din 1981 -, iar investigaţia mi-a arătat ca ouăle proveneau din Franța. Negocierea a durat un an, până când firma a renunțat la furnizorii respectivi și a trecut la ouă de la găini care nu sunt crescute în cușcă. Apoi a existat o reacție în lanț şi companiile au mers în această direcție.” Gabriel Păun. [/tippy]

 

Antropologul Alexandru Bălășescu crede că faptul de a fi împotriva curentului este una dintre caracteristicile luxului. Dezvoltarea protecției animalelor, intoleranța opiniei publice față de chinul acestora pot avea ca efect creșterea cererii de produse obținute neetic, cum este cazul blănurilor sau al obiectelor din fildeș, al căror preț este cel mai ridicat din istorie. Antropologul, care a studiat industria modei, crede că luxul este un joc de putere. “Noii milionari se așază simbolic contra tendințelor generale (de conservare). Luxul este afirmarea puterii, iar puterea se afirmă prin două mijloace: control și excepția de la regula generală”, explică Bălășescu, care spune că nu vrea să ofere argumente împotriva luxului, ci împotriva cruzimii față de animale.

V ier Pfoten şi-a început demersurile cu compania Burberry, fiindcă aceasta se prezenta ca un brand responsabil, interesat de provieniența materiilor prime. Activiştii au aflat că furnizorii Burberry sunt Saga Furs, printre cei mai mari furnizori de blănuri pentru piața europeană. Având sediul în Finlanda, Saga Furs cumpără blană de la ferme europene și declară că susține bunăstarea animalelor. Astfel, cei de la Vier Pfoten, împreună cu colaboratori internaționali, au început să investigheze condițiile din aceste ferme și au descoperit că animalele sunt departe de a fi bine – chiar și cele mai norocoase trăiesc toată viața în niște cuști micuțe.

Am văzut cele mai oribile atrocități, de la chestii nedigerabile pentru ochiul omului de rând, la poze care efectiv nu pot fi făcute publice fiindcă oamenii s-ar simți prea afectați emoțional. Am văzut cum animalele  omorâte și jupuite, animale neglijate, însetate, cu infecții netratate, cuști distruse, care puneau animalele în pericol, animale moarte și lăsate acolo.

Toată viaţa și-o duc într-un spațiu de maxim un metru pătrat, nu au niciodată șansa să calce pe o altă suprafață decât sârmă, nu pășesc pe iarbă, pe zăpadă, pe pământ, nimic. De multe ori, structurile sunt degradate, ruginite, am văzut animale cu bucăți de metal care le taie abdomenele, lăbuțele.

Gabriel Păun, director campanii Vier Pfoten.

Căutând printre filmările și fotografiile din ferme de blană, Păun a dat peste imaginea unui pui de vulpe albă ghemuit într-un colț de cușcă:

 

kimi“Mă uitam prin poze și la un moment dat nu am putut sa dau mai departe – am zis ca trebuie să facem ceva cu poza asta”, spune Gabriel Păun. 

 

Așa a pornit campania “Save Kimi”, inspirată de vulpea care trăia într-o fermă din Finlanda și care urma să fie sacrificată în iarna dintre 2014 și 2015, când blana ei ajungea la forma maximă. Încercarea de a sensibiliza publicul și de a determina compania Burberry să nu mai folosească blana acestor animale a strâns, în mai puțin de două luni, pe pagina de Facebook, peste 70.000 de Like-uri, în contextul în care nici măcar pagina organizației internationale nu a strâns atâtea Like-uri în câțiva ani. Totodată, oamenii au trimis circa 30.000 de e-mail-uri de protest la compania Burberry, iar în toată Europa au avut loc proteste. Burberry a reacționat şi a transmis cetăţenilor că nu poate să renunțe la blană.

“Decizia e a unui singur om, CEO-ul de la Burberry, un tip tânăr cu un salariu imens, care trăiește într-o cușcă blocată pe profit”, spune îngândurat Păun. Lupta continuă.

 

Dacă vrei să susții astfel de articole și comunitatea de jurnaliști independeți ai totb.ro, poți face o donație. Mulțumim!





2 comentarii

  1. “Stop killing!
    For countless years the bitter stew of hate
    goes boiling on.
    Its vengeful broth is ocean deep,
    impossible to calm.
    To learn the cause of all this conflict,
    Terror, bombs and war,
    Listen to the cries at midnight by the
    butcher’s door.”
    Ch’an Master Cloud of Vows, Song Dinasty, 960-1279 (19)

  2. “Criticii atrag atenția că, dintre toate industriile vestimentare, producția de blană generează cele mai multe gaze cu efect de seră.” Pe bune?! Haina-la-haina, comparate, poate – dar sa nu uitam ca vorbim de, poate 10-20.000 de haine de blana si de milioane sau zeci de milioane de geci din poliester, facute din petrol.
    Tot ce este sustenabil – inclusiv recoltarea blanilor de la animale ucise uman, controlate de autoritati cinstite – este permis. Exista – ca in orice industrie – abuzuri dar ce faceti voi prin aceste articole este un activism care nu incearca sa afle adevarul – il stie deja.

Leave A Reply