Oare s-ar putea merge cu motocicleta pe apă, să faci surf pe valuri, să depăşeşti bărcile şi să te simţi fantastic? Se pare că da. Cel puţin asta ne arată motociclistul profesionist Robbie Maddison, pe o motocicletă de cross modificată, care merge atât pe uscat, cât şi pe apă.
Timp de aproape doi ani, Robbie a lucrat pentru a-şi transforma visul în realitate: să facă surf pe apă cu motocicleta. Rezultatul se poate vedea în materialul video de mai jos, filmat în Tahiti, într-o zonă renumită pentru valurile sale perfecte pentru surfing – Teahupoo şi Papara.
Sursa şi foto: Ufunk