Fotograful nomad care a pozat invadarea Cehoslovaciei: "Fotografiile mele marchează istoria. Nu sunt însă sigur că și schimbă ceva"

3

O prietenă l-a trezit pe Josef K la 3 dimineața: “Au venit rușii”, i-a spus la telefon. Fotograful de 30 de ani abia se întorsese din România, unde cunoscuse și pozase romi. În acea noapte de august 1968 a avut șansa să pozeze invadarea Cehoslovaciei. A deschis geamul din camera obscură și a auzit zgomotul avioanelor grele. Au urmat șapte zile în care Josef K a făcut peste 10.000 de fotografii pe străzile Pragăi, pe care le-a publicat mai întâi sub anonimat și care au inspirat un personaj de roman. Romanul nu a fost scris de praghezul Kafka, ci de conaționalul Kundera.

 

de Ionuț Dulămiță și Ionuț Sociu

 

Pe Josef Koudelka l-am văzut de trei ori în București, săptămâna trecută. Mai întâi la Librăria Bastilia, unde lumea s-a înghesuit să-i cumpere albumul cu reducere și să-i fure un autograf. Apoi la expoziția de la MNAC Anexa, unde a povestit presei cum a prins invazia rușilor. Apoi la Centrul Ceh, unde am vorbit cu el la o bere cehească. Koudelka e faimos pentru faptul că nu-i place să vorbească despre ce face. Așa că l-am întrebat de ce. „Ascultați, nu-mi place să vorbesc de munca mea, dar am făcut o excepție aici, în România. Există reguli, dar trebuie și încălcate.” Îi plac locurile, oamenii și muzica de-aici. Scoate o hartă a României și ne arată zonele pe care le-a bifat fără să publice vreo poză.

„Ascultați, eu nu-mi analizez munca. În două săptămâni, o să am o mare expoziție la Muzeul de Artă Modernă din Tokyo. Curatorul a scris un text lung despre munca mea. Anul viitor va fi o altă expoziție la Institutul de Artă din Chicago, apoi la Getty Museum din Los Angeles. Trei curatori au scris despre munca mea și e foarte amuzant să vezi ce fel de conexiuni fac.”

Josef Koudelka s-a născut în 1938, în Boskovice, în fosta Cehoslovacie. Și-a fotografiat mai întâi familia și împrejurimile natale și a studiat inginerie aeronautică în Praga. Apoi s-a format ca fotograf în lumea teatrului și a colaborat cu celebrul regizor ceh Otomar Krejča. La sfârșitul anilor ’60, a renunțat la meseria de inginer în aeronautică și s-a dedicat fotografiei.

Primul său mare proiect i-a ilustrat pe romii din Europa de Est. Așa a ajuns și în România timp de o lună, de unde s-a întors în Praga cu doar două zile înainte de invadarea Cehoslovaciei din august ’68. „Am avut o șansă uriașă, am fost unul dintre primii [fotografi]la fața locului. Nu aveam niciun fel de pregătire în foto-jurnalism, doar am reacționat la ce am văzut.”

 

Invadarea Cehoslovaciei de către trupele țărilor semnatare ale Pactului de la Varșovia. Praga, 1968. Foto: Josef Koudelka. Coryright: Magnum Photos

 

În dimineața în care l-a trezit prietena lui, tânărul Koudelka a ieșit în stradă. Era încă întuneric, dar vedea oameni care strigau că au venit rușii și multe steaguri. A urcat un deal, a mers prin centrul Pragăi și a ajuns la postul de radio. „Am auzit transmisiunea în care lumea era îndemnată să-și păstreze calmul, să nu se bată. Bănuiam că rușii vor să elimine orice sursă de comunicare și că vor ocupa radioul. Oamenii știau că se va întâmpla asta, așa că au început să vină tot mai mulți.” Au apărut apoi parașutiștii, beretele roșii, iar oamenii încercau să-i blocheze. La radio se auzea că vin tancurile în centrul Pragăi, iar armata și oamenii erau îndemnați în continuare să evite orice confruntare cu rușii. „Era o confuzie uriașă. Săracii soldați ruși nu știau unde se află, li s-a spus că sunt în Germania. Veniseră pregătiți să lupte, dar nimeni nu avea arme. Vedeau niște oameni care îi urau pentru prezența lor și nu știau cum să reacționeze.” În sala de expoziție, fotograful de 75 de ani a vorbit cu empatie despre soldații ruși, și asta pentru că îi place să se poziționeze mereu dincolo de tabere.

Nu pot să spun că-mi părea rău de soldați, dar m-am pus în locul lor. Am simțit că e tragedia lor la fel de mult ca a mea. Trăiam în același sistem și ce li s-a întâmplat lor mi se putea întâmpla și mie. La rândul meu, puteam fi trezit noaptea, urcat într-un avion și trimis la București. Unii erau idioți, dar nu toți. Am găsit câțiva pe care i-am simpatizat.

Negativele lui Koudelka au fost scoase pe furiș din Praga și au ajuns la agenția Magnum, care a publicat fotografiile cu autor anonim în revista The Sunday Times și cu care fotograful ceh colaborează și astăzi. De-abia în 1984, după moartea tatălui său, când amenințarea represaliilor împotriva familiei sale a dispărut, Koudelka a recunoscut public că el a făcut fotografiile. Acestea au ajuns în timp un simbol internațional al luptei pentru libertate.

 

Invadarea Cehoslovaciei de către trupele țărilor semnatare ale Pactului de la Varșovia. Praga, 1968. Foto: Josef Koudelka. Coryright: Magnum Photos

 

Cu ajutorul Magnum, fotograful a obținut o viză de lucru de trei luni în Anglia, unde a fugit în 1970 și a cerut azil politic. A stat acolo mai bine de 10 ani, iar din ’71 s-a alăturat echipei Magnum Photos. Având un suflet nomad, la fel ca romii pe care i-a fotografiat ani la rând, a continuat să rătăcească prin Europa având la el doar aparatul foto și foarte puține alte lucruri. „Timp de 17 ani, nu am plătit deloc chirie”, spunea fotograful pentru The Guardian. „Chiar și țiganilor le era milă de mine, pentru că au crezut că eram mai sărac decât ei.”

De-a lungul carierei, Josef Koudelka a publicat numeroase cărți cu fotografiile sale, cea mai recentă dintre ele – „Invazie Praga 68” –  fiind tipărită și lansată săptămâna trecută de Editura Art, la Librăria Bastilia, și însoțită de o expoziție foto cu același nume, care va dura patru luni. Evenimentul a fost coordonat de Centrul Ceh și Institutul Francez din București.

Despre fotografiatul în teatre, cehul are un singur lucru de spus: „Nu mi-a plăcut foarte mult. Ai de-a face cu ceva care are deja o formă finită.” Fotograful i-a impus trei condiții lui Otomar Krejča când acesta i-a propus să colaboreze: să fie prezent la repetiții, să se poată mișca printre actorii de pe scenă și să fotografieze trei reprezentații înainte să predea pozele. Două decenii mai târziu, un actor spunea: După acești 20 de ani, timp în care noi am uitat teatrul, am senzația ciudată că nu Josef ne-a fotografiat spectacolele, ci noi am fost cei care, pe baza fotografiilor, am realizat spectacolele. Josef a reușit să creeze o metaforă pentru ce făceam noi. „Există într-adevăr o dimensiune metaforică în ceea ce fac”, ne-a spus Koudelka. „Mai întâi am învățat să privesc teatrul ca viață și acum privesc viața ca teatru.” Și nimic nu ilustrează mai bine asta decât fotografiile din seria „Invazie 68 Praga”.

Designerul și editorul albumului foto cu invazia, Aleš Najbrt, prezent și el la București, ne-a spus, de altfel, că a gândit cartea într-o manieră cinematografică și a ales pentru asta 250 de poze din cele peste 10.000. „Am vrut să fac cartea ca pe un film. Pentru Josef a fost ceva diferit, nou. Am folosit 16 fotografii pe două pagini, 4 fotografii pe două pagini și o fotografie pe două pagini. A fost diferit pentru el pentru că, până acum, și-a proiectat cărțile cu o singură fotografie pe pagină.”

Albumul „Invazie 68 Praga” a fost publicat în 11 țări și vândut în peste 25.000 de exemplare, iar una din satisfacțiile lui Josef Koudelka este că a ajuns și în Rusia, însoțit de o expoziție. Fotograful consideră că galeria care a organizat-o a fost foarte curajoasă, chiar dacă s-a străduit s-o facă cât mai discret pentru a evita naționaliști agresivi. Și cu această ocazie a avut șansa să vorbească și cu disidenți ruși care s-au opus invadării Cehoslovaciei. După intrarea tancurilor în Praga, în Piața Roșie din Moscova au avut loc scurte demonstrații împotriva intervenției rusești. Protestele au durat câteva minute. Demonstranții au fost arestați iar unii din ei au făcut închisoare.

„Sunt foarte fericit că am cunoscut cu ocazia expoziției de la Moscova oameni care au demonstrat în Piața Roșie împotriva intervenției Rusiei”, ne-a spus Koudelka. „Unul din ei îmi zicea: A meritat să stau șase ani în închisoare pentru cele trei minute de libertate din Piața Roșie. Pentru mine asta înseamnă curaj. Oamenii spun că eu am avut curaj pentru că am făcut aceste fotografii. Eu nu am fost curajos. Eram doar un tânăr prost și entuziast.”

Îi spunem tânărului prost și entuziast din ’68 că în romanul lui Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei, apare povestea unei fotografe, Tereza, care surprinde intrarea tancurilor în Praga. Îl întrebăm dacă el e cel care l-a inspirat pe scriitor. Fotograful zâmbește si dă aprobabtor din cap: „Am publicat într-un ziar socialist din Franța, Le Matin, opt pagini cu fotografiile mele din Praga, iar Kundera trebuia să scrie textul de prezentare. Atunci a văzut pentru prima oară fotografiile mele. De aceea se bănuiește că personajul a pornit de-acolo. De fapt, când s-au decis să facă filmul (n.r. – romanul a fost ecranizat), regizorul a venit la mine. A vrut să știe ce tip de cameră aveam și chiar au folosit  pozele mele în film.”

Există însă o mare diferență între cele două situații. În romanul lui Kundera, Tereza scoate fotografiile din țară și încearcă să le vândă unei reviste din Elveția. Editorul o refuză pe motiv că fotografiile nu mai sunt actuale. Nu același lucru se poate spune despre Koudelka, care este atât de popular și la 40 de ani de la evenimentele din Praga. „Foto-jurnalismul este despre știri. Ce e știre azi nu e știre și mâine.” Fotografiile cehului au însă ceva ce depășește locul și timpul, de aceea oamenii încă îi mai cumpără cartea și merg să-i vadă expoziția. „Fotografiile mele marchează istoria. Nu sunt însă sigur că și schimbă ceva. Sincer, nu cred că schimbă mare lucru. Aceste poze au valoare documentară, sunt menite să arate ce s-a întâmplat cu adevărat. Dar sunt 5-10 fotografii bune care rămân. Au un înțeles universal și nu contează dacă cel care deține arma e rus sau ceh.”

 

 

Într-un interviu acordat AFP cu ocazia vizitei din București, Koudelka spunea că un fotograf ar trebui să aibă o opinie legată de lume și să reacționeze la ce se întâmplă în jurul său. „Ce e important e că am atins marile teme ale vremurilor mele”, a adăugat el. Aici a făcut referire la proiectul Gypsies, pe care l-a documentat în anii ’60, și la altele legate de mediu. Unul din proiectele care l-au consacrat a fost The Wall. O colecție de fotografii panoramice cu peisaje realizate în perioada 2008-2012 în mai multe așezări situate de-a lungul barierei care desparte Israelul de Palestina. În interviul acordat AFP, Koudelka spunea că nu e nici de partea palestinienilor, nici de cea a israelienilor, ci „împotriva modului în care omul tratează Pământul.” „Pentru mine, acest zid este o crimă împotriva peisajului. Oamenii se pot apăra, mediul nu. Acolo ai un mediu sfânt pentru majoritatea omenirii, iar ei îl distrug.” L-am întrebat pe fotograful ceh dacă e ecologist. Ne-a răspuns categoric că nu.

Mă aflu în spatele tuturor ideologiilor. Ai această țară divizată. Cineva a decis să ridice un zid. Poți să chestionezi motivele și să vorbești despre ele cinci ore, dar nu poți să negi că acest zid există. Acest zid există pe pământul care este sfânt pentru mare parte din omenire și are o influență mare asupra mediului. De o parte îi ai pe israelieni, de cealaltă pe palestinieni. Eu îi privesc la fel. Există ziduri peste tot, dar ce e special în cazul Israelului este că e singurul zid care nu a fost ridicat pe teritoriul unui stat. Este un zid care marchează teritoriul și fură pământul. Poți justifica zidul oricât de mult vrei, dar pentru mine înseamnă crimă.

The Black Triangle, proiect realizat în anii ’90, urmărește aceeași relație dintre om și mediu în partea vestică a așa-numitului Triunghi Negru, o zonă submontană a Munților Metaliferi, situați între Germania și Republica Cehă. Potrivit Magnum Photos, este unul dintre cele mai devastate teritorii ale Europei, dar și o regiune care a modelat originea și dezvoltarea ulterioară a Republicii Cehe. Mineritul cu cărbune a fost cea mai mare bogăție, dar și cel mai mare blestem al zonei. Revoluția industrială a dus la o îmbunătățire fără precedent a condițiilor de viață, cu prețul unor schimbări ireversibile în natură. Koudelka ne spune:

Oficial, ei spun că încearcă să îmbunătățească standardul de viață al unei mari părți a populației. Dar e greu de justificat distrugerea pământului la această scară prin standardul de viață. Asta se întâmplă și la Roșia Montană, unde am fost acum zece ani și am intrat în mină. Nu sunt foarte informat în legătură cu ce se întâmplă acum. Dar dacă încercați să preveniți ce încearcă să facă, cred că este fantastic. Cred că ar trebui să luptăm împotriva tuturor nedreptăților care există.

 

 

Așa au făcut și cehii în vara lui ’68.

A fost o perioadă în care oamenii au întrerupt orice formă de comunicare cu soldații. Rușii încercau să găsească motive cum că ar exista o contrarevoluție, că oamenii sunt înarmați. Dar nimeni nu se lupta cu rușii, cehii nu aveau arme. Oamenii s-au gândit că dacă ar fi pornit o manifestație, rușii ar fi fost agitatori și ar fi urmat un masacru. Așa că au ales să-i ignore. A fost o perioadă foarte specială pentru mine, pentru Cehoslovacia. A arătat că oamenii neînarmați au mai multă putere asupra celori înarmați.

Suntem o națiune mică. În istoria noastră, de cele mai multe ori, cu câteva excepții, am luat bătaie. Polonezii, de exemplu, care sunt 40 de milioane, s-au dovedit foarte curajoși de multe ori în istorie. Noi nu. Am crezut că este important să arăt aceste poze și să public această carte (și) în Praga, pentru ca oamenii să-și amintească că o dată am fost curajoși și am fost în stare să ne comportăm ca națiune.

 

Citiți și:

Josef Koudelka, unul dintre cei mai importanți fotografi contemporani, vine la București cu ”Invazie Praga 68”


3 comentarii

  1. Pingback: Josef Koudelka: “Fotografiile mele marchează istoria. Nu sunt însă sigur că și schimbă ceva” | Gazeta de Arta Politica

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger