Frumusețile ascunse ale României: Peştera Coiba Mare şi răsuflarea Apusenilor

14

Pierdută undeva într-un versant abrupt de pe valea Gârdei Seci, această peşteră este destul de accesibilă pentru iubitorii de speologie, dar şi pentru turiştii obişnuiţi iubitori de munte şi de peşteri. Se află într-o companie selectă de superlative geografice care populează partea de sud a Masivului Bihorului, cum ar fi crângul moţesc Casa de Piatră – cea mai înaltă aşezare permanentă din Carpaţii Româneşti -, Gheţarul de la Vârtop sau sora mai mică, peştera Coiba…Mică.

de Viorel Irașcu (www.plecatdeacasa.net)

Lăsaţi în dreapta drumul ce urcă cu maşina la Scărişoara şi valea Ordâncuşei şi continuaţi drumul printre cheile Gârdei, trecând de izbucul de la Moara lui Filea sau Tăuzul cum îi spun localnicii şi la doar 400 de metri de cătunul mai sus menţionat, coborând pe o potecă din stânga drumului, vă întâlniţi cu o maiestuoasă intrare, croită parcă pentru ciclopi.

Am surprins aburul ceţos ce ieşea din peşteră şi care semăna cu respiraţia unui uriaş adormit, într-o dimineaţă de iulie, după ce am căutat peretele înalt de 150 de metri, la baza căruia se află o intrare ogivală mare cât cupola Ateneului şi care ajunge la 47 de metri înălţime.

Lăţimea intrării este de 74 de metri, pentru ca pe măsură ce se înaintează peştera să se strângă într-un sifon îngust care te va duce -dacă eşti pregătit – către galeriile şi cascadele din peşteră, până la Lacul Morţii (nu se recomandă vizitarea interiorului în perioadele ploioase, pentru că sifonul se umple cu apă şi pericolul de blocare este foarte mare).

Evident că nu m-am aventurat în interior, pentru că nu am nici experienţă şi nici echipament, m-am mulţumit cu cei 20 de metri parcurşi peste stâncile de la intrare şi cu faptul că apa ce pătrunde în peşteră iese cale de vreo 4 kilometri (după sătenii din crâng sunt vreo 7) pe sub calcarele jurasice, tocmai la Izbucul Tăuz.

Sora mai mică a Coibei Mari se află la vreo două sute de metri în amonte şi este inundată în totalitate, nivelul apei din lacul format la suprafaţă oscilând permanent, în funcţie de cantitatea de precipitaţii. În perioadele liniştite, azuriul apei seamană cu cel al găurilor albastre din Bahamas.

Cristian Lascu, marele speolog şi cercetător, recomandă peştera Coiba Mare într-un număr din NG Traveler(vol.II, 2009) printre cele 9 peşteri unde ,,simţi fiorul autentic al experienţei subterane”.

Citește mai mult pe www.plecatdeacasa.net.

Citiți și:

Jurnal etiopian – Incursiune în necunoscut

În spatele ultimei cortine de fier: În căutarea pantalonilor pierduți

De ce nu îmi displac companiile aeriene ieftine

Scoțianca Karen Bryan împărtășește cu cititorii TOTB „cele mai frumoase locuri de vizitat în Europa”

Cum să înveţi o limbă străină mai uşor, mai rapid şi…gratis

Cât de sigure sunt zborurile low cost?

Cum să suni ieftin sau chiar gratuit din străinătate

Ponturi pentru zboruri ieftine spre destinaţii exotice

Tags:



14 comentarii

  1. Interesant, dar ar fi de preferat sa renuntati sa popularizati asemenea obiective care numai turistice nu sunt. In primul rand pentru a le proteja de vandali, iar in al doilea rand pentru a-i feri de tentatii pe indivizii care ar fi tentati sa spuna “Ce, ba, daca Cristi Lascu a putut sa intre eu de ce n-as putea?!? Ce, eu sunt mai fraier?”.

    Banii incasati pentru un articol chiar nu merita ca sa le dati idei unora care nu stiu cum sa-si pazeasca pielea. Sunt atatea alte lucruri despre care puteti sa scrieti…

    • Dragul meu Adi,
      In primul rand nu sunt platit sa scriu asa ceva.
      In al doilea rand, iti inteleg supararea, pentru ca numai eu stiu peste cate,,mizerii” la propriu, am dat prin preumblarile mele.
      In alta ordine de idei, aceasta pestera ca si multe altele nu pot fi trecute cu vederea, pentru ca bucura ochiul si mintea.
      Eu cred ca exista inca un filon de bun simt si buna credinta in sangele turistilor sau la locuitorilor acestei tari, pentru ca altfel am inota in gunoaie si in sordid.
      Pentru acestia, multi putini, nu stiu, scriu aceste randuri.
      Cu respect.

      • Repet: acest gen de destinatii sunt orice, numai turistice nu. Nivelul de cunostinte si antrenament necesare pentru a intra in pesteri sunt dincolo de pregatirea unui turist obisnuit. Pentru turisti exista Pestera Polovragi, Pestera Muierilor, Pestera Ursilor etc. Iar cei care sunt cu adevarat interesati stiu unde sa caute ca sa-si satisfaca curiozitatea. Sunt (jnca) destule cluburi de speologie in tara asta, care sa insufle spritul de explorator si sa le ofere cunostintele necesare. Articolele de “popularizare” numai bine nu fac in acest context.

  2. Pingback: Tweets that mention Frumusețile ascunse ale României: Peştera Coiba Mare şi răsuflarea Apusenilor » Think Outside the Box -- Topsy.com

  3. @Adi-Trebuie, in primul rand, definit termenul de obiectiv turistic in conceptia ta, termen care se pare ca in conceptia mea are alta dimensiune.
    Daca vrei il dau din nou exemplu pe Domnul Cristian Lascu, care isi asuma in acel articol rolul de popularizator in randul cititorilor a unor obiective carstice, poftim.

  4. Ultimul cavaler din Blahernae on

    Îl salut pe cavalerul Adi S., în care intuiesc un coleg speolog care poate fi acuzat de multe, doar de diletantism nu, fiind posesorul legal şi moral al unei licenţe în geografie. Asta presupune că îşi imaginează ce este un obiectiv turistic. Problema e mult mai complexă decât pare. În lumea civilizată, din care (încă) nu facem parte, publicarea unor date de identificare a unor situri naturale sensibile sau deja protejate este oprită sau condiţionată. Nu ai voie, ca în România, să scrii despre peştera X, să descrii intrarea, atâta vreme cât peştera este un mediu de o sensibilitate uluitoare, complet ireversibil în caz de vandalism de mediu. Un râu poluat poate fi curăţat, iar fauna şi flora refăcute, o peşteră ale cărei concreţiuni sunt distruse e pierdută pentru…următoarele 100.000 de ani. E, până la urmă, o problemă de morală. Şi ar trebui să devină o problemă de legislaţie. OG57, care reglementează regimul ariilor protejate, interzice popularizarea anumitor situri speologice. Aşa că îi dau dreptate lui Adi. Din păcate, popularizarea acestor situri duce la devastarea lor.Din 100 de turişti care intră fără supraveghere într-o peşteră, 99 vor pleca acasă cu o stalactită în buzunar. Lipsa de echipament şi de experienţă nu-i va opri pe vajnicii turişti să pătrundă în subteran. Două crengi de brad şi niţică motorină şi e gata făclia. În urma ei, lilieci care sunt scoşi din hibernare, pereţi afumaţi, faună călcată în picioare. Chiar şi urmele de sandviciuri rămase în peşteră pot deregla iremediabil fauna troglobiontă. Nu spun că nu există turişti de bun simţ, spun că peştera este ca un laborator, dacă nu ai cunoştinţe minime, eşti un elefant într-o expoziţie de cristale. Într-o zi, când vom avea planuri de management de tip european pentru peşterile ţării, un flux de turişti pe baza unor studii serioase de impact şi un public educat şi cu obraz subţire, başca nişte paznici dotaţi cu legislaţie corespunzătoare, vom putea urla în gura mare despre minunile din subteranul ţării. Până atunci, mucles. Noi, speologii, avem o vorbă. “Dacă-ţi place tare mult o peşteră, nu povesti despre ea!” Cât despre Cristi Lascu, toată stima şi îmbrăţişarea cordială. Dar unii avem altă părere. Asta nu ne împiedică să fim fraţi. Toate cele bune!

    • Domnule cavaler,
      Nu pot sa nu fiu de acord cu dumneavoastra, argumentatia este foarte buna si denota ca sunteti un cunoscator al fenomenului.
      Permiteti-mi, totusi sa nu ma consider neaparat vinovat de publicarea acestui articol despre un obiectiv carsto-speologico-turistic, ci sa pun nemultumirile dvs pe seama lipsei de EDUCATIE, a turistilor/teroristi de week-end.
      Invinovatirea celor care popularizeaza zone de o rara frumusete nu va rezolva problema poluarii pesterilor cu ambalaje stralucitoare si cu peturi, asa ca pana la o lege clara, care sa interzica acest lucru lasati-ne sa ne ,,urlam,, bucuria descoperii unor minunatii ale naturii , la care avem dreptul cu totii nu numai initiatii, chiar si in 20 de metri de galerie.
      Apropo, stiu ca Pestera Piatra Altarului, este strict protejata iar locatia ei este tinuta secreta.Cu asta sunt absolut de acord si ma multumesc cu fotografiile pe care le-am vazut in diverse reviste de specialitate.
      Deci pentru acele pesteri, pentru care se cere neaparat protectie, acesta se acorda.
      Cu respect.

      • Ultimul cavaler din Blahernae on

        Tocmai asta este. Că nu ştim, de fapt, care peşteri sunt unice şi care nu. Piatra Altarului e impresionantă, peisagistic. Îţi sparge ochii. Te umpli de uimire. Întrebarea mea este: de unde ştim că o peşteră fără concreţiuni, aparent banală, nu e, poate, unică pe glob? Peştera Movile, după părerea mea umilă, cea mai importantă descoperire speologică a secolului trecut, nu are nimic impresionant. Aparent. O peşteră submersă, ca alte mii. Dar în ea, aproape neobservate fiinţe minuscule care uluiesc oamenii de ştiinţă şi confirmă teorii biblice, din cartea Facerii. Câte mii de astfel de peşteri pot conţine minunăţii irepetabile, mineralogice, faunistice, pedologice, etc.? Habar nu avem. Ne rămân câteva mii de peşteri din ţară de cercetat. De studiat. Abia apoi de propus în circuitul turistic. În mediul endocarstic, lucrurile foarte importante nu sunt, neaparat, cele mai spectaculoase. Se cere un discernământ fundamentat ştiinţific, înainte de a da verde turismului de masă. Uite, ăsta poate fi un subiect jurnalistic: speologia şi deontologia ei.
        Ceea ce vreau să vă spun este că sunt mii de peşteri “Piatra Altarului”, dar că nu le vedem.
        Eu nu încerc să vă induc sentimentul de culpă. Voi, cei care iubiţi peşterile “la prima vedere”, sunteţi pepiniera din care vor creşte speologii de mâine. Şi noi am fost, cândva, ca voi, fascinaţi, tremurând de emoţie, copleşiţi. O ţară cu peşteri închise şi necunoscute nu e ceea ce-mi doresc. Din nefericire însă, nu cred că suntem pregătiţi să dăm liber la turismul de masă în peşteri. Nu încă. Din două considerente. Primul e calitatea execrabilă a turistului român (per medie, nu per total). Al doilea factor este lipsa de date ştiinţifice exhaustive despre mediul speologic. Nu avem studii complete, de impact, nu avem fonduri pentru specialişti, nu avem interes. România are mii de peşteri. Din acestea, sute prezintă potenţial turistic cert. Dar întâi, înainte de toate, ele trebuie cercetate cu atenţie. Ca să fim siguri că nu pierdem irecuperabilul.
        Mult bine vă doresc. Domnul cu noi!

    • Il salut si eu pe ultimul cavaler din Blahernae, am o banuiala in privinta identitatii lui :). Si vin si cu o corectura: diploma mea e in geologie, nu in geografie.

  5. Ultimul cavaler din Blahernae on

    Erată: în loc de “următoarele 100.000 de ani”, a se citi “următoarea 100.000 de ani”. Nu mă sinchiseam, dar când l-am văzut pe Adi S. cât e de scrupulos…:)

Leave A Reply