Nu puteți rata lacul Bucura, dacă ajungeți cumva în zona Retezatului. Spun cumva, pentru că accesul către lac se poate face din mai multe părți ale masivului. Varianta pe care v-o propun este cea care pleacă din satul Clopotiva, comuna Râu de Mori, județul Hunedoara. Mergeți cale de vreo 10 kilometri pe drumul asfaltat sau betonat, destul de prost, până ajungeți la bariera care marchează intrarea în Parcul Național Retezat – primul parc de acest gen din România.
de Viorel Irașcu (Plecatdeacasă.net)
Acolo plătiți o taxă de 20 lei, de intrare cu mașina în parc, și începeți urcușul până la cel mai înalt baraj din România – Gura Apelor, 137 de metri, în spatele căruia se întinde un lac de acumulare superb. Drumul forestier, de această dată, merge pe valea Lăpușnicului câțiva kilometri buni, peste podețe ce traversează ape vijelioase de munte, numai bune pentru rafting.
Îngustimea drumului face ca oglinzile laterale să ia în primire frunzele de brusture, ca multe palme peste ochi pe care pădurea seculară și absolut sălbatică, sau sălbăticită, le dă omului și mașinii sale, ca o pedeapsă că îî tulbură nemișcarea.
În cele din urmă, după o cută a drumeagului, întri în Poiana Bucurei, unde ai surpriza să mai găsești câțiva nebuni ca tine și ca familia ta, care au ajuns până aici cu mașinile.
Este drept, pensiunile din zonă organizează incursiuni până aici cu jeep-urile, pentru 100 de lei de persoană. Asta dacă vrei să-ți protejezi bolidul de ”palmele” pădurii și ale drumului.
În aburul ceștilor de cafea sau de ceai ale celor care au petrecut noaptea aici, începi să te pregătești pentru urcusul de 2 1/2 ore, către unul dintre lacurile glaciare etalon din Carpații românești. O ceață deasă apasă pădurea și crestele munților de peste 2.500 de metri.
A plouat azi noapte, și iarba, poteca și podețele sunt jilave, și alunecă, iar asta face urcușul mai anevoios. Echipat cu cățel, purcel și copil la subsuară, dați semnalul de plecare.
Treceți pe lângă căbănuța băieților de la Salvamont și pe lângă câteva corturi amplasate pe un tăpșan pietros și începeți urcușul pe cruce roșie. Prima jumătate de oră nu veți obosi, pentru că aveți senzația că faceți o plimbare printre brazi și molizi bătrâni, iar peisajul crestelor și custurilor modelate de ghețari vă creează reverii și amintiri pentru iarnă.
Semnalul că ați ajuns în golul subalpin este dat de apariția tot mai deasă a jnepenilor, care desenează pe cărare o viermuială de crengi, care par milioane de șerpi constrictori. Din loc în loc, veți avea surpriza să vedeți niște pini înalți care răsar dintre jenpeni, sunt zâmbri, relicte glaciare rășinoase rămase izolate pe versanții munților înalți.
Veți rămâne impresionați de cireada de vite a comunei și de micuța herghelie care pasc la 1.800 de metri, cea mai curată iarbă din lume. Nu poți să nu te gândești de ce unii care nu mai au nici măcar veverițe în pădurile lor, declară că vacile din munții lor sunt cele mai fericite, sau mă rog… vesele. Păi astea de aici cum or fi? Triste?
Nu disperați când ajungeți în golul alpin, la 1.950 de metri, că nu vedeți lacul. Aveți nu mai puțin de trei crestișoare cristaline de trecut, până pe fundul căldării glaciare a Bucurei. Prima dată trebuie să vedeți în stânga jos, cele două lacuri de vale glaciară Ana și Lia, continuate mai sus cu celelalte fete lacuri, Florica și Viorica.
Când te astepți mai puțin, și așa este cu lacurile glaciare, de nicăieri, orizontul se deschide și pe fundul chiuvetei glaciare apare Bucura și implicit bucuria că ați reușit.
Ati ajuns pe malul celui mai întins lac glaciar din România. În ghiduri scrie că are 10 hectare, pe panoul de pe piatră scrie că are 8,9 hectare, în colecția ”Munții Noștri” scrie că are 8,8. Mult oricum și atât, pentru că de obicei aceste minunății glaciare nu au mai mult de 1-3 hectare. Este situat în creierul munților, la 2040 de metri și are adâncimea maximă de 15,7 metri.
Din păcate, vremea schimbătoare s-ar putea să vă joace feste și să acopere soarele, creând acea iluzie că cerul a coborât în apele lacului cu tot cu norii săi plumburii, ceea ce îți dă senzația că este colorat cu cerneală.
Faceți un scurt popas la cabana situată sub vârful Peleaga( 2.509 m), după care fericiți și epuizați o apucați pe drumul de întoarcere, pe o ploaie măruntă și rece de toamnă din mijocul lui iulie.
Plecați, poate, și cu regretul că nu ați văzut undele sale reci mângâiate de razele soarelui. Cine știe dacă mai ajungeți aici…
Acest text a fost preluat de pe site-ul lui Viorel Irașcu, Plecatdeacasă.net.
Puteți citi și:
Frumusețile ascunse ale României: Pietrosul Călimanilor, la 40 de ani
Frumusețile ascunse ale României: Lacul Lala Mare, lumea pierdută a inelului rodnean
Frumusețile ascunse ale României – Moara de apă din satul Gura Haitii
Frumusețile ascunse ale României: Lucina – Herghelia din creierii Obcinelor Bucovinei
Frumusețile ascunse ale României: Abaţia cisterciană de la Cârţa, cea mai veche din ţară