Fotograful roman care a fotografiat un concurs de tancuri

41

Foto: Nicole Tung

www.cristianmovila.com

Cunoscut mai mult in New York decat in Romania, fotoreporterul Cristian Movila a pozat un concurs de tancuri in timpul conflictului din Georgia din 2008 si are in portofoliu cea mai vanduta fotografie cu membrii formatiei Metallica din istoria trupei americane. In Romania a initiat o campanie de sprijin pentru copiii bolnavi de cancer si a infiintat o fundatie de arta. Totul din pasiune pentru fotografie.

de Ionut Dulamita

Era aproape de mijlocul lui august 2008 si bombele suierau deasupra orasului Gori din Georgia cand Cristian Movila a ajuns in fata unui pod pazit de trei tancuri rusesti. Un cordon din sase soldati nu lasa nici un jurnalist sa traverseze podul si sa patrunda in localitatea deja ocupata de rusi. Fotoreporterul incercase de trei ori sa intre in oras, condus cu masina de diversi localnici, dar soldatii l-au intors din drum de fiecare data. Nu stia ce sa mai faca. Nu putea sa nu intre in Gori. Era punctul de trecere spre Thinvali, capitala Osetiei de Sud, locul in care s-au dat luptele cele mai crancene din cadrul conflictului armat pentru Osetia de Sud. Avea de facut un story pentru New York Times Magazine.

Cristian isi aminteste ca si-a sunat tatal. De obicei, cand pleaca intr-o zona de conflict, isi suna parintii cat poate de des, sa stie ca e teafar. Mai ales ca acestia sunt complet impotriva razboiului si, mai mult, ar fi vrut sa-l vada pe Cristian mai degraba in lumea business-ului decat in cea a fotografiei. Apelul sau a fost intampinat de un indemn pe care nu credea ca-l va auzi vreodata in viata: „Daca tot ai ajuns acolo, fa cumva sa intri. Ma rog eu la Dumnezeu sa te pazeasca”. Vorbele tatalui sau i-au dat lui Cristian un impuls puternic de a face tot posibilul pentru a patrunde in oras.

S-a nimerit ca in ziua aceea sa fie si norocos. Soldatul de la intrarea de pe pod a cedat insistentelor sale si i-a spus pe furis, intr-o engleza stricata, sa coboare o scara pana sub pod, apoi sa mearga pe marginea raului pana in oras. Dar pe propria raspundere. Ceilalti cinci soldati erau dispusi la capatul celalalt, pazind intrarea in oras, insa stateau pe mijlocul podului si nu aveau cum sa vada daca trecea cineva pe dedesubt.

Cristian a coborat scarile si nu a facut decat cativa pasi inainte sa fie fluierat de sus. A inghetat. Ii era teama sa-si intoarca privirea. Cu o zi inainte, doi jurnalisti fusesera impuscati direct in cap in Gori. Nu respectasera atentionarile rusilor. Fotoreporterul roman s-a uitat in sus mai mult cu coada ochiului. De pe pod, soldatul care ii aratase drumul cotit spre oras, i-a aruncat un mar si l-a lasat sa mearga mai departe.

Cristian Movila – un tanar relaxat si zambitor de 26 de ani, cu barba si par brunet, lung pana aproape de umeri –  nu se considera insa fotograf de razboi, desi a fost in multe zone de conflict. „Ma intereseaza sa investighez oamenii suferinzi, sa fiu martor, sa creez aceste documente”, spune Cristian intr-o cafenea din Piata Victoriei, „biroul” sau.  El sustine ca a avut „assignment-uri” de reportaj social – care tin de la trei zile pana la ordinul lunilor – de la New York Times Magazine, Newsweek, National Geographic, Vanity Fair sau Paris Match, dar ca acopera totusi si felii de entertainment. De exemplu, Cristian spune ca o singura fotografie de-a lui cu rockerii de la Metallica, din cadrul concertului sustinut in Romania in vara lui 2008, a ajuns cea mai vanduta din istoria trupei americane de heavy metal.

„Am avut assignment de la New York Times Magazine. Nu stiam nimic despre Metallica. Stiam ca e o trupa rock, stiam de ei, dar eu nu ascult muzica asta. Eu sunt cu jazz, muzica clasica. Si le-am zis foarte simplu, inainte de concert: <<Nu stiu cine sunteti>>. Si au inceput sa rada. Le-am zis: <<Uitati ce fac eu, nu radeti de mine. Vreau sa facem un story frumos, reportaj, nu fashion sau nu mai stiu ce>>. Un reporter de la New York Times, Ben Ratlifff, a venit special pentru ei aici”, spune Cristian.

Metallica

(C) Cristian Movila

„La 10 zile de la publicare (n.r. – perioada dupa care expira dreptul de exclusivitate al NYT asupra pozelor sale), am avut fotografii publicate in Rolling Stone, in toate revistele de rock din America. O singura poza cu Metallica a fost cea mai vanduta din istoria lor. Am strans foarte mult, am strans peste 10.000 de euro. La mine nu mai e vorba de bani”.

Daca a fost vreodata vorba de bani in cariera fotoreporterului roman, ei au fost surclasati de multa vreme de pasiunea pentru fotografie, nascuta pe la varsta de 12 ani, cand Cristian a pozat inmormantarea bunicii sale. La mijlocul anilor 2000 castiga deja foarte bine in tara, mai intai la Mediafax, apoi la Cotidianul. Aici a stat doar trei luni. Simtea ca sta degeaba, iar el voia sa invete fotografie. Iar asta nu putea face nici la Politehnica din Bucuresti, unde era student. Asa ca in 2005 s-a inscris intr-un workshop foto in Israel, la Ierusalim.

„Am fost trei zile in Gaza (in timpul workshop-ului) cu regretata Alexandra Bulat sa fac un story. Alexandra Bulat e unul dintre primii mei mentori. Ea, Paolo Pellegrin, care e un nume incredibil de mare, si Eugene Richards m-au ajutat foarte mult sa ajung unde sunt acum. Cineva din echipa de workshop le-a aratat pozele mele celor de la New York Times si (ei) i-au zis: <<Asta e foarte bun, intreaba-l daca mai vrea sa faca un assignment in Gaza>>. Logic c-am vrut. Dupa assignment m-am dus la New York si am semnat contract cu ei”.

De-a lungul timpului, Cristian a facut reportaje in Romania, Israel, Palestina, Rusia, Georgia, Liban, sau SUA si a ajuns sa castige acum mii de euro pe un story. La New York merge cel mai des de doua ori pe luna. A ales sa locuiasca in Romania, chiar daca aici nu e foarte cunoscut. Ajunge ca stie de el Traian Basescu, cu care a facut recent un story despre el ca „om si presedinte”.

Proiectul sau de suflet este insa „Unfinished Dreams”, cel cu copiii bolnavi de cancer de la Spitalul „Marie Curie” din Capitala, care a durat doi ani si jumatate si i-a adus un dram de notorietate in tara, dar mult mai multa pe plan international – CNN a facut un stoty despre proiectul sau anul trecut. Totul a pornit in 2005, cand Cristian s-a dus sa viziteze pe cineva internat in spitalul bucurestean, la etajul sase. A nimerit din greseala la etajul cinci. „Cand am vazut ce-i acolo, am ramas mut. Copii fara par in cap, era atat de vizual. Ce e mai vizual decat sa vezi copii fara par in cap?”.

Impresionat de suferinta copiilor din sectia de oncologie de la „Marie Curie”, fotoreporterul i-a vizitat aproape zilnic timp de doua luni, sa sa si-i faca prieteni. Abia apoi a inceput sa se miste cu aparatul foto. Dar nu facea poze, imita ca fotografiaza, copiii se simteau incomozi la inceput. „Incet-incet, am devenit invizibil. Cand am simtit ca sunt parte din tot ce se misca acolo, m-am gandit sa fac un reportaj. M-am gandit sa fac o chestie ca un protest, ca prin reportajul meu poate se intampla ceva”.

La finalul proiectului, Cristian s-a gandit sa faca o expozitie-campanie, pe care a initiat-o in martie 2008 printr-o fundatie umanitara. Peste 30.000 de oameni au vizitat expozitia de la Teatrul National din Bucuresti, mutata in mai la Paris. Campania a strans peste 3 milioane de euro, gratie donatiilor din partea companiilor private, bani cu care s-a renovat o parte din spital si s-a cumparat aparatura medicala noua.

„Acum incercam sa dezvoltam mai mult proiectul. Sunt anumiti doctori din spital care au aproape gata proiectul de a face inca doua corpuri de spital.Acum o sa relansez campania. Sunt in discutii cu (ciclistul) Lance Armstrong pentru a lansa campania la nivel international, prin fundatia sa, si sa avem in orasele mari mesh-uri cu una sau doua imagini si jos sa ai un site pe care sa intre lumea sa se documenteze. De ce ajung foarte multi sa moara? Pentru ca ajung foarte tarziu la un medic specialist”, spune Cristian Movila, care a acoperit cheltuielile de inmormantare a patru copii de la „Marie Curie”.

Anul trecut, Cristian a infiintat propria fundatie culturala in Romania, Eidos Foundation, care numara printre membrii board-ului „ambasadori si oameni care inteleg arta”, si vrea sa puna pe picioare si un centru de arta cu spatiu pentru expozitii si un festival de fotografie documentara. Pana atunci, asteapta sa plece cat de curand in Haiti. Ar fi putut sa mearga acolo pe 13 ianuarie, cand a avut loc cutremurul devastator, dar a zis ca nu vrea sa acopere stirea cutremurului, „cand erau 100 de fotografi intr-un loc”, ci povestea de dupa cutremur. Pe viitor isi doreste sa se intoarca in Iran, care l-a fascinat iremediabil cand l-a vizitat prima oara, pe 11 februarie 2009, la 30 de ani de la „revolutia islamica”. Pe langa faptul ca s-a indragostit, a fost saltat de pe o scoala si arestat pentru ca s-a apropiat prea mult de locul in care era Ahmadinejad.

movila2-1

Foto: Un soldat rus

N-a fost prima data cand a stat in arest. Dupa ce a intrat in Gori in acea zi de august, Cristian a luat-o printre blocuri. La un moment dat, a auzit muzica ruseasca. A urmat sunetul muzicii pana la intersectia dintre doua stradute. Un grup de soldati rusi la bustul gol si cu sticle de votca in mana l-au intampinat razand din dreptul a patru tancuri. Nici unul din ei nu vorbea engleza. L-au controlat si i-au luat pasaportul. L-au verificat prin statie, apoi l-au urcat intr-un tanc si l-au culcat cu spatele pe podea, cu mainile legate in fata. Cristian era foarte linistit, dar il durea ingrozitor sira spinarii. Soldatii l-au dus intr-o baza militara, aproape de granita cu Rusia, apoi i-au dat drumul. Fara sa-i spuna nimic. Nici nu i-au sters pozele facute pana atunci.

Opt fotografii pentru Donald Trump

De doi ani si jumatate, Cristian Movila este chemat la New York University pentru a sustine lecture-uri de fotografie. In al doilea an a adunat chiar 560 de studenti. Recent, a fost invitat si la Berlin si la Paris, la Sorbona, sa faca aceasi lucru. „Nu sunt atat de bun sa-i invat pe altii, dar am o experienta si vorbesc despre experienta mea altora care nu au experienta aia”. Ar vrea sa faca acelasi lucru si in Romania, dar nu el insusi, ci alti mari fotografi invitati sa sustina lecture-uri. Cristian Movila a avut, printre altele, si doua expozitii in New York, unde este mai cunoscut decat in Romania, in urma carora Donald Trump i-a cumparat 8 fotografii. Un print semnat, limited edition, incepe de la 8.000 de euro.

Era dupa-amiaza si locul era pustiu. Norocul a dat peste Cristian a doua oara, intruchipat intr-un localnic la volanul unui automobil Lada incarcat cu piersici care se revarsau si pe bancheta din spate. L-a luat cu el. Pe scaunul de langa sofer mai era o doamna, asa ca fotograful s-a asezat pe portbagaj, de unde, pe drum, a zarit ceva nemaivazut: doua tancuri rusesti se luau la intrecere pe o campie, dupa ce le dadea startul un soldat care tragea in sus cu pistolul.

„Cum sa te dai tu, Georgia, care te duci cu Skoda si cu Toyota la razboi, cu pick-up truck, la Rusia, care s-a dus acolo cu tot?”. Cristian a sarit repede de pe portbagajul masinii si s-a apropiat de soldatii care urmareau concursul de tancuri. Unul dintre ei l-a descusut din vorbe intr-o engleza perfecta si i-a zis ca a fost in Cluj. S-au imprietenit. Cristian a facut poze in voie, iar soldatii l-au dus sa vada si un schimb de trupe pe sosea. A ajuns la hotel la miezul noptii. „Chiar daca par happy cand povestesc asta, nu sunt. Odata ce ajungi in razboi, viata ta se schimba, devii altcineva. Se schimba ceva inauntrul tau”.

Tags:



41 de comentarii

  1. nu pricep de ce “trebuie sa fie cunoscut ” in Romania? cui i-ar folosi! celor care l-ar cunoaste? c’mon… cati… cativa prieteni si probabil ceva elevi pe la “arte”. i-ar folosi lui? la ce…? (daca problema banilor nu exista). sablonul acesta : “mai cunoscut decat in Romania” ar trebuie auto’interzis. AFARA te afirmi si apoi esti recunoscut in Romania, pentru ca Romania Nu EXISTA (pentru cei din vest). exista cateva varfuri (Enescu, Ionesc’o, Brancusi, Zamfir, Eliade, Coanda, Celibidache & cativa) si ATAT. suntem un loc de joaca pentru ei. nici macar drept loc de turism nu reusim sa trecem, si o joaca/gluma… ramanem. ne jucam intre noi (in tara; Romania) precum copii in tarcurile lor (locuri de joaca dintre blocuri) si credem ca LUMEA E A NOASTRA! si inca ceva: chiar sa nu asculti Metallica!!!? pe bune.. vezi ca au si un “album de rock simfonic” (o combinatie; e interesant). bafta!

    • Pt mosneagul: felicitari, asculti Metallica, esti tare, dar esti atat de plin de tine incat esti aproape deranjat ca cineva iti atrage, indirect, atentia ca esti un ignorant – apelul este de a ne recunoaste valorile pentru ca asa impui valori si modele, si astfel ungi motorul dezvoltarii. Normal ca in afara se re-cunosc doar varfurile, pentru ca ei isi apreciaza si promoveaza propriile valori, dar au si dramul de fair-play pentru a le recunoaste si altora merite. Nici n-ar trebui sa existe Romania pentru cei din vest, ar trebui sa existe pentru noi! Ar fi trebuit sa constientizam asta demult..
      Iata ca dlui Cristian Movila nu i-a fost necesar sa stie ca Metallica au un album de rock simfonic pentru a-si confirma valoarea si poate chiar imprieteni cu idolii tai!

      Felicitari domnule Movila.
      PS: In sfarsit o bila alba pt dl Basescu.. 🙂

    • Cui i-ar folosi. Ne-ar foloso noua. Vezi tu ideea este ca in timp ce in romania ne sunt promovate agresiv niste valori artificiale, afara in societati normale romanii care reusesc sa se evidentieze sunt valori reale si reprezinta o gura de aer pentru scara de valori pe care ne-o construim acasa. Fara ei si fara recunoasterea lor, cu siguranta in timp scara noastra de valori interna (a tuturor) va putea fi schimbata si vom ajunge cu toti sa credem in ceea ce televiziunile ne promoveaza ca valori. Chiar si cu ei (pentru ca sunt din opacate prea putini si prea putin promovati) nu e sigur ca scara de valori a noastra nu a fost alterata in mod iremediabil lucru care ar duce incet dar sigur la prabusirea societatii romanesti pentru ca o societate care nu reuseste sa promoveze valorile adevarate nu are cum sa promoveze/ sa reuseasca.

      • @mircea, alex & p’relevare:
        nu ne impiedica NIMENI sa fim fericiti (in casa noastra; familie, copii, prieteni). vorbim despre lucruri diferite. voi chiar aveti habar pe ce lume traiti. voi tot mai credeti ca Sfintii Nostrii sunt mai buni decat ai Lor?!!! credeti ca artistii lor sunt mai buni decat ai nostrii???! e vorba de promovarea valorilor (adica de bani), situatie care culmineaza intr-un final nedefinit cu recunoasterea, definirea, aprecierea, studierea, impunerea unei culturi/natii. ce sa faca frate el in Romania chiar si recunoscut….
        mai lasati mandria, mai lasati-o… avem vreme sa fim mandri. dupa!

    • mosnege (cu m mic), valorile nu sunt incurajate in Romania si tara noastra (te citez) “NU EXISTA”, tocmai din cauza celor ca tine. Nu suntem mai buni si nici mai rai decat “ceilalti” din vest… si nici nu e vorba de mandrie. Suntem la fel. Diferenta o face insa atitudinea si modul in care ei incurajeaza valorie: ale lor si de prin alte locuri. Numele alea pe care le-ai insirat (esti cult, m-ai dat pe spate) s-au lovit de intrebari de genul celei pe care ai pus-o mai sus: “cui i-ar folosi?” In cazul de fata, nu tie, nici mie, dar unora le-ar folosi… celor care studiaza arta fotografiei. Ar fi o experienta impartasita. Un om ca asta (nu neaparat fotograf… vorbesc de oameni competenti din diferite domenii), ar fi o particica dintr-un intreg, pe care il vrem sa functioneze. Si daca la “ei” merge mai bine ca la “noi”, de ce sa nu folosim un om, doi… zece, care au fost “acolo” si ne-ar putea ajuta sa schimbam ceva “aici”? Promovarea se face cu ajutorul banilor, intr-adevar, dar NU NUMAI, se face si DACA SE VREA. Dar daca azi il scuipi pe unul, intreband “cui ii foloseste?”, maine il scuipi pe altul, si asa mai departe… ramanem in rahatul in care suntem. Bine ca stii tu pe ce lume traiesti, accepti ca nimic nu merge in tara asta si faci ca atatea milioane de romani, te vaiti. Pentru ca in loc sa schimbam ceva, ne vaitam ca nu sunt bani, ca “suntem prea mici” si asa mai departe. Putem fi “mari”, dar nu cu atitudinea ta. Repet, nu suntem nici mai buni si nici mai rai ca cei din vest… dpdv al inteligentei… mentalitatea ne trage in jos. In loc sa scapam de complexul asta de inferioritate ca suntem romani, mai mult il alimentam afirmand ca suntem constienti in ce cacat suntem si ca nu se poate face nimic, doar de dragul de a parea inteligenti. Pentru ca, pentru cei ca tine, oamenii care incearca sa schimbe ceva sunt niste fraieri, redusi mintal, care nu au viziunile si capacitatile tale mentale. Nu sunt de acord nici cu cei care o dau in extrema cealalta, care spun ca am fi poporul ales si ca suntem inteligentii Pamantului. E o aberatie pe care ne-au bagat-o comunistii in cap. Ma rog, unora. Se poate schimba ceva, dar nu cu oameni ca ei sau ca tine.

      P.S. Muzica de pe “S&M”, albumul celor de Metallica de care pomenesti, nu este rock simfonic, sunt niste piese de pe albumele dinainte, reorchestrate de Michael Kamen, in care se aud si instrumente specifice muzicii clasice. Rock-ul simfonic este cu totul altceva… un subgen al rock-ului progresiv, bla bla bla, dar nu vreau sa-ti incarc memoria cu detalii din astea insignifiante.

      • alooo… ‘haiţă… mmm: ce sa faca omul (nostru) in Romania?
        sa incurajeze 100 de studenti din care sa (se) aleaga 2-3 buni care sa ajunga fotografi “afara”!
        bani, e nevoie de multi bani. e nevoie de unul “dus cu capul”… care sa puna bazele unui centru zonal (pe langa o universitate eventual; se lucreaza la niste fundatii/baze acum… astia cu bani, mogulii; s’ar putea sa fie ceva interesant desi oamenii sunt huliti momentan) care sa stranga (sa spunem in acest domeniu) cativa pasionati/profesionisti, cateva zeci-sute de ucenici, centru care POATE peste 2-3 generatii (in cazul fericit in care un geniu recunoscut se va putea AFIRMA pe ramura in Vest) va putea genera un curent pe domeniul respectiv. atunci se poate trage speranta ca lumea va discuta despre SCOALA ROMANEASCA DE fotografie (in cazul noastru). si cand spun generatii spun parinti,copii, nepoti (nu neaparat rude des n’ar fi rau) si nu generatii anuale. cam asa stau lucrurile. atunci… mai vorbim.
        teoria asta cu 100 (de mii) de insi specializati/cultivati/ estudianti p’afara e fumata; tine doar la mase. periodic (la cateva zeci de ani!!!) de-a lungul istoriei povestea se repeta si NIMENI nu invata NIMIC din asta dar se primeneste o anumita clasa (cei cu bani de pe langa cei politici). uneori se numesc revolte, alteriori se catifeleaza… tine de natura umana.

        uita-te in jurul tau si vezi cum se transforma “strainii” care vin si lucreaza cu romani in Romania.
        dubios/ nu curios… dar esti de acord cu mine (daca citesti atent) dar permanent ma vezi ca fiind “contra”. eu spun omului (fotografului nostru) sa stea departe de Romania, sa-si vada de placerea lui (caci nu mai este o NEVOIE) si sa nu faca draqu vreo “actiune caritabila” pt ca intors aici il inghite mocirla asta. lucrurile se merita. oamenii nu se schimba, devin pe zi ce trece, din ce in ce mai mult ei insisi. incercati voi sa schimbati oamenii si cand va plictisiti ma mai intrebati…
        tu nu vezi ce rahaturi ne propunem noi: in 20 de ani vom ajunge Belgia (economic), in 40 de ani vom ajunge la nivelul de trai al germanilor. da’ astia stau pe loc???! voi ce faci aici ? campanie electorala! pai eu nu am nevoie sa ajung parlamentar si nici tu nu ajungi “pe mana mea”.
        vreti sa schimbati ceva si nu aveti loc de mine sa o faceti??? de ce! pentru ca eu spun: NU SE POATE!!! vorbele mele sunt atat de puternice incat voi nu izbutiti sa realizati marele NIMIC ? pai atunci sa ma apuc eu sa fac ceva daca doar cu cateva vorbe am distrus tot incercati voi sa faceti; logic!!! saracii oameni care incearca sa faca ceva, cum nu pot ei reusi din caza celor care mine care spun ca nu se poate si nu fac nimic. doar pentru ca stam de vorba pe un forum, eu nu fac nimic iar voi sunteti niste eroi ca nu aveti succes, sanse de reusita pentru ca unii spun: NU SE POATE.
        orice sistem “cat de criminal” ar fi, are nevoie (la un moment dat) de organizare. la noi inca nu s-“au ales apele”!!!
        mai e unul pe jos, mai jos… (@adi) care’i mort fara mandrie!
        cioc,cioc!!!
        da’ de ce esti atat de mandru mai române?
        …lasa-i pe altii sa fie mandri de tine! (repeta asta de 100 de ori a cate 100 de ori TOATA VIATA, mai ales noapte dupa o zi intreaga, fara sa faci altceva)
        cat despre muzica… mergi si vezi si ghilimele pe care le-am pus eu “acolo sus”; binenteles ca Nu este “rock simfonic”. era un mesaj pt Cristi M. care n’asculta… decat… doar nu o sa condamn pe cineva pentru ceeace asculta (Da; e cu bataie!)
        cam asta.

      • Mosnege, esti cam plin de tine si cam gol de altii.

        Vorbele tale nu opresc pe nimeni. Insa problema este ca tu nu esti o figura marginala. In Romania toti stim ca sunt probleme dar nimeni nu pune mana sa faca. Sau macar sa ii lase pe altii sa faca. Isi apara pozitia de indiferenta si nepasare dupa o mereu crescanda lista de nemultumiri. Fiecare face atat cat poate si ce poate, nu?

        Asta e problema cu cei ca tine. Reciteste-ti comentariile sa vezi cat de “ca nuca in perete” se potrivesc cu pozitivismul articolului.
        Dar nu, tu esti unul pe care stirile de la ora 5 l-au invins. Esti un roman invins (daca (mai) esti roman). Problema este ca voi in loc sa stati deoparte, sa va faceti clubul vostru, incercati din rasputeri sa dati povete.

        Ce ai construit tu fata de acest artist, indiferent ca ii apreciezi sau nu opera? Cum zicea si altcineva, arta nu trebuie sa placa tuturor. Nu e o chestiune functionala, ca o masina. Si nici o masina nu va fi pe placul tuturor, daramite o fotografie sau un album.

        Insa, la nivelul de cultura la care a ajuns acest popor nu ma mai mir. A inceput sa ne lipseasca pana si bunul simt de a nu cotcodaci. Daca nu poti aplauda, daca nu poti spune o vorba buna, atunci macar retine-ti parerile pentru tine. Am sa intru putin in jocul tau si-ti spun ca ai reactionat “tipic romaneste”. Ai comentat total pe langa, cu siguranta nu te pricepi la arta (recunosc, nici eu), dar ai comentat. Si tot ce ai putut scoate prin degete pe tastatura au fost aceste pretioase povete “de viata”: “Mai, oameni de valoare, intelectuali – care sunteti voi – , stati departe de Romania. Aici e iadul pe pamant”.

        Mai tineti minte cine mai doreau sa nu avem ‘telectuali in tara? Mai tineti minte cum erau priviti cei care aveau ochelari? Sub o alta forma se intampla aproximativ la fel. Atata doar ca mizeria morala a celor care doreau pe vremea comunismului asa ceva s-a transferat cumva unei parti a oamenilor simpli.

        Ne-am transformat (ba nu, am ramas) doar spectatorii propriei noastre vieti colective. Avem un bilet din nastere, cautam un loc cat mai in fata ca sa putem aplauda sau injura pe cei care joaca pe teren. Nu te mira mosnege ca astfel de oameni nu sunt in stare sa schimbe ceva in tara asta.

        Te intreb, Mosnege, daca toti care sunt de valoare pleaca sau nu se mai intorc in tara, asa cum sugerezi tu si nu numai, atunci de ce nu vindem tara asta si sa plecam cu totii? Inca mai luam poate 2 lei pe ea sau cel putin nu ramanem cu multe datorii. Hai sa stingem lumina, pentru ca dupa mentalitatea ta, in Romania va ramane Vanghelie cel mai invatat si mai luminat dintre romani.

        Observa cum “tipic romanesc”, in loc sa comentam un articol sau opera unui om pe care presa ni-l dezvaluie din cand in cand, ne ciorovaim pe maruntisuri. Ne plangem ca in presa gasim numai becalisme, vanghelisme, manelisme, etc. Dar cand apare altceva, aruncam cu noroi. Cu si fara rost. Atentie, una e critica, lucru care presupune sa cunosti domeniul si alta ceea ce faci tu aici. Iti spun ca cei care gandesc ca tine ii tin de parte pe multi romani de Romania. Si nu numai pe romani, ci si pe straini. Bineinteles, impreuna cu sleahta de politruci pusa numai pe indestularea proprie.

        Desigur, pentru tine voi aparea ca un nationalist mizer, depasit, care trebuie starpit ideologic. Pentru ca numai o mana de nebuni mai poate sa mai apere ceva in tara asta. Fii sigur ca nu ma deranjeaza nicio eticheta, la fel cum probabil nici postarea mea nu te va deranja pe tine.

        Iti mai urez ceva din toata inima: desteapta-te, romane!

      • @ady – cam cat de frustrat tre sa fii ca sa postezi commenturi intr-o sambata frumoasa doar sa ataci un om? intrebare retorica…

  2. super tip, super treaba!!! i-am vazut fotografiile de la marie curie intr-o revista de fotografie, nu l-am vazut niciodata la tv. probabil nu e loc de irinei si progonei.

  3. Ma bucur pentru Cristian ca si-a implinit visele si aspiratiile, ca are o cariera de succes. Asta e greu posibil in Romania in care presa noastra este din ce in ce mai mizerabila, lipsita de profesionalism si scrupule. Daca se pot bucura altii de talentul si dedicarea lui, foarte bine! Iar daca omul asta vrea sa mai dea si ceva inapoi tarii lui – prin actiuni caritabile sau artistice – cinste lui inca o data!

  4. Sincer, eu cred ca mai bine esti cunoscut in afara, in Romania oricum nu prea reusesti sa te afirmi daca faci ceva cu adevarat valoros.
    Bravo lui! Chiar felicitari .. un contract cu New York Times e ceva!

    De ce sunt oamenii asa carcotasi? Sau il invidiati, nu inteleg?

  5. Zone de conflict, copii la oncologie – suferinta … ce-o fi in sufletul lui daca aceste subiecte il atrag? Sau doar astea ni le-ati arat voi?
    Pe de alta parte suferinta este cea mai facila cale in massmedia.
    Mi-ar place sa vad si fotografii de-ale lui cu o incarcatura pozitiva.

  6. @mosneagul

    Fara mandrie esti mort. Pentru ce sa mai traiesti?
    Daca nu mai esti mandru nici de inaintasi, ma indoiesc ca esti mandru de tine sau vei fi de urmasii tai.

    Mai bine taci decat sa-ti afisezi invidia.

    PS: fii tu mandru “dupa” (nici nu cred ca ti-e bine definit ce inseamna “dupa”).

  7. andrei pungovschi on

    Domnule Dulamita, ati facut un material interesant, care ridica, totusi, cateva intrebari. Aveti paragraful urmator: “Primeste „assignment-uri” de reportaj social – care tin de la trei zile pana la ordinul lunilor – de la New York Times Magazine, Newsweek, National Geographic, Vanity Fair sau Paris Match.”

    E o enumerare de nume prestigioase. Daca ati fi contactat prin e-mail publicatiile de mai sus, probabil ca ati fi putut sa dati savoare materialului, cu cateva citate, de la niste editori foto, despre continutul reportajelor de care scrieti ca ar fi fost publicate in fiecare dintre ele.

    Reportajele publicate au tendinta sa fie arhivate undeva. Pentru publicul nevizat, poate parea o lume impenetrabila. Dumneavoastra, jurnalist la o publicatie respectabila, ar trebui sa va fie mult mai usor sa ajungeti la aceste informatii. Poate gasiti aceste reportaje, ca sa putem si noi, la randul nostru, sa privim fotografiile care, fara indoiala, ne vor incanta. Personal, ma intereseaza materialele din National Geographic, Rolling Stone si Vanity Fair, al caror fan sunt. Sunt convins, totusi, ca si restul materialelor vor fi de interes.

    O curiozitate profesionala: din cate surse ati verificat informatiile din articol?

    O zi buna!

  8. Ati facut un material interesant. Din pacate insa nu se aplica personajului despre care vorbiti acolo. Multi dintre cei care au comentat mai sus au vorbit despre invidie. De ce credeti ca ar fi vorba de invidie? Cristian Movila nu imi ia painea de la gura.

    Daca apare un singur individ care spune ca nu sunt adevarate cele scrise, nu e o problema. Insa cand sunt mai multe voci care spun acelasi lucru, ar trebui sa va puneti niste semne de intrebare asupra veridicitatii celor declarate de Cristian.

    Si nu este vina dlui. Dulamita. Un astfel de material, jurnalistic vorbind, se contureaza mai ales in jurul celor spuse de catre personaj in sine. Daca personajul minte, e problema lui. E drept ca s-ar putea verifica informatiile, dar atata timp cat nu sunteti singura publicatie care ii acorda atentie acestui fotograf, e (mai) de inteles.

    Mentionez ca il cunosc pe Cristian Movila si sunt constienta de capacitatea sa de a-i minti pe cei din jur. Ar fi interesant daca s-ar putea face un sondaj in randul fotografilor din Romania sa vedem ce parere au despre cele spuse de Cristian. Poate veti spune ca in bransa, ei se urasc unii pe altii, dar nu e chiar asa. De multe ori fotografia buna este apreciata. Exagerarile insa si iubirea de sine, nu.

  9. foarte frumos si de apreciat , dar de ce scriu aici (TEXT MODERAT)???
    este un om pe care trebuie sa-l respectam, si sa-l ajutam…
    cat despre scara de valori… avem vreuna????????

  10. oameni buni,arta adevarata,asa mi a placut sa cred intodeauna ,nu are legautura cu pozitivul sau negativul,frumosul sau uratul.e rezultatul unui fior,e materialitatea inefabilului.e ca si cum ai da nastere unui copil, o samanta a crescut si s a hranit cu sufletul si carnea ta.iti cere sa i dai viata.
    nu e obligatoriu sa ne placa tuturor.
    poate ca cel mai important e sa ne uitam la fotografiile lui.acela s ar putea sa fie castigul nostru.premiile si recunoasterea , mai mult sau mai putin internationala,sunt castigul LUI.

  11. Bai Cristi, ne stim de cind erai “Tepi”, si iti spun si aici ce ti-am zis si in alte ocazii – apreciez enorm la tine ca in loc sa stai s-o freci prin cluburi sau cafenele, cu un Lamborghini la scara ca deh, “are tata bani”, ai ales sa muncesti. Fotografiile, mania grandorii si celelalte stii foarte bine ca sunt chestii subiective. Desi a spune ca nu stii cine e Metallica e tras de par, eu iti spun ca te vad in continuare ca pe un pusti cu gura, inima si vise mari, care vrea sa faca multe si isi doreste atat de mult sa le vada realizate ca isi si imagineaza cateodata ca s-au concretizat. Iti urez bafta si sa ti se indeplineasca cat mai multe din visele pe care le ai. 😉

    • Uite un comentariu de om normal, care chiar daca nu crede tot ce scrie la gazeta, stie sa o spuna frumos si, totusi, intr-un ton optimist si camaraderesc.

      Acest comentariu m-a impresionat prin insusi faptul ca, desi putea sa-l judece pe “Tepi” aspru, cum suntem noi, romanii, obisnuiti sa ne judecam intre noi, a ales sa ramana obiectiv si sa puna in aceeasi fraza si lucrurile pe care nu le apreciaza la prietenul/amicul sau (“gura mare”), dar si cele pe care le apreciaza (nu o freaca aiurea, ci munceste si are inima mare).

      Scuze, dar a trebuit sa fac acest comentariu pe text ca sa priceapa si restul romanilor ca lucrurile nu sunt numai alb/negru, ci in 99,99% din cazuri sunt nuantate. Si cu cat vezi mai multe nuante, cu altat esti mai avizat si mai capabil sa judeci.

  12. Bravo, Cristian! Esti minunat si speram ca nu te opresti aici!
    Oamenii astia au deviat de la subiect si nu vad omul din tine care s-a dus in afara si a reusit sa se afirme cu ceva si totusi s-a intors in tara si a incercat sa faca ceva cu ce a invatat acolo. Si eu te stiu de pe vremea cand erai inca un pusti si ne dadeai la toti sprante ca se poate daca vrei intr-adevar. Incercai sa faci totul in felul tau si uite ca ai reusit. Sa ai curajul asta in continuare!

  13. Mie mi se pare frumos acest material despre Cristian Movila.
    Si nu ma mir ca a stranit discutii in contradictoriu. E simplu si direct scris.

  14. O umbra a ceea ce am fost si noi odata ca si tara, ravasita si plina de emotie in ceea ce privea ziua de maine.
    Sunt oameni care lucreaza pentru faima, sunt altii care lucreaza pentru satisfactie personala. Si daca e sa folosesc un cuvant adresat artei lui, acesta ar fi EMOTIE.

Reply To adi Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger