Ne suim în bena neacoperită a unui jeep care-și afundă roțile în noroi și ne hurducă pe o potecă străjuită de lanuri vaste de cereale. Soarele dogorește iar gâturile ne sunt uscate. La fel de uscată era acum patru ani Balta Geraiului de lângă Dunăre, care urma să facă loc agriculturii intensive în comunism. În 2009, WWF a demarat proiectul Frontiere Verzi – Conservarea Transfrontalieră a cormoranului mic și a raței roșii în zone cheie din România și Bulgaria. La finalul primei etape, organizația de mediu prezintă rezultatele într-o zonă protejată de la vărsarea Oltului în Dunăre: ochiuri noi de apă, vitale pentru conservarea celor două specii de mai sus, amenințate cu dispariția, au înecat porțiuni din stuful care domina balta, au revitalizat pășunile unde-și pasc animalele localnicii și le-au sporit acestora din urmă două oportunități – mierea de mentă și ecoturismul.
Înainte de instalarea comunismului, aflăm de la Cristina Munteanu, expert specii la WWF România, ar fi existat “o bătălie” între celebrul naturalist Grigore Antipa și la fel de celebrul inginer Anghel Saligny. Al doilea era adeptul înălțării unor diguri permanente în zonele inundabile ale Dunării, care să permită transformarea zonelor umede în zone agricole. Primul, care cunoștea foarte bine Dunărea și iubea animalele, a propus în schimb ridicarea unor diguri submersibile. “Să fie perioade în care să se poată practica agricultura, și perioade în care să existe baltă cu pășuni”, spune Cristina Munteanu. Naturalistul s-ar fi folosit de influența lui pentru a împiedica construcția digurilor permanente în Lunca Dunării. După moartea sa, în 1944, care a urmat-o pe cea a lui Saligny (1925), și după instalarea comunismului în România, noul regim a luat în calcul proiectul de îndiguiri al lui Saligny, după deviza “omul stăpânește natura”, pentru a practica agricultura intensivă în bălțile Dunării. “Greșeala a fost de politici”, spune experta WWF. “Era pește mult, localnicii nu și-au dorit lucrurile așa”.
În Balta Geraiului, care se află la confluența Olt-Dunăre și se întinde pe 1.500 de hectare, comuniștii au vrut inițial să ridice un dig în vederea asanării ei, spune Ion Croitoru, manager de proiect din partea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Olt. Pentru asta au fost săpate trei canale de desecare în anii ’60. Plantații de măr, păr, cais și cereale urmau să ia locul stufului și al ochiurilor de apă. “Proiectul a fost abandonat. În anii ’70, partea română și partea bulgară s-au gândit la un proiect comun, Porțile de Fier III, și au pus bazele unui baraj pe Dunăre, la Turnu Măgurele”, spune Croitoru. “Atunci s-a renunțat la îndiguire. Dar s-a renunțat și la proiectul ăla (n.r. – Porțile de Fier III), iar balta a rămas cum am găsit-o noi”. Acum patru ani, era acoperită complet de stuf și nu avea ochiuri de apă, din cauza canalelor de desecare. Cristina Munteanu amintește de un vânt care, pe vremuri, când exista apă în baltă, se numea Băltărețul. Când bătea și balta era plină de apă, vântul aduna picăturile iar oamenii nu mai erau nevoiți să-și ude recoltele. “Apoi și-a schimbat numele, se cheamă Sărăcilă, pentru că nu mai trece peste apă, nu mai aduce umiditate, aduce uscăciune, praf”.
În anul 2000, guvernele din Bulgaria, România, Ucraina și Moldova și-au propus să lucreze împreună la crearea unui Coridor Verde de-a lungul Dunării Inferioare, o inițiativă de reconstrucție și protecție a zonelor umede din Europa. Nouă ani mai târziu, WWF a început un proiect de reconstrucție ecologică în Balta Geraiului, desemnată, recent, sit Ramsar – o formă de protecție specială care îi asigură conservarea pe termen nederminat. Zonele umede sunt reprezentate de râuri, lacuri, iazuri, păduri de luncă, iar specialiștii spun că sunt unul din cele mai valoroase tipuri de ecosisteme. Ele găzduiesc cea mai mare parte a biodiversităţii şi asigură servicii de mediu pentru oameni. Zonele umede joacă un rol-cheie în circuitul apei în natură, refac rezervele de apă, pot reduce impactul inundațiilor, asigură un mediu pentru înmulţirea peştilor și a păsărilor și curăță apele de suprafață sau subterane. În ultimul secol, majoritatea zonelor umede din Bulgaria, România și alte părți ale lumii au fost distruse. La nivel global, se estimează pierderi de 50%. În Lunca Dunării, procentul depășește 70%.
Foto: Doru Oprișan
În acest context a apărut Convenția privind conservarea zonelor umede, semnată la 2 februarie 1971 în orașul iranian Ramsar. Misiunea ei o reprezintă conservarea și utilizarea rațională a tuturor zonelor umede prin acțiuni locale, regionale și naționale și cooperare internațională. În prezent, există 167 de semnatari ai acestei convenții, iar la nivel global s-a ajuns la 2.122 de situri Ramsar, care acoperă aproape 205 milioane de hectare. România are 19 situri înregistrate, cu o suprafață de aproximativ 1.156.000 de hectare, iar dintre acestea, WWF a contribuit la desemnarea a 11 situri. Proiectul Frontiere Verzi vizează conservarea transfrontalieră în aceste locuri, printr-o colaborare România-Bulgaria, țări în care se realizează lucrări în oglindă. În Balta Geraiului, miza principală a fost refacerea habitatului pentru două specii amenințate cu dispariția la nivel mondial: rața roșie, nevoită să folosească numai zonele umede pe tot parcursul anului, și cormoranul mic.
Pentru asta, organizația de mediu a încheiat un parteneriat cu APM Olt, APM Teleorman și Societatea Ornitologică Română. Înainte de începerea proiectului, Dunărea inunda balta primăvara și toamna, apoi, după ce se retrăgea, nu mai rămânea apă în urmă din cauza canalelor de desecare. Rața roșie are nevoie de cel puțin 40-50 de centimetri de apă pentru a cuibări. Așa că specialiștii din cadrul proiectului au ridicat trei diguri – unul de 110 metri, unul de 60 și unul de 40 – pe cele trei canale de desecare, pentru a împiedica apa să meargă înapoi în Dunăre. “Pe lângă asta, trebuia să venim și cu un aport fizic în perioada de cuibărit, trebuia să aducem niște apă de undeva”, spune Ion Croitoru, de la APM Olt. Echipa a găsit două pârâiașe, Mozolea și Gârcov, al căror debit de 60-80 de litri pe secundă putea asigura apa pentru perioada de cuibărit a raței roșii. Calculele au fost făcute în așa fel încât să nu-i afecteze pe localnicii care folosesc apa din cele două pâraie pentru culturile agricole. “Ei încep din iulie să folosească apa pentru legumicultură. Până la sfârșitul lui iulie, bobocii [de rață roșie]cresc și pot să migreze, așa că nu am avut probleme”. Pentru a trage apa din cele două pâraie, specialiștii au construit un canal de 900 metri lungime și 4 lățime.
Primele efecte au fost apariția unor ochiuri de apă chiar în primul an de proiect, zone umede care au acum o adâncime situată între 1 și 3 metri. “Unde nivelul apei depășește 40-50 centimetri, stuful se îneacă și moare”, explică Ion Croitoru formarea ochiurilor de apă. Rațele roșii își formează cuiburi în jurul lor, se hrănesc alături de pui din vegetația acvatică pe care o găzduiesc și se ascund de prădători în stuful care le înconjoară, în perioada de cuibărire. Dacă la începerea proiectului existau până în 20 de perechi cuibăritoare în Balta Geraiului, acum s-a ajuns la 60. De cealaltă parte, cormoranii mici folosesc ochiurile ca zonă de hrănire. Păsările cu pricina consumă pești mici și îi prind mai repede în aceste bălți decât dacă s-ar aventura în Dunăre, “unde trebuie să alerge mai mult. Aici, fiind zona mai mică, imediat îi prind și se duc și hrănesc puii”. Alte zburătoare care au început să populeze zona de la începutul proiectului sunt egretele, berzele, țigănușii, prigoriile sau păsări răpitoare precum eretele de stuf sau codalbul. În plus, bălțile sunt și locurile în care peștii vin să-și depună icrele, eclozarea începând primăvara, după ce Dunărea își retrage apele.
Alte efecte benefice apărute în urma lucrărilor au fost pentru localnicii din comunele învecinate Bălții Geraiului, Islaz și Gârcov. “În primul an, când am vizitat balta, am văzut mărăcini”, spune Ion Croitoru. “După lucrări, am văzut deja zone cosite, unde se făcea fân. Iarba a început să crească. Mărăcinii sunt plante invazive care distrug calitatea pajiștii. Ei apar în zone secetoase, sunt rezistenți la secetă. Iarba se usucă și ei cresc. Dar dacă se inversează [procesul], adică avem aport de apă, iarba crește și sufocă mărăcinii”. Din cele 1.500 de hectare cât are Balta Geraiului, în jur de 800-900 sunt acoperite de stuf, restul de pășuni pentru animale, care au fost revitalizate de la începerea proiectului. Totodată, lucrările de reconstrucție ecologică au dus și la revigorarea mentei sălbatice, plantă iubitoare de umiditate. În perioada în care balta nu avea apă, menta era mică, subdezvoltată, nu ajungea să înflorească. Odată cu apariția vaporilor de apă, lucrurile s-au schimbat. Menta este o plantă meliferă, adică are flori cu mult nectar și polen din care albinele produc miere. “În condițiile în care, anul trecut, a fost secetă excesivă în sudul României, apicultorii au căutat zone în care să se ducă pastoral cu albinele”, spune reprezentantul APM Olt. “Toamna, foarte puține specii din flora sălbatică mai sunt melifere, printre care și menta. Iar oamenii au aflat că la Gârcov și Islaz a apărut menta și au fost foarte multe stupine”.
În luna care va urma, echipa din spatele proiectului va lucra și pe partea de infrastructură, pentru a include zona din jurul bălții într-un traseu de ecoturism. Ion Croitoru spune că, într-o ravenă prin care se coboară în Balta Geraiului, urmează să fie construit un amfiteatru în trepte unde se vor putea organiza lecții în natură cu copiii. Totodată, se va construi și o pasarelă de 40-50 de metri lungime până la ochiurile de apă, terminată cu un hide (ascunzătoare) de unde fotografii profesioniști pot urmări îndeaproape păsările. Pe viitor se vor căuta soluții și pentru cicloturism de-a lungul Bălții Geraiului. “Pe șosea este o rută internațională folosită de bicicliști europeni care vor să facă traseee în lungul Dunării”, spune asistentul de proiect Iulia Popa, de la WWF. “Noi o să dezvoltăm o infrastructură turistică aici și sperăm să deviem ruta de pe șosea pe terasa bălții Geraiului, pe o lungime de 15 kilometri. Ruta începe din Germania și merge până la vărsarea Dunării. Sperăm ca pe viitor sătenii din Gârcov și Islaz să prindă gustul ecoturismului și să atragă cu produsele lor legumicole și cu miere bicicliștii europeni care traversează șoseaua, să-i treacă cumva pe la casele lor”. Pe lângă Gârcov și Islaz, o altă comunitate beneficiară a proiectului este Giuvărăști, pentru care dezvoltarea unor mici afaceri turistice, cu pensiuni, trasee sau simple plimbări în părțile mai sălbatice ale fluviului, este o șansă de susținere economică.
În două din cele trei trei localități, Giuvărăști și Gârcov, echipa WWF a organizat și activități cu copii, care au înființat “Clubul Cormoranului” și care învață, prin joacă, muzică, dans, desen și film, despre ce oferă natura din jurul lor, despre păsări, despre procesele naturale ale fluviului, despre conservarea naturii și proiecte în acest sens. În ultimii patru ani, cei peste 100 de membri ai clubului au participat și la sesiuni de observare și studiere a păsărilor sălbatice cu ochiul liber. Sâmbătă și duminică, 18-19 mai, ei au sărbătorit proiectul de reconstrucție ecologică printr-un Bal al Biodiversității, unde copiii au dansat balet și au cântat muzică populară în căminele culturale din cele două localități. Pe lângă cele trei comunei, la nivelul țării, în jur de 175.000 de oameni din 21 de comune trăiesc în zonele de implementare a programului Frontiere Verzi. În ceea ce privește proiectul din Balta Geraiului, acesta a fost prelungit cu încă șase luni pentru mărirea suprafeței luciului de apă; pe lângă ochiurile formate în ultimii patru ani, echipa are în plan încă patru bazine de 100×100 de metri, care să asigure apă în permanență.
În patru ani de program, organizația de mediu susține că a reușit să refacă 950 ha de luncă, să planteze peste cinci hectare de salcie albă și plop alb, să realizeze un model de fermă piscicolă durabilă și să crească cu mai mult de 20% suprafața zonelor de hrănire și cuibărire pentru păsările din lungul Dunării. În plus, a fost depășit pragul de un milion de hectare de situri Ramsar în România. Un studiu WWF arată că există aproximativ 800.000 ha de luncă potrivite pentru reconstrucţie ecologică în bazinul Dunării, de-alungul fluviului şi al principalilor săi afluenţi. Prin reconstrucția a 100.000 ha de luncă inundabilă se poate stoca un volum de până la 1,6 miliarde de metri pătrați în perioada inundațiilor, iar costurile necesare acestor lucrări de restaurare se anunță mai mici decât costurile daunelor cauzate de inundaţii şi măsurile de întreţinere a infrastructurii de protecţie pe o suprafață similară.