Frumusețile ascunse ale României: Lucina – Herghelia din creierii Obcinelor Bucovinei

 

Așa mi-am imaginat mereu zona dintre Obcina Mestecănișului și cea a Feredeului, zonă drenată de râul Moldova, acolo în fundul lumii, la Moldova-Sulița. Și așa am și găsit-o! Neîntinată de ,,civilizație,, așteptând să fie admirată, dar mai ales respectată. Lucina nu este un sat propriu-zis, ci o ramificație a acestei comune cu câteva case și cu un schit, care s-a dezvoltat în jurul fostei Stațiuni de creștere și dresaj a cailor huțuli, azi o simplă herghelie, admistratată de Romsilva.

Mica depresiune Lucina, situată la 1200 de metri altitudine (sub vârful cel mai înalt al Obcinelor Bucovinei Vf. Lucina- 1588 metri), își face loc între  primele obiectivele turistice care nu trebuie ratate, atunci când alegeți Câmpulungul sau Pojorâta pentru un mic concediu.

Ajunși aici, după ce traversați Cheile Lucavei (4 kilometri), un spatiu împădurit și sălbatic, întrebați de inginerul responsabil cu creșterea cailor.

 

Veți afla astfel, istoria destul de zbuciumată a rasei huțule, acești cai pur românești, de talie medie, care sunt special crescuți pentru rezistența lor extraordinară la efort, pe drumuri de munte. Participarea lor la Primul Război Mondial, ar putea fi subiectul unei cărți extrem de interesante.

Huțulii nu sunt o rasă spectaculoasă, fizicește vorbind, precum semigreul românesc, însă extrordinarele sale calități, l-au facut iubit și dorit de țărani pentru munca la pădure, înhămați la celebrele lor faetoane.
Inginerul despre care v-am vorbit mai sus, începe să explice copiilor cu care am fost, cum este cu materialul seminal cu care se însămânțează iepele.

 

Ocazie bună  ca fetele să roșescă discret iar băieții să tușescă elegant în pumn (clasa aVII a!). După lecția de anatomie cabalină, suntem lămuriți în ceea ce privește: problema fătatului mânjilor, ierarhiile în cadrul rasei, unde se vând, ce masculi participă la concursuri, câți sunt exportați, etc. Posibilități de cazare nu prea sunt în zonă, este drept că există o cabană turistică chiar lângă grajduri, dar nu are mai mult de o stea, asta așa pentru pretentioși. Chiar si așa, o vizită și o oră de călărie care vă costă  până într-o sută de lei, merită din plin.

Drumul spre Lucina este simplu. Din centrul comunei Moldova-Sulița se face un drumeag neasfaltat, dar bine întreținut, cale de 7 kilometri către herghelie.

 

Ca o recomandare pentru cei cu mașini puternice, drumul acesta merge peste culme până în valea Cârlibabei( satul Iedu), prilej cu care sigur veți gusta din priveliștile care dau în Țara Maramureșului, spre vest și spre Bucovina și Izvoarele Sucevei către est și nord. În zonă mai puteți vedea rezervatia botanică cu  mesteacăn pitic, relict glaciar, din tinovul( mlaștina) Găina, sau puteți face  ascensiuni relativ lejere spre vârfurile Lucina, Găina, Chițcaul Mare sau Știrbu.

Inutil să mai spun că Obcinele reprezintă, încă, un teritoriu neatins de ,,binefacerile” turismului de masă, de fițele și fentele orășenilor din capitală sau de aiurea. Obcinele rămân (pentru cât timp oare?) un atelier uriaș în care natura creează încă forme spectaculoase, iar oamenii completează și apără acest efort, cu propriile lor creații populare, cu păstrarea tradițiilor și datinilor sau a obiceiurilor de iarnă.

Frumusețile ascunse ale României: Topul celor mai înalte vârfuri de munte