Pe muzică de acordeon, zeci de oameni au valsat, aseară, în Piața Unirii din Cluj, pentru Roșia Montană. Manifestările au drept scop atragerea atenției asupra pericolului reprezentat de proiectul minier de exploatare a aurului cu cianuri propus de RMGC pentru zona Roșia Montană. În această seară, clujenii sunt din nou așteptați în Piața Unirii, de la ora 19:00, pentru o reprezentanție de silent disco. Bucureștenii se vor întâlni pentru același tip de dans pe Lipscani, colț cu Eugen Carada, de la ora 20:00, iar timișorenii sunt invitați, tot la ora 20:00, în Piața Unirii din Timișoara.
Imagini de la dansul din Cluj-Napoca, via Cluj.info
Puteți urmări înregistrări video de la dansul din centrul Clujului pe RadarMedia sau YouTube.
Acțiunile se alătură unei serii de evenimente organizate la Cluj și București, unele simultan sau la diferențe foarte mici ca timp de desfășurare. Astfel, după Occupy Conti (Cluj), care a marcat debutul seriei, a venit protestul tăcut din fața TVR (Cluj și București), jocul ”Țară, țară, vrem ostași pentru Roșia Montană”, urmat de sinuciderea în public cu cianură (un gest simbolic, menit să atragă atenția asupra pericolului proiectului minier al RMGC); altă acțiune, desfășurată la Cluj, București și Târgu-Mureș, a fost ”Îmbrățișări pentru Roșia Montană”. La Cluj, evenimentul Occupy Conti a fost sărbătorit, după o săptămână, cu tort și baloane în stradă. Acum, toți cei care doresc să se exprime în astfel de moduri inedite împotriva proiectului minier al RMGC sunt așteptați la dans.
Citiți și: Rezoluția conferinței ”Roșia Montană în Istoria Universală”
Un comentariu
Pingback: VIDEO Ring de dans pe Lipscani pentru salvarea Roșiei Montane | TOTB.ro - Think Outside the Box