FOTO Umbrele morţilor la Roşia Montană

0

Roşia Montană, 5 septembrie. În oraşe din ţară şi din afara ei se protestează împotriva proiectului minier al RMGC şi a unei legi aberante, promovată de Guvern în favoarea unei companii private şi pasată, spre a fi votată, Parlamentului. Şi la Roşia s-a protestat pe 1 septembrie. Joi, pe 5, însă, e linişte. Lumea mai are şi de lucru. Angajaţii companiei, în tradiţionalele lor uniforme, sunt la vedere, prin centru. Drumul până sus a fost proaspăt asfaltat (se și vede, marcajele încă nu au fost făcute). E sărbătoare mare duminică – Ziua Minerului, compania face festival, vine lumea, aşa că s-a făcut şi drumul, îmi spune un localnic.

 

de Camelia Jula

 

La Roşia, protestele au fost reluate pe 6 septembrie, o zi plină de evenimente, de altfel (joi parcă era liniştea de dinaintea furtunii, atâta calm şi pace erau în aerul Roşiei). Şi vor continua, sub o formă sau alta, lungă vreme de acum încolo, căci reprezentanţii rezistenţei au obţinut aprobările necesare pentru astfel de manifestări, ca totul să fie „în legalitate”. Pe la porţi, nu prea ai cu cine să vorbeşti. În Roşia au mai rămas cam 600 de localnici, mulţi au plecat (au fost peste 2.000, cândva) şi din cei rămaşi o parte sunt angajaţi ai companiei (RMGC), o parte sunt rezistenţa. Cei angajaţi se uită lung la aparatul foto şi nu mai zic nimic. Ceilalţi şi-au spus fără frică, mereu, punctul de vedere şi îl spun oricui doreşte să îi asculte. Iar cei care au plecat nu mai vorbesc, că nu mai sunt aici. Mai vin la sărbători, îmi spun localnicii, se umplu bisericile, vin cu dorul de glie, că acasă, pentru suflet, e doar un singur loc, toată viaţa.

Unii dintre cei care au plecat s-au dus cu morţi cu tot. Printre „facilităţile” oferite de companie, când le-a cumpărat proprietăţile, s-a numărat strămutarea morţilor. Mormintele din cimitire au fost răscolite, morţii scoşi, duşi în alte părţi, deşi „erau născuţi, trăiţi şi muriţi acolo”, cum spun oamenii locului. În urmă au rămas gropi cu pământ răvăşit, peste care cresc buruieni sau flori care se încăpăţânează să nu dispară, dacă tot au fost semănate cândva acolo. Au rămas borduri de morminte, cu găurile unde ţevile de fier fixau gardul, au rămas socluri de cruci sau urme ale acestora ori chiar bucăţi de cruci, prea grele pentru a mai fi mutate. Una dintre ele zace aruncată pe iarbă, întoarsă cu faţa în jos, ca să nu se vadă numele de pe ea. Şi umbrele celor care au fost odată acolo şi apoi duşi într-un loc străin nu se întind numai într-un singur cimitir din Roşia Montană.

 

Morminte goale în cimitir

 

A mai rămas soclul pe fostul mormânt al primului mort strămutat din cimitirul Bisericii Unitariene

 

SONY DSCAlt cimitir, alţi morţi care nu mai sunt acolo

 

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

Rămăşiţe printre flori

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

Ţevile care ţineau gardurile au fost tăiate pentru ca morţii să poată fi scoşi

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

Pe piatra care a mai rămas încă se vede scrisul săpat: “Dormi în pace”…

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

De aici crucile nu au fost mutate, dar le-au fost “tăiate capetele”.

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

Aici au fost, cândva, nişte bunici…

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

Buruienile vor acoperi, încet, în timp, şi bordurile care n-au fost mutate.

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

Bucată dintr-o cruce, lăsată în iarbă cu faţa în jos…

 

SONY DSC

Din acest cavou au fost scoşi şi mutaţi trei morţi, după spusele localnicilor.

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

 

 

SONY DSC

 

Umbrele din cimitire cad şi peste mormintele goale, şi peste cele în care odihnesc morţi încă nestrămutaţi. Rezistenţa din Roşia Montană este şi pentru ei, la fel de mult cum este pentru cei vii.

 

Fotografii: Camelia Jula


Leave A Reply