Frumusețile ascunse ale României: Cheile Bicăjelului, o splendoare carstică

4

Bicăjelul, cel mai mare afluent de pe dreapta al Bicazului, crează în drumul său scurt câteva mici porţiuni de chei, pe cât de scurte, pe atât de spectaculoase şi sălbatice, în decorul de basm de pe versanţii estici ai Hăşmasului sau Hăghimaşului.

de Viorel Irașcu (www.plecatdeacasa.net)

Cheile se lasă greu descoperite, aflându-se la vreo 9-10 kilometri de centrul micii staţiuni Lacu Roşu. Urmez drumul ce pleacă din centrul staţiunii, drum care şerpuieşte printre câteva vile scăpătate şi vreo două pensiuni dintre care una –„Adela” – mi-a rămas în suflet.

Trec de biserica ortodoxă din sat, situată pe un vârf de deal, şi mă înscriu pe un drum prăfuit, străjuit de arini, sălcii şi molizi piperniciţi, case de păstori şi vaci ce-şi poartă cu mândrie talanga pe coclaurii Hăghimaşului.

Câteodată, pereţii de calcar ai Hăşmasului încep să se strângă către tine şi atunci îţi spui că ai ajuns şi că cei 9 kilometri de care ţi-au vorbit sătenii s-au terminat, dar… surpiză, valea se lărgeşte şi întâlnesti iar lunca atotcuprinzătoare.

Las undeva, în dreapta, Cheile Duruitoarei, lipite de versanţii muntelui şi mai greu accesibile, şi ajung într-un tărâm fantastic în care apele râului se îngrămădesc să-și facă loc printre rocile jurasice şi rădăcinile suspendate ale arborilor, volbura lor spărgând liniştea peisajului – am ajuns în zona numită „La Bechet”.

Micuţa strâmtoare şi drumul desfundat sunt mărginite de surplombe carstice şi  de grote, unde sălăşluiesc ielele din legendele ciobanilor, iar ecoul se sparge zburătăcind păsările aciuate prin copaci.

Nu durează mult şi ies din strânsoare către un plai cu fâneţe şi păşuni ce mă forţează să exclam: „Splendoare în iarbă!” şi unde râul abia se urneşte, asta după ce s-a unit din trei izvoare în locul numit, cum altfel, „Trei Fântâni”.

La buza obârşiei se află un cătun uitat, cu oameni statornici daţi bine cu muntele şi greutăţile lui, oameni pentru care fânul este aur curat iar aerul este esenţa vieţii.

Acolo îl întâlnesc pe Marian, un mic păstor ce fuge peste pietre după vacile lui încăpăţânate şi după tăuraşul ce-şi găseşte un prieten uitându-se bovin în geamul maşinii mele.

Aş continua drumul până dincolo de cătun, departe, spre orăşelul minier Bălan, care mă scoate către cumpăna de ape cu Trotuşul, în zările unde se află Munţii Ciucului şi Trascăului, dar amân călătoria pentru alte vremuri.

Citește mai mult pe www.plecatdeacasa.net.

Citiți și:

Cât de sigure sunt zborurile low cost?

Cum să suni ieftin sau chiar gratuit din străinătate

Ponturi pentru zboruri ieftine spre destinaţii exotice

Perito Moreno, singurul gheţar activ din lume

Planul înclinat de la Covasna (Şiclăul) -monument tehnic unic în ţară

Călătorie spre Capătul Pământului – Villa la Angostura şi San Martin de los Andes: oraşe “elveţiene” în Argentina

În spatele ultimei cortine de fier: La biliard cu coreencele

Tags:



4 comentarii

  1. repede,sa tradem nishte asfal shi nishte betoane.sa aruncam peturi shi sa taiem padurea pentru gratare.shi dupa ce se termina vraja,sa chemam gold corporatzion sa decoperteze totu.

  2. Am tot timpul impresia ca marturisind altora ce vad si ce simt pe coclaurii neumblati, deschid calea catre asa zisa civilizatie si catre asfalt.

  3. Pai asta e si idee tragi niste asfalt, aduci un cartier de hoteluri, vile , case de vacanta ca sa razi jumate din padure, umpli toate vaile, raurile cu peturi gunoie si vara urla manele si gratarele si toata zona se umple de [email protected] de la “turisti”.
    Si evident misuna atv-uri, motociclete, suv si alte asemnea.

    Concluzia: Mai bine nu faci publici nimic despre aceste zone, daca vrei sa nu fie distruse.

Leave A Reply