Fumătorii de marijuana sunt mai puţin obezi

0

O nouă cercetare, publicată în Jurnalul American de Epidemiologie, arată o legătură interesantă între consumul de marijuana şi greutatea corporală – rata obezităţii este mai scăzută cu circa o treime la oamenii care fumează canabis de cel puţin trei ori pe săptămână, chiar dacă iarba le sporeşte pofta de mâncare, decât la cei care fumează.

Cercetătorii au analizat datele cuprinse în două sondaje naţionale care au reunit împreună 52.000 de participanţi. În primul dintre ele, 22% dintre cei care nu fumau marijuana erau obezi, în timp ce doar 14% dintre indivizii care fumau constant marijuana se confruntau cu aceeaşi problemă de greutate. În cadrul celui de-al doilea sondaj, 25% dintre nefumători erau obezi, procentul fiind de 17% în rândul fumătorilor de canabis.

Asocierea dintre consumul de marijuana şi riscul scăzut de obezitate a fost puternică şi după ce au fost luaţi în calcul şi alţi factori care ar putea influenţa grăsimea corporală şi sănătatea, cum ar fi fumatul de ţigări normale, vârsta şi sexul. Însă chiar dacă există această corelaţie, nu înseamnă că marijuana declanşează direct pierderea greutăţii. Mulţi alţi factori s-ar putea afla în spatele acestei conexiuni.

De exemplu, unele cercetări au aflat că oamenii foarte religioşi au tendinţa să consume mai puţine droguri, însă să fie mai predispuşi la obezitate – poate pentru că înlocuiesc un comportament compulsiv (consumul de marijuana) cu altul (mâncatul excesiv). Astfel, unii dintre oamenii obezi din cele două sondaje ar putea fi indivizi religioşi care, altfel, ar fi fost consumatori înrăiţi de marijuana, dar care au ales însă comportamentul compulsiv al înfulecatului. Totodată, una dintre cele mai cunoscute utilizări pentru marijuana medicală este stimularea poftei de mâncare la bolnavii de cancer sau SIDA, care au mult mai puţine şanse de a ajunge obezi decât populaţia generală.

Indeferent de explicaţie, însă, este puţin probabil ca marijuana să fie eficientă în cadrul unei diete, din moment ce mai multe studii au arătat că iarba sporeşte pofta de mâncare, cel puţin pe termen scurt. Însă e posibil să ţină oamenii subţirei dacă aceştia consumă mult şi frecvent, caz în care apare toleranţa la substanţă (multe dintre efectele sale sunt reduse pe măsură ce organismul se adaptează la ea), sau dacă aceştia găsesc mai multă consolare în consumul de marijuana decât în cel de mâncare (fenomen cunoscut sub numele de substituţie). Sau poate că alte ingrediente ale canabisului, precum canabidiolul, ar putea reduce efectele apetisante ale THC-ului (substanţa psihoactivă), aşa cum o face când vine vorba de proprietăţile sale de a induce paranoia.

Sursa: Time


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger