Frumusețile ascunse ale României: Drumul Oierilor/Drumul Regelui/DN 67C- Transalpina

1

Au trecut mai bine de șase luni de când am fost pe Translapina, însă fiorii urcușului cu mașina pe cea mai înaltă șosea din țară îmi dau emoții și acum. Nicăieri în țara bătută cu pasul sau cu mașina, natura montană nu-ți oferă mai multe desfătări vizuale ca drumul alpin Novaci- Rânca- Obârșia Lotrului- Oașa- Șugag – Sebeș, devenit drumul național DN 67 C.

 


de Viorel Irașcu (Plecadeacasă.net)


Cu o istorie îndelungată care merge, după unele însemnări, până în perioada romană,acesta începe să fie croit de oierii Mărginimii Sibiului și ai Novaciului. Munca lor titanică are legătură cu transhumanța și cu nedeile din Munții Parângului și ai Cândrelului, unde oierii se întâlneau la vestitele ,,rupturi ale sterpelor” sau la ,,măsurătorile laptelui”. Până la asfaltarea sa totală -anul trecut, în 2011- drumul acesta reprezenta încercarea supremă off-road pentru mașinile și turiștii care doreau senzații tari la peste 2100 de metri altitudine.

În Primul Război Mondial, este consolidat și amenajat din motive strategice, iar mai târziu spre sfârșitul domniei Regelui Ferdinand- în 1926- este modernizat și pietruit, chiar dacă a fost spălat de ploi și măturat de avalanșe.De aici are si supranumele de ,,Drumul Regelui”.

Cât despre numele de Transalpina, originea sa, este  probabil pierdută prin sertarele cine știe cărui savant, care inspirat de Transfăgărășan, a dat acest nume drumului care în Pasul Urdele atinge maximul de altitudine din țara noastră, 2145 metri( probabil că Transparânga, suna cam aiurea, plus că traversează trei munți: Parâng, Lotrului și Cândrel și nu unul singr ca în Făgăraș).

Iată o scurtă descriere  a traseului pentru cei ce vor dori să guste din frumusețile glaciare și rutiere ale României:

Drumul transcarpatic pleacă din orașul Novaci, din Oltenia subcarpatică, trece peste Gilort și începe să urce abrupt printre casele novăcenilor, pierdute prin fânețe și pășuni, care au luat locul pădurilor de amestec. La un moment dat vi se deschide în față perspectiva Muntelui Păpușa și a Mohorului, acoperit de cețuri, iar mai spre stânga culmea Parângului se opreste în vârful Mândra de peste 2300 de metri. Urmează stațiunea montană cu cea mai explozivă dezvoltare din ultimii ani, Rânca, situată la 1590 de metri. Aici vilele construite de întreprinzători îmbracă drumul până la portiera mașinii, aglomerația de vară lăsându-te să gândești cum este iarna în perioada sărbătorilor.

 

 

După Rânca drumul iese pe deplin în golul alpin, lăsând în urmă ultimele fâșii ale pădurii de conifere, locul acestora fiind luat de tufele rare de jneapăn. Ne întâlnim din nou cu Păpușa ( 2136 metri) care a devenit dintr-odată foarte accesibilă, deși de la Rânca părea că este un munte pe care nu îl poți dovedi decât după multe ore de urcuș.

Undeva în stânga drumului se întinde neaoșă, netedă și invadată de țepoșică și deschampsia, Platforma Borăscu, o suprafată de modelare glaciară, situată aici la 1800 de metri.

În continuare, șoseaua se anină  deasupra prăpăstiilor desenate de șaua Dengheru, care ajunge la 2035m , atingând aici altitudinea la care ajunge în punctul ei maxim șoseaua  omonimă din Făgăraș.

Urmează punctul maxim, șaua Urdele, din păcate fără un altimetru și fără niciun indicator, turistul motorizat trece nepăsător peste punctul cel mai înalt din România unde poate ajunge cu mașina.

 

 

Drumul cu asfaltul proaspăt, încă negru, șerpuiește pe cumpăna de ape dintre bazinele Lotrului și iubitei sale Latorița, pe plaiuri ușor vălurite, cu relief teșit specific zonei centrale a Carpaților Meridionali. În șaua Ștefanu, unde majoritatea mașinilor opresc pe un tăpșan înnierbat, se deschide spre est, panorama Munților Latoritei, cu lăcușoarele de la obârșia râului cel iute din fire, ce creează cel mai frumos defileu din țară.

Undeva, tot spre dreapta, se face un drum forestier, accesibil cu 4×4 spre Rudari și de acolo pe culmea Fratoșteanului, care cade în zona Voinesei. O dorință mai veche a mea, este de a parcurge acest drum, pe care să-l continui apoi din valea Latoriței, prin Curmătura Oltețului spre Polovragi.

 

 

După ce serpentinele cotite stâns, părăsesc plaiul cu pășuni și mlaștini de altitudine, începe coborâșul spre Tărtărău și valea Sebeșului. Prima oprire este în lunca domoală de la  Obârșia Lotrului, punctul nodal al traseelor turistice de drumeție sau de mașina din inima gupei Parâng.

Aici veneau oierii din cele patru zări și își odihneau turmele de mioare înainte de a apuca pe coclaurii povârniți ai pășunilor alpine. Veneau dinspre Sebeșul Căpâlnei, din nord, dinspre Voineasa, de la est, Petroșani,  de pe valea Jiețului de la vest sau de la Novaci dinspre sud.

De aici de la Obârșia Lotrului, unde vara se strâng toți ciupercarii din împrejurimi, se face un drum către cel mai frumos lac glaciar dintre Olt și Jiu, faimosul Gâlcescu.

Lotrul este lăsat să-și continue traseul, ușor aplecat către depresiunea pe care o umple cu apele Lacului Vidra, iar noi apucăm spre pădurea Tărtărăului unde pârâul Frumoasa se pierde în apele lacului de acumulare de la Oașa.

Sebeșul a fost strunit de câteva ori în curgerea sa vijelioasă spre Mureș, astfel că peisajul sălbatic  alternează cu barajele de la Tâu și de la Căpâlna, unde hidrotehnicienii au modelat pentru totdeauna peisajul încântător descris de Sadoveanu.

În cele din urmă după ce trecem de Dealul Cetății din Căpâlna unde se află ruinele unei cetăți dacice incluse în patrimoniul UNESCO. Drumul se îndreaptă spre Sebeș, după 135 de kilometri de aventură, trecând prin păduri, șerpuind prin pășuni și circuri glaciare sau văi uluc, și brăzdând coastele celor trei munți.

Așa se termină cel mai pitoresc traseu făcut cu mașina prin România montană. Avem în sfărșit un drum cu care ne putem mândri. Este drept, asfaltarea lui va contribui la distrugerea ecosistemelor glaciare sau de pădure, însă am speranța că, într-un târziu, românii se vor civiliza.

 

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Plecatdeacasă.net, unde vă puteți pune la curent cu drumurile lui Viorel Irașcu.

Puteţi vedea şi:

Frumusețile ascunse ale României: Izbucul Tăuz din Apuseni

Frumusețile ascunse ale României: Lacurile Petrimanu și Galbenu de pe Latorița- splendoare în apă

Frumusețile ascunse ale României: Bisericuța lui Ștefan de la Pătrăuți. Monument UNESCO

Frumusețile ascunse ale României: Gâlcescu, frumusețea lacustră a Parângului

Frumusețile ascunse ale României: Defileul Latoriței. Puține de spus în multe cuvinte

Frumuseţile ascunse ale României: Vulcanii noroioşi de la Hăşag. Dispăruţi, dar cu urme!

Frumusețile ascunse ale României: Stâlpii totemici din Ţara Bârsei

Frumuseţile ascunse ale României: Cheile Orzei (Ialomiţa), aval de Scropoasa

Frumuseţile ascunse ale României: Cornetu, singura mânăstire din lume pe sub care trece trenul

Frumuseţile ascunse ale României: Muscel, un sat uitat din Ţinutul Troiţelor

Frumuseţile ascunse ale României: Cheile şi cascada Lotrişorului

Frumuseţile ascunse ale României: Canaraua Fetii-minicanionul misterios din sudul Dobrogei

Frumuseţile ascunse ale României: Mica legendă a Pietrei Teiului

Frumuseţile ascunse ale României: Palatul Cnejilor – Ceahlău

Frumuseţile ascunse ale României: Transfăgărăşanul, şoseaua transcarpatică transformată în mândrie naţională

Frumuseţile ascunse ale României: Babadagul şi Geamia Gazi Paşaş

Frumuseţile ascunse ale României: Peştera Poarta lui Ionele şi Cheile Ordâncuşei

Frumuseţile ascunse ale României: Ghelniţa, biserică monument UNESCO



Un comentariu

  1. Pingback: Cetatea Câlnic- Alba. Monument UNESCO | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply