Frumuseţile ascunse ale României: Peştera Poarta lui Ionele şi Cheile Ordâncuşei

11

Aduc din nou vorba despre Gârda de Sus şi despre  minunile Bihorului Sudic, de data aceasta am în vedere nişte chei frumoase şi o peşteră relativ accesibilă. La cel mult un kilometru de centrul comunei mai sus amintite, ajung la o intersecţie unde un politist local îmi face semn că nu pot merge mai departe pe asfalt, ciment sau ce o fi, pentru că pe valea Ordâncuşei, cel mai lung traseu spre Scărişoara, se lucrează.

de Viorel Iraşcu (plecatdeacasa.net)

Şi chiar se lucrează( este vorba de august 2010), pe cei 15 kilometri până pe platoul calcaros, pentru ca turistul grăbit, bătrân, tânăr sau străin să ajungă nehurducat şi relativ  odihnit la minunea cu gheţarul subpământean. Anul acesta sigur se va putea ajunge sus cu maşina în condiţii civilizate sau cu microbuzele electrice de la Mama Uţa, ultima găselniţă ecologică din turismul ecologic.

Urmez grăbit, ca în urmă cu 10 ani prin hârtoapele aceluiaşi drum, panglica de asfalt ce mă duce prin cheile Ordâncuşei la Poarta lui Ionele, întrebând pe cineva care lucra la drum dacă peştera se poate vizita.

Răspunsul: Nu, este inundată!

Aici, surpriză sau nu, debitul mare al apei generat de ploile torenţiale ce avuseseră loc cu câteva zile înainte, nu mai permitea, cel puţin la prima vedere, intrarea în peştera situată la doi paşi.

La stradă, podeţul de 5o de centimetri lăţime este transformat în făgaş sau în ogaş de către apă iar după el, vijelia lichidă are tot o jumătate de metru dar de data asta în adâncime.

Cu copil, cu purcel, urc în viteză pe podeţ, sub privirile admirative ale unor turişti ce nu îndrăzniseră, cu soţia în urma mea traversez pârâul vijelios şi urc scările, câte mai sunt nerupte de apă şi mă îndrept cu copilul la subsuoară spre peşteră.


Aceasta se află într-un perete înalt şi abrupt, cu o intrare frumoasă, monumentală, însă atunci zgomotul făcut de apa ce izbucnea practic din peşteră îţi creştea nivelul de adrenalină iar fiorii inundau ceafa, deja zbârlită de aerul rece adus din străfundurile vreunui sifon carstic.

Nu se poate înainta mai mult de 60 de metri în general, şi cu atât mai puţin acum când tăpşanul calcaros care altădată putea fi traversat cu o săritură sprintenă, se transformase într-o cascadă în toată regula, pe care doar o bănuim după volbura vaporilor de apă şi pentru că întunericul era aici la el acasă.

Ieşim şi coborâm pe aceleaşi scări victime ale eroziunii, îmi iau iar copilul în braţe şi traversez ca la circ podeţul inundat, după care la vreo 20 de metri distanţă de peşteră cineva dornic de aventuri carstice cu familia, mă întreabă dacă se poate vizita: Bineînţeles, numai să vă descălţaţi la intrare!

Puteţi citi despre călătoriile lui Viorel Iraşu pe site-ul Plecadeacasă.net.

Foto: Ropedia.ro

Tags:



11 comentarii

  1. Pingback: Frumuseţile ascunse ale României: Muscel, un sat uitat din Ţinutul Troiţelor | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Frumuseţile ascunse ale României: Cornetu, singura mânăstire din lume pe sub care trece trenul | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Frumuseţile ascunse ale României: Cheile Orzei (Ialomiţa), amonte de Scropoasa | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: Frumusețile ascunse ale României: Stâlpii totemici din Ţara Bârsei. O altfel de cruce la căpătâiul morţilor | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: Frumusețile ascunse ale României: Defileul Latoriței. Puține de spus în multe cuvinte. | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: Frmusețile ascunse ale României: Bisericuța lui Ștefan de la Pătrăuți. Monument UNESCO | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: Frumusețile ascunse ale României: Lacurile Petrimanu și Galbenu de pe Latorița- splendoare în apă | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: Frumusețile ascunse ale României: Topul celor mai înalte vârfuri de munte | TOTB.ro - Think Outside the Box

  9. Pingback: Frumusețile ascunse ale României: Abaţia cisterciană de la Cârţa, cea mai veche din ţară | TOTB.ro - Think Outside the Box

  10. Pingback: Frumusețile ascunse ale României: Cascada cailor – cea mai mare cădere de apă din România | TOTB.ro - Think Outside the Box

  11. Pingback: Frumusețile ascunse ale României: Băile Chirui- departe de lumea dezlănțuită | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger