Uitându-mă la fotografiile lui Michele Bressan, am de multe ori impresia că mă aflu în fața unor lumi ”înghețate”, a căror amintire nu s-a păstrat decât în imaginile prinse de cameră. Cele mai multe dintre ele secționează lumile astea în serii care descriu pattern-urile realității imediate, în care se citesc însă detalii ciudate, neașteptate, gata să fie trecute cu vederea de oricine mai puțin atent și curios decât Michele.
Fără a-și construi cadrele, fără a interveni în lume, ca s-o ajusteze vreunei dogme personale, Bressan face mai degrabă decupaje din cotidian, cu o intuiție care face loc unui alt strat al percepției, dincolo de imaginea propriu-zisă. Dacă privești pe ferestrele din Familiar Views, poți intra în pielea unor minți anonime, cu tot cu priveiliștile care le deschid, deja banalizat, fiecare zi; dacă îndrepți ochii la Waiting for the Drama, te ateaptă decorurile expectativei, scaunele uniforme din săli de cinema care, abia în absența oamenilor, își dezvăluie spațialitatea, cu tot cu aura ei de mister. Fotografiile lui Bressan, multe din ele tratând realitățile ca peisaj, fac să răzbată ecouri în mintea privitorului, predispunându-l la un fel de sobrietate dublată de uimire, gata să decodeze restul ascuns al imaginii.
Născut în Italia, dar stabilit în România deja de 20 ani, Michele Bressan nu și-a pierdut disponibilitatea, de ani buni de când a ales să transforme camera foto într-o extensie a privirii: nu se lasă plictisit de lumile din jur, nici de aparenta lor monotonie, nici de straturile de uitare așezate deasupra lor. Într-un fel, fotografiile lui sunt o arheologie personală a vieții cotidiene, din care recuperează motive de reflecție, scene fruste, peisaje ale ecosistemelor urbane, detalii poetice ori mărci ale unei ironii fără autor. Fără să caute exoticul sau spectaculosul în forme consacrate și explicite, Bressan își alege destinațiile din câmpul periferic al atenției: merge pe litoralul românesc, în fostele ”perle” ale turismului, rămase acum într-un dezarmant abandon nostalgic (Trip la două stele) sau în hotelurile care poartă acum întipărite urmele trecerii de la aspirațiile tinereții socialiste, la deziluzia paraginii capitaliste (Wellness). Urmărind de multe ori transformarea realității, așa cum se imprimă prin transformarea locului, Bressan scoate, de pildă, la iveală, așa cum face în Complex rezidențial, impersonalitatea dezvoltării imobiliare, contradicția între forța buldozerului care face loc viitorilor locatari și măturarea foștilor locuitori din zonele unde marii jucători pregătesc schimbarea.
Când nu se plimbă pur și simplu cu camera prin oraș, gata să răspundă prin declanșări imaginile care-l stimulează, Bressan lansează provocări într-o lume necunoscută, asemenea unor mesaje trimise în sticle către cine știe unde. În 2010, la Galeria H’Art din București, fotograful a avut expoziția Last Shot, o serie de câteva portrete realizate în urma unui anunț la mica publicitate, unde se oferea să realizeze gratuit portrete profesioniste pe care doritorii să și le poată afișa pe cruce. La anunțul său au răspuns câteva persoane, iar portretele expuse la H’Art acaparau întreg spațiul cu tensiunea lor, a conștiinței că imaginea respectivă avea să-i reprezinte, ca un ecou, într-o lume postumă la care nu vor mai avea acces.
Mica publicitate a rămas de atunci un fel de fetiș al lui Bressan, iar unul dintre proiectele la care lucrează încă, Mesaje Personale, presupune un ”hacking” al acestei condici de prin matrimoniale, necroloage, anunțuri de tranzacții și oferte. Artistul trimite la rubrica ambiguu intitulată Mesaje Personale însemnări, micro-note de jurnal, strecurate între nesfârșitele rânduri scrise în limbajul condensat al schimburilor de servicii și retorica de lemn a nașterilor, nunților și morților consemnate ”la gazetă.” ”Este amuzant să mă gândesc că cineva care mă cunoaște ar putea citi aceste mesaje și că, poate, ar ajunge să mă recunoască. Cineva care să mă sune, ca să-mi zică mi-am dat seama că ești tu. Michele”, citim în pagina ticsită de informație, pe care astfel de mesaje umane ajung s-o scurtcircuiteze. Nu întâmplător operatoarea de la mica publicitate sună adesea expeditorul, pentru a verifica dacă acesta chiar există și dacă e sigur pe conținutul anunțului său. ”La 13:10 avem tren spre Alba Iulia. De acolo autocar până la Roșia. Sogni d’oro,” anunța Michele înainte să plece în călătoria la Roșia Montană, în urma căreia a reieșit seria de fotografii Sogni d’oro. Urmărind traseul turistic pe urmele aurului, Bressan a testat întâlnirea dintre fantasmele strălucirii prețioase și prezentul locului ca atare, vopsind câteva pietricele în auriu și inserându-le în câteva fotografii, ca marker al unei obsesii în numele căruia o lume întreagă, cu tot cu oamenii ei, a fost confiscată de interesele unei companii private.
Cele 10 imagini pe care Michele Bressan a ales să ni le trimită pentru azi fac parte din seria Viață, moarte și miracole, care comprimă poate cel mai bine o ”esență” a privirii lui asupra lumilor. Fără să se ferească de cuvinte și idei mari — viață, moarte și miracole –, fotograful prinde în imagini scene care scapă raționalizării perfecte, scene unde coincidența, întâmplarea, urmele sau semnele te pun pe gânduri. Sau, mai bine zis, pe simțuri.
Michele Bressan s-a născut în 1980 la Trieste, în Italia, iar din 1993 e stabilit în România, unde a absolvit Universitatea de Arte Plastice din București, secția foto-video. A avut mai multe expoziții personale la București și Paris, iar fotografiile lui au ”călătorit” prin expoziții colective din multe orașe ale lumii, de la Strasbourg, Tev Aviv, Roma, Viena sau Praga, până la San Francisco, Chicago sau Cuba. În 2009, a primit premiul ESSL pentru Fotografie și a fost nominalizat la Premiul Henkel pentru Artă. Mai multe despre Michele Bressan puteți afla dintr-un interviu de Veioza Arte.
Puteți accesa și:
FOTO Pe drum, la Marea Neagră, cu Petruț Călinescu
FOTO De la jungla amazoniană, la triburi africane: Lumi în transformare, cu Tudor Vintiloiu
FOTO Din colonii muncitorești, în Piața Taksim. Visele prin obiectiv ale Ioanei Moldovan
FOTO Pe drum cu fotojurnalistul George Popescu: De la Universitate, prin Petrila, până în Sahara
FOTO Mihai Barbu: 11 ani de fotojurnalism în 8 imagini
FOTO Povești cu oameni și locuri din foste orașe industriale, cu Ioana Cârlig
FOTO Două luni nicăieri, cu Bogdan Gîrbovan