Este o dimineață însorită, iar avioanele sunt scoase din hangar. Când ne-am ridicat însă la câteva sute de metri înălțime, devenea clar că există și destulă pâclă prin aer. După o tură de verificare a funcționalității în zbor a echipamentelor Apollo Fox YR-5257, am aterizat și am alimentat plin avionul, apoi am plecat spre Rodnei. Deși în general ajungem cam în jumătate de oră, vântul din față, care ne împingea înapoi cu putere, a făcut ca durata zborului până la creste să fie de circa 1,5 ore.
Cu toate că meteorologii previzionau vânt din sud-est, de 11 km/h, la altitudinea de circa 2.000 metri era vânt dinspre vest, cu circa 50 km/h sau mai puternic, dar constant, fără prea mari turbulențe. Cam atât valorează previziunile meteo pentru aceste zboruri. A urmat o zi frumoasă, cu Maramureș fotografiat din aer. Pe la prânz am aterizat la Baia Mare și am alimentat avionul.
Așa se vede o parte din traiectoria de zbor, când am downloadat datele din GPS Garmin in BaseCamp și am făcut un PrintScreen. Datele vor ajunge prelucrate în GIS de către drd. Petre Măran, și cred că o să fie produse niște hărți destul de spectaculoase.
Acesta este draftul hărții, la care se mai lucrează
Până la data de 11 noiembrie, acesta este nivelul la care a ajuns harta ce prezintă traiectoria zborului din 5 noiembrie 2014. Au fost făcute mici și multe modificări, pentru a transpune ideile într-un format inteligibil. Când mi-a venit ideea de a lua traseul zborului cu GPS și apoi a utiliza datele, inclusiv cele altitudinale pentru prezentare sub formă de hărți și grafice, am setat aparatul să ia date cât mai frecvent, încât din informația luată în viteza zborului să se poată trasa ulterior buclele pe care le faci când survolezi o zonă. O să fie făcute câteva hărți de detaliu care să prezinte acest subiect.
Așa arată graficul pe altitudinile de zbor (se trece puțin de 3.000 de metri), din prelucrarea primară BaseCamp a datelor downloadate de pe GPS.
Prima zonă înaltă este dată de survolarea Munților Rodnei, cea din mijloc este dată de înălțimile mult mai reduse ale Munților Igniș iar cea de-a treia înălțare este dată de trecerea peste Munții Maramureșului, în rest fiind zonele depresionare ale Băii Mari și ale Maramureșului Istoric. Cel mai jos, din punct de vedere altitudinal, este punctul aterizării la Baia Mare. În zona de zbor din Depresiunea Maramureș se percepe înălțarea pentru a trece de Dealurile Maramureșului care despart bazinul Izei de cel al Vișeului (de fapt am urcat peste ele, dar când am văzut ce umbre adânci și întunecoase sunt deja în bazinul Vișeului, am coborât înapoi în bazinul Izei pentru a mai face o serie de imagini pe la lacurile de la Ocna Șugatag și Pădurea Crăiască și pe la tăurile de la Hoteni).
Într-o astfel de zi de noiembrie îți poți face o imagine generală mai realistă asupra Maramureșului în privința aspectelor de ansamblu, decât mare parte din populația care locuiește pe aici reușește să perceapă timp de o viață. Dar trebuie să știi bine pe unde vrei să zbori, că pilotul execută, dar tu trebuie să iei deciziile și să îi zici ce vrei și cum vrei. Aici mai dăm încă o tură, coborâm și mai mult, acum viraj la dreapta. Bine, este OK, putem pleca la punctul 74 (la coordonatele GPS definite de tine). Fain, nu? Un zbor ar putea să fie un fel de sărbătoare vizuală a frumuseții peisagistice, dacă nu ar exista munca serioasă de creativitate fotografică, de coordonare a zborului și evaluare a riscurilor. Îți poți imagina cam câte decizii trebuie luate în timpul unui zbor de fotografiere, iar dacă ele nu sunt corecte, se vede pe materialul fotografic realizat; ori ceva mai dramatic, dacă nu au fost calculați corect parametri de zbor, carburantul utilizat, timpul de aterizare.
Zona vârfului Igniș – Munții Igniș
La întoarcere iar ne împinge în jos jalnicul acela de curent. Cum trecem Carpații, simțim cum ne coboară, metru cu metru scade altitudinea fără să vrem și este clar că nu este un aspect de moment,. ci o regularitate. Trebuie să zbori măcar la 2000 de metri prin zonele montane, ca să nu ajungi în copaci. Este oricum pe înserate, soarele apune, nu trebuie circ la final de zi. La un moment dat, spre seară, peste Munții Maramureșului, am constatat că iar avem vânt din față destul de violent și masiv, iar asta devenea o problemă, deoarece aveam carburant pe terminate, iar pista de aterizare era departe, plus că deja se întuneca. Cu o seară înainte m-am uitat și am constatat că pe la 16.40 ar fi de preferat să fim la sol. Din fericire, direcția vântului s-a schimbat, situația a devenit favorabilă pentru noi: curentul de aer ne împingea cu putere către destinație, așa că am ajuns după apus, când luna era deja bine vizibilă de ceva vreme, iar balizajul luminos al aerodromului arăta frumos la aterizare.
Rezervația Mlaștina Vlășchinescu – Platoul Vulcanic Igniș
Câmpul Ștefan – Platoul Vulcanic Igniș
Am atins circa 25 de puncte, unele survolate bine, altele atinse doar tangențial, că nu erau condiții bune de fotografiere în locul respectiv (spre exemplu, doar câteva cadre făcute la Iezerul Mare în Igniș). Munții Rodnei – zona Lacurilor Lala (Lala Mică și Lala Mare), în luminile de dimineață, arată destul de interesant, dar parcă nu chiar spectaculos. La înălțimile astea din Rodnei nu e prea bine pentru fotografiere, dar plonjăm înspre Depresiunea Maramureș și munții mai puțin înalți, în căutarea de condiții care se pretează la realizarea de imagine. Gutâi, Igniș (survolare interesantă a zonei de vârf), păduri, Iezerul Mare, Mlaștina Vlășchinescu/ Izvoare, Câmpul Ștefan, Agriș, Sarasău, Sighet, noua stație de epurare, zona centrală, Confluența Iza-Mara, Coștiui cu rezervația Pădurea de Larice, Lacurile de la Ocna Șugatag și rezervația Pădurea Crăiască, Tăurile de la Hoteni, survolarea stâncăriilor de la Cearcănu Prislopului în raze portocaliu-roz ale Soarelui care apune… și adânci umbre întunecate.
Zona Agriș – Munții Igniș
Este destul de solicitant să ai o zi de zbor de fotografiere: trebuie să iei deciziile imediat, pe unde, când, cum, în care ordine, ce merită fix la luminile și la condițiile de acum, să îi zici pilotului să mai coboare, să mai dăm o tură, mai aproape, puțin mai larg, puțin și mai jos, care punct urmează. Astfel, a face serii de mai multe zile una după alta, nu este prea recomandat; decât să ajungi la sațietate, mai bine este să rămâi atras de domeniu pe termen mai lung. În acest context, al unor zile singulare de fotografiere, devine și mai evident cât de mare importanță are alegerea zilei prielnice pentru zbor, pe baza acelor informații vagi care pot să provină de la meteorologi (și prin analiza vizuală a hărților cu deplasarea fronturilor și norilor, pe care cu o zi înainte empiric o poți face mai bine decât orice specialist era capabil să le analizeze cu două zile în urmă).
Confluența Iza-Mara
Dealurile Maramureșului
Alunecări de teren, prăbușiri de versanți în zona fostelor mine de sare
Peisajul rural de la Hoteni găzduiește și Tăurile de la Hoteni, care la acest moment erau destul de secate, ascunse în vegetația deasă a tufărișurilor de pe coama dealului.
Cearcănul Prislopului – Parcul Natural Munții Maramureșului. Poți oare să iubești aceste pietre, să le admiri și să le consideri niște splendori ale unui peisaj ancestral, sălbatic, ceva care merită să persiste și să fie văzut și de ființele inteligente și sensibile care eventual vor exista pe aici în viitor?
La sud-vest de Cearcănul Prislopului se văd crestele Munților Rodnei, cea mai înaltă zonă a Carpaților Orientali. Pâcla din aer, străbătută de lumina solară, oferă o atmosferă destul de fotogenică, misterioasă. Îmi aduce aminte cumva de un spot publicitar creat de Conservation International, ce rulează pe CNN, în care vocea personificând Natura zice că ea este aici de peste 4 miliarde de ani, și nu are nevoie de oameni, dar oamenii au nevoie de ea; se arată în acel spot că natura este pregătită să evolueze, și privitorul este întrebat dacă este și el pregătit de asta.
Acest material a fost preluat de pe site-ul biologului Peter Lengyel. Mai multe imagini aeriene din Maramureş, puteţi urmări aici.
Alte fotoreportaje realizate de Peter Lengyel în zbor deasupra României: