Frumusețile ascunse ale României: Lacurile Petrimanu și Galbenu de pe Latorița- splendoare în apă

La 18 kilometri de Ciunget, drumul începe să urce pante din ce în ce mai repezi, iar de după un colț cristalin de gnais se arată silueta în dublu arc a barajului Petrimanu. Altitudinea este de 1150 de metri, sau 1130 după alte surse. Surpriza plăcută vine după ce ne strecurăm la marginea barajului și privim peste margine. O întindere de apă albastră în care se reflectă cerul și norii cumulus, deloc amenințători. Ea pare aruncată de niciunde, din înaltul pădurilor de molid care înconjoară minidepresiunea unde Latorița primește Pârâul lui Tocan( nu știu de ce, gândul mă duce la Poiana lui Iocan, un fel de loc de întâlnire, dar al râurilor).

Lacul are 1,9 milioane de metri cubi, și în aval de baraj se află o stație de pompare care duce apa, prin tuneluri săpate în munte, până la cea mai mare  hidrocentrală din țară, cea de la Ciunget. Drumul nu mai este modernizat, adică peticele de asfalt dispar!?

Începe o mică aventură de 4,5 kilometri, cu urcuș domol și mici serpentine, parcă mai bun decât cel- cică- modernizat. Spre barajul Galbenu  panta crește și pietroaiele devin mai numeroase, colțurile de stâncă se înmulțesc, amenințându-ne. Undeva, imediat după barajul Petrimanu, un drumeag forestier face dreapta spre Curmătură Oltețului, la 1620 de metri, ca să coboare spre cele mai înguste chei din acesti munți și spre meleagurile Polovragilor lui Zamolxe.

Barajul, răsărit de nicăieri, parcă este acolo de când lumea și muntele. Are aceeași formă ca a celui din aval, iar în spatele lui, lacul cu apa scăzută la jumătate, strălucește în nuanțe de verde și albastru. Volumul este un pic mai mare, de 2 milioane de metri cubi.

Silueta piramidală a Muntinului, cu ai săi 2061 metri, se oglindește în coada lacului. Suntem la 1305 metri altitudine, într-o microdepresiune unde râul Galbenu a creat un golf de toată frumusețea. În zonă, pădurile de pe versanți sunt destul de rare sau rărite, dacă vreți. Drumuri forestiere brăzdează și lărgesc potecile de munte iar zmeurișurile se lățesc în poienile create de drujbele corhănitorilor.

Ceva se întâmplă aici. Chiar și așa peisajul este spectaculos. Privirea caută pe undeva cheile mici ale Galbenului, sau izvoarele Latoriței cu Cascada Dracului, prin apropiere, dar fără traseu marcat- din păcate.

Liniștea surâzătoare a apelor este spartă de un grup de polonezi, veniți cu mașini de munte 4×4, și care explorează sau experimentează escalada pe pereții netezi ai barajului. Temerari și nebuni, dar niște nebuni frumoși.