Frumusețile ascunse ale României: Peştera de Gheaţă şi Peştera Urşilor

0

Împrejurimile Borsecului nu mai sunt atât de triste precum aleile dintre vilele părăsite. Altădată o perlă a Harghitei şi a României, această staţiune renaşte, încă are multe de oferit celor ce vor să vadă. Cel puţin natura te copleşeşte.

de Viorel Irașcu (www.plecatdeacasa.net)

O lume sălbatică sălăşuieşte la marginea staţiunii, acolo unde pădurea de molizi bătrâni şi brazi argintii ascunde poteci şi alei cu băncuţe, peşteri  şi poveşti vesele cu zâne.

Indicatoarele turistice puse de primărie te poartă cale de vreo 20 de minute până spre Izvorul Străvechi, proaspăt refăcut, unde liniştea pădurii este spartă de sunetele bocănite ale unei ciocănitori încăpăţânate. Acolo urmezi poteca spre peştera de gheaţă, coborând abrupt un tăpşan de calcar şi travertin, în legătură directă cu fosta exploatare de suprafaţă a acestor roci, mândria industrială a orăşelului.

Crucea roşie pictată pe un perete înalt, de vreo 40 de metri, te anunţă că ai ajuns la ,,Peştera de Gheaţă”, de fapt o hrubă, o cavitate sau, dacă vrei, o grotă naturală unde un izvoraş ce curge printre diaclazele calcarului îngheaţă iarna, formând stalactite prinse de jgheaburile surplombate dintre stânci. Nu ştiu dacă vara, aceste formaţiuni de gheaţă rezistă, dar printre fulgii de zăpadă apariţia aceasta are farmec, dublat  şi de imaginea rădăcinilor despletite ale coniferelor, ce atârnă peste grotă.

După alte 20 de minute de mers printre troienele de zăpadă, care acoperă drumul, ajungi la o şi mai interesantă peşteră, numită a Urşilor, probabil loc de hibernare pe vremuri. Un culoar îngust cu aspect de defileu te poartă către capătul peşterii fără tavan, urmând meandrele desenate de cine ştie ce pârâu, în roca aceasta calcaroasă şi aparent dură, dar atât de fragilă la contactul cu apa.


La un moment dat, după o curbă largă şi după parcurgerea celor 20 de metri de înghesuială, te asteaptă o moviliţă de peturi şi ambalaje de chips-uri, ceva gheaţă şi vreo două lemne arse, semn că teroriştii de weekend şi-au făcut culcuş şi acolo, la o sticluţă de vodcă stinsă repede cu o bere care te îndeamnă să(nu) gândeşti la rece. Aşa se termină peştera sau micul canion, brusc şi oarecum dezamăgitor, aşa cum a început, scurt, pe colţ, lângă un copac înalt.

Merită să te plimbi în mijlocul iernii, deşi cred că vara spectacolul oferit de pădure şi de poienile înflorite este ceva mai atrăgător. De asemenea, se poate face o mică drumeţie la cariera de travertin sau te poţi bucura de soare şi apă minerală la Baia Zânelor sau de o cină gustoasă la una dintre noile pensiuni situate în apropierea pârtiei, de curând inaugurată.

Citește mai mult pe www.plecatdeacasa.net.

Citiți și:

Frumusețile ascunse ale României: Casa de Piatră, cuibul moţilor

Jurnal Etiopian: Cum e să ai o farfurie în buză

Jurnal Etiopian: Africa de la Discovery

În spatele ultimei cortine de fier: În căutarea pantalonilor pierduți

Cum să înveţi o limbă străină mai uşor, mai rapid şi…gratis

Cât de sigure sunt zborurile low cost?

Cum să suni ieftin sau chiar gratuit din străinătate

Ponturi pentru zboruri ieftine spre destinaţii exotice

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger