Frică și autoritate: De ce le facem rău celorlalți

Experimentele din anii ’60 făcute de Stanley Milgram, prin care încerca să afle de ce oameni aparent normali sunt dispuși să-i tortureze pe alții, odată impusă o voce au autorității, sunt capitol controversat din istoria psihologiei. Recent, metoda lui a fost din nou pusă în practică, subiecții fiind puși să le facă rău unor necunoscuți, sub pretextul unor probe pentru un reality show.

 

Milgram a realizat experimentul ce a ajuns să-i poarte numele, pornind de la o întrebare simplă: Ce anume i-a făcut pe naziști să accepte rolul de a-i tortura pe evreii, țiganii, homosexualii și toți ceilalți ”dușmani” ai Partidului, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial? În procesele care au urmat tragicelor evenimente, mulți criminali de război au declarat că nu pot fi considerați responsabili de acțiunile lor, atâta vreme cât nu au făcut decât să urmeze ordinele primite. Având această premisă, psihologul american a încercat să determine dacă orice grup ar putea, în condițiile corespunzătoare, să dea dovadă de cruzime față de alți oameni.

Astfel, participanților la Experimentul Stanley Milgram li s-a spus că iau parte la o cercetare despre mecanismele învățării: au fost rugați să pună întrebări altor persoane, conectate la scaunul electric. Când respondentul greșea răspunsul, subiectul trebuie să le aplice șocuri electrice, de intensități din ce în ce mai mari. Ceea ce nu știau participanții era că atât cei de pe scaunul electric, cât și autoritatea care instituia această convenție erau, de fapt, actori și că șocurile electrice nu erau reale. Chiar dacă cei aflați pe scaunul electric simulau perfect efectele șocurilor, având ”crize” similare celor epileptice sau înfigându-și unghiile în carne, 65% dintre participanți au continuat să îi ”electrocuteze”, ajungând până la sancțiuni de 300 de volți. Deși au declarat că se simt într-0 postură incomodă, 25 dintre cei 40 de subiecți au acceptat să aplice șocuri de intensitate maximă, respectiv 450 de volți. Astfel, dacă înaintea experimentului, specialiștii credeau că numai un psihopat sau o persoană cu alte dereglări similare ar putea face asemenea acte de cruzime, rezultatele au arătat că aproape oricine poate deveni un torționar, în fața autorității.

 

 

De curând, Michael Shermer a încercat să refacă acest controversat experiment, alegând șase subiecți cărora li s-a spus că vor da probă pentru participarea la un reality show, intitulat What a Pain!. Și aceștia au fost puși să ”electrocuteze” un actor, iar în afară de o persoană, care a refuzat să participe, restul de cinci a trecut la fapte, invocând apoi motive diferite pentru decizia lor. Spre deosebire de concluzia lui Milgram, potrivit căreia oamenii ar fi dispuși să urmeze cu orice preț vocea autorității, Shermer susține că a observat la subiecții lui reticență și dileme morale. Aici puteți urmări filmări din timpul experimentului.

În cazul unuia dintre participanți, o femeie pe nume Lateefah, psihologul spune că a intervenit, după ”aplicarea” șocurilor de 180 de volți, un întreg șir de motive pentru care se simțea vinovată pentru provocearea răului unei alte persoane. Când însă actorul ce interpreta conducătorul probei a insistat ca ea să continue, femeia a aplicat și ”șocuri” de 300 de volți, deși era vădit afectată. Întrebată ce anume a determinat-o să urmeze comanda, aceasta a răspuns: ”Nu știam ce avea să mi se întâmple dacă mă opresc. Pur și simplu el nu avea nicio emoție. Mi-a fost frică de el.” Un alt participant, care în timp ce aplica ”șocuri” își cerea scuze de la cel aflat pe ”scaunul electric”, susține că, atâta vreme cât cel pe care îl ”tortura” nu avea obiecții, ba chiar uneori îl încuraja să continue, a considerat că responsabilitatea nu îi mai aparține lui, ci celui aflat pe scaun.

Potrivit lui Shermer, despre a cărui poveste puteți citi mai multe aici, oamenii sunt deopotrivă empatici și înclinați spre xenofobie, cruzime și violență față de cei considerați diferiți. Însă, spre deosebire de rezultatele experimentului lui Milgram, această reînscenare arată că oamenii nu sunt puși în mișcare de obediență oarbă, înregistrând conflicte morale atunci când sunt supuși unor astfel de condiții de către o autoritate insituită prin convenție.

Sursa: Scientific American