Fotograful sălbatic

Dan Dinu e un fotograf cu studii de economie care şi-a descoperit pasiunea pentru imagine în cea pentru natură, în special pentru munte. Munţii Bucegi i-au marcat începutul relaţiei intermediate de fotografie cu mediul, iar recent a finalizat prima parte a unei expediţii foto prin parcurile naţionale – “România Sălbatică”, pe care aţi urmărit-o pe totb.ro şi care se bucură şi de o expoziţie. Imagini dintr-o Românie pe care mulţi dintre noi fie am uitat-o, fie o ignorăm, prea ocupaţi cu lamentaţiile zilnice: vârfuri de munţi rămase într-un paradis al începutului de lume, păduri neatinse, din fericire, de civilizaţie, cascade desprinse parcă din ghiduri de călătorie exotice, instantanee cu animale şi plante gata să lupte cu prejudecăţile despre distrugerea iremediabilă a naturii. L-am rugat pe Dan Dinu să ne descrie această lume şi de ce a ales să pătrundă în ea.

Fotografii de © Dan Dinu

Ce ai studiat, ce ai lucrat, cum ai ajuns să te ocupi de fotografie?

Studiile mele nu au avut niciodată legătură cu fotografia, de fapt cu nici un fel de artă, eu absolvind o şcoală economică. Nici munca nu a avut în primele faze legătură cu fotografia, pur şi simplu pasiunea pentru fotografie a evoluat din pasiunea pentru natură şi mai ales din cea pentru munte. Primele ture montane cu prietenii au însemnat şi primele tangenţe cu fotografia. Am început să fotografiez pentru prima dată Bucegiul, asta dacă scot din calcul încercările de prin grădina bunicilor sau dealurile şi pădurile prin care am copilărit. Bucegiul îmi era la îndemână, mai aproape de casă, la vremea aceea nu eram încă braşovean, ci locuiam în nordul judeţului Dâmboviţa. Pasiunea pentru fotografie a evoluat rapid şi a ajuns ca în numai câţiva ani să îmi fie şi ocupaţie de bază.

Care este filosofia ta în materie de fotografie?

Nu ştiu dacă am neapărat o filosofie, îmi este greu să definesc acest aspect, însă cu siguranţă pot spune că fotografia mă defineşte ca om. Îmi defineşte viaţa, călătoriile, munca… mă împlineşte.

Ce tehnici şi aparate foloseşti? Lucrezi exclusiv digital sau şi pe film?

Deşi am început să fotografiez pe film, cu mult timp în urmă am trecut complet pe digital. În prezent folosesc aparatură Nikon, cel mai frecvent un D300, însă în proiectele pe care le-am realizat am avut ocazia să lucrez cu mai toate aparatele, atât din gama entry-level, cât şi din gama profesională. Legat de tehnică, nimic special, fotografiile mele rămân cât mai aproape de momentul văzut în natură. Editările de bază le fac în Adobe Lightroom şi constau în cea mai mare parte din corecţii minore de contrast şi saturaţie, sharp, corecţii de white balance, chestii esenţiale de altfel pentru cei care lucrează în formatul RAW.

Ne poţi explica, pe scurt, cum se distinge fotografia de natură de alte tipuri de fotografie?

Foarte multă lume crede că fotografia de natură înseamnă să fi omul potrivit la locul potrivit. Ei bine, nu este întotdeauna aşa, mai trebuie să ştii să îţi şi alegi locul potrivit, în care să aştepţi să se întâmple ceva. Fotografia de natură este considerată un gen relativ facil, cauţi un loc, găseşti o lumină bună şi fotografiezi. Unele peisaje însă nu sunt deloc la îndemână, să nu mai vorbim că trebuie mereu să te trezeşti cu mult înainte de prima geană de lumină şi să dormi după ce soarele nu mai este de mult pe cer. Cum se distinge fotografia de natură de alte tipuri de fotografie… în primul rând îţi dă posibilitatea să lucrezi afară, pe munte sau în orice altă regiune sălbatică, îţi dă şansa să explorezi, să descoperi, să întâlneşti animale. Acesta cred eu că este farmecul aparte pe care numai acest tip de fotografie îl are.

Cum îţi selectezi peisajele şi cum le fotografiezi?

Sunt cazuri în care merg special să fotografiez ceva şi atunci îmi fac oarecum un plan. Însă de cele mai multe ori mă las purtat de paşi şi aşa descopăr locuri inedite şi mai puţin obişnuite. Poate aşa este cel mai plăcut. Bineînţeles că uneori descoperi locuri frumoase, însă nu ai lumina potrivită şi atunci vei reveni dacă există cu adevărat potenţial. Aceasta este abordarea aşa-zis corectă, cauţi, descoperi, aştepţi lumină bună şi apoi fotografiezi. Nu tot timpul ai însă acest răgaz şi uneori te mai mulţumeşti şi cu ceva cadre luate în fugă. Important este însă să ştii ce vrei de la peisajul pe care îl vezi, să îl înţelegi şi să reuşeşti să decupezi din el ceea ce este esenţial. Până la urmă, o fotografie este o interpretare a fiecăruia asupra locului pe care îl vede. Cu toţii vedem acelaşi lucru, însă când fotografiem, fiecare îşi face propria selecţie.

Cum e cu fotografiatul animalelor? E dificil să le prinzi într-un cadru bun? Le studiezi/pândeşti sau le prinzi spontan? Ai vreo întâmplare mai puţin obişnuită legată de fotografierea animalelor?

Fotografierea animalelor în România este destul de dificilă şi asta pentru că sunt în general timide şi au spaţii foarte largi în care trăiesc. Este mai greu să dai nas în nas cu un animal şi să îl fotografiezi, de altfel nici nu se recomandă o astfel de abordare, deoarece mai mult ca sigur animalul va părea speriat şi poate chiar va fi surprins în fugă, spre sau dinspre tine, depinde de ce animal vorbim. Pentru a putea fotografia un comportament nestingherit şi animalul în toată splendoarea lui, cu siguranţă este nevoie de studiu asupra unei specii, chestii de bază, bineînţeles, şi de multe ore de pândă. Este foarte importantă şi observarea speciei, chiar dacă este departe şi nu se poate fotografia în condiţii bune, trebuie urmărit comportamentul. Cea mai bună documentare este cea făcută în teren.

Legat de întâmplări mai puţin obişnuite, pot spune că fiecare întâlnire cu un animal, fie că este vorba de o capră neagră sau de pelicanii din Deltă, este un moment magic şi plin de neobişnuit uneori. În cadrul proiectului România Sălbatică am avut o întâlnire memorabilă cu nişte capre negre în Poiana Închisă din Piatra Craiului. Erau vreo 20 şi atât de blânde şi cuminţi au fost, încât ne-au acceptat prezenţa. Au dat de mâncare la iezi şi s-au jucat. La un moment dat eram înconjuraţi şi nu mai ştiam în ce parte să fotografiem. Această acceptare în lumea lor a fost cea care m-a ajutat să pot fotografia, un cadru care mie îmi este foarte drag şi care reflectă o puternică afecţiune a puiului faţă de mama sa. Imaginea a devenit practic emblema primei părţi a proiectului [România Sălbatică].

Legat de România Sălbatică: cât au durat expediţiile şi cum s-au derulat?

Prima parte a proiectului, cea care vizează parcurile naţionale şi Delta Dunării, a durat aproximativ un an de zile. În fiecare zonă am făcut deplasări de mai multe zile, în unele locuri ajungând chiar de mai multe ori, din cauza vremii nefavorabile. Am fotografiat în general cele mai cunoscute obiective din fiecare parc, însă am căutat şi locuri mai sălbatice şi neştiute. Uneori le-am găsit, alteori nu, însă am încercat să arătăm în imagini unicitatea şi poate chiar diversitatea fiecărei zone. Câteva zile în fiecare parc este extrem de puţin, aşa că scopul nostru nu a fost să facem o prezentare amplă a fiecărei zone, ci mai degrabă să avem un tot unitar la sfârşit care să reflecte în primul rând diversitate. Acolo unde a fost posibil am încercat să căutăm şi animale, însă în afară de păsările Deltei, marmote în Rodna (foto sus) şi capre negre în Piatra Craiului, nu am avut foarte mult noroc.

Domogled-Valea Cernei

Care au fost rezervaţiile care ţi s-au părut cele mai ofertante şi mai spectaculoase?

Dintre cele pe care le ştiam deja, probabil că Munţii Rodnei şi Ceahlăul au adus ture inedite, cu fotografii frumoase. Dintre cele în care nu mai fusesem, am fost foarte impresionat de zona Domogled – Valea Cernei, un peisaj incredibil de variat şi deosebit, cu un climat mediteranean ce îl face atipic pentru ţara noastră. O altă zonă care mi-a plăcut a fost Măcinul, am rămas foarte plăcut surprins de cât de interesant este peisajul de aici. Nu în ultimul rând Retezatul, un munte pe care de mult îmi doream să îl văd şi care s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Pe de altă parte, în fiecare zonă, chiar dacă o ştiam sau nu, am descoperit câte ceva interesant. Oricât de mult ai merge într-o zonă, de fiecare dată vei descoperi altceva, acesta este până la urmă farmecul fotografiatului în natură.

Ai lucrat singur sau ai fost însoţit de o echipă?

Au fost cazuri în care am mers şi singur în anumite ture, însă în majoritatea dintre ele am fost însoţit fie de către un alt fotograf sau coleg, fie de către cineva din cadrul administraţiei parcului. Am găsit de fiecare dată sprijinul necesar atât la administraţiile parcului, cât şi la oamenii de prin zonă, fie că era vorba de salvamontişti sau de cei de la ocoalele silvice. Trebuie să le mulţumesc şi pe această cale tuturor celor care s-au implicat până acum în buna desfăşurare a proiectului.

În călătoriile tale ţi s-au confirmat clişeele despre neglijenţă naturii? Sunt aceste locuri îngrijite sau sunt pline de gunoaie?

Sunt anumite zone în care încă mai vedem gunoaie aruncate la întâmplare, mai ales în zonele foarte turistice sau foarte accesibile. Ce m-a surprins însă este că în marea majoritate a cazurilor am întâlnit zone curate şi eu cred că asta contează. Suntem pe drumul cel bun. Unele administraţii de parcuri au făcut eforturi considerabile în acest sens şi este de apreciat.

Te-ai confruntat cu vreo situaţie dificilă în timpul acestor expediţii?

Nu pot spune că au existat situaţii foarte dificile. Normal că nu este chiar uşor să te trezeşti mereu cu noaptea în cap, să mai şi urci uneori una sau două ore până la locul ales, sau să cobori pe întuneric prin pădure sau de pe mai ştiu eu ce vârf, însă asta face parte din farmecul fotografiei de natură. Poate cel mai obositor a fost în Rodna când am ales să pozăm un apus de pe Vârful Ineu, de acolo am plecat timp de două ore către refugiu, am ajuns la miezul nopţii, am dormit patru ore şi am plecat din nou la pozat într-un traseu de o oră şi jumătate până la Lacul Lala, unde voiam să prindem răsăritul. După două – trei ore de pozat am picat laţi şi am dormit câteva ore la soare. În Retezat am făcut deasemenea toate traseele pe jos şi am avut destul de mult de cărat, iar în Ceahlău am înfruntat o zăpadă foarte mare. În Buila – Vânturariţa am traversat întreaga creastă, vreo şapte ore, a doua parte fiind de o sălbăticie incredibilă, mare parte din tură fiind ori pe nişte stânci foarte expuse, ori băgaţi până peste urechi în jnepeni. Până la urmă, însă, acesta este farmecul întregului proiect, descoperirea locurilor şi experienţele de acest fel.

Parcul Naţional Ceahlău

Care sunt următoarele opriri de pe harta România sălbatică?

Următoarele opriri sunt cele care vizează cele 12 parcuri naturale şi cele 2 geoparcuri din ţara noastră. Am fost deja în Defileul Mureşului Superior şi urmează în această iarnă Parcul Natural Bucegi. Cu siguranţă vor fi provocări noi, pentru că varietatea peisajelor din aceste zone este foarte interesantă. O să încerc să mă axez mai mult în această etapă şi pe fotografierea animalelor.

În ce oraşe din ţară va mai fi deschisă expoziţia de la Bucureşti?

În această toamnă expoziţia a fost vernisată şi la Timişoara, unde a fost primită foarte bine. Urmează, încăpând din primăvară: Braşov, Cluj Napoca, Iaşi, Craiova şi Sibiu. Acesta este planul nostru, însă deja sunt cereri de la oraşele mai mici care nu vor să fie neglijate, aşadar probabil lista se va extinde.

Cam care este procentul de fotografii folosite din cele pe care le faci, în total?

Este foarte greu de estimat acest lucru, deoarece la expoziţie, fiecare parc a participat cu 2-5 imagini, iar celelalte lucrări rămase ilustrează site-ul www.romaniasalbatica.ro. Fotografiile vor putea fi folosite şi de către administraţiile parcurilor pentru promovarea ulterioară a zonelor. De asemenea, o mare parte dintre imagini vor fi folosite la finalul proiectului pentru a crea o diaporamă, o prezentare multimedia cu fotografii, muzică şi informaţii despre tot ce înseamnă natura României. După cum vedeţi cam toate imaginile se valorifică mai devreme sau mai târziu.

Ce alte zone vizuale te mai interesează, în afară de natură?

Îmi place foarte mult să călătoresc şi de aici se desprinde o altă latură a fotografiei pe care o practic. Îmi place să caut clădiri, locuri, oameni şi să îmi ilustrez cu astfel de imagini călătoriile. Un alt subiect foarte drag mie este satul românesc şi nu ratez niciodată o oportunitate când vine vorba de o vizită în astfel de zone. În mare parte aş putea spune că îmi place fotografia care se poate practica în aer liber.

Ce-ţi place cel mai mult, după fotografie?

Îmi place foarte mult să călătoresc, fie că este vorba de locuri naturale, oraşe sau zone interesante. Când mai am timp îmi place să citesc, chiar dacă din păcate în ultima vreme nu am mai reuşit să fac foarte des acest lucru. Îmi mai place muzica, filmul şi cred că pot încheia cu drumeţiile montane. Chiar dacă acum fiecare tură pe munte este în cea mai mare parte pentru a fotografia, cred că nu am uitat să mă bucur de natură şi să mai practic din când în când şi sporturile aferente, alpinismul în special. Cu siguranţă, însă, fotografia este pasiunea care le întregeşte cumva pe toate celelalte.