După cele trei zile în care Street Delivery a animat transformat strada într-o comunitate pe bune, când am trecut azi pe Arthur Verona locul mi s-a părut pustiu fără valurile de oameni care, pentru câteva momente, te făceau părtaş la lucrurile care-i animă. Scris, construit, modelat, îmblânzit fierul şi sculptat piatra, developat fotografii şi customizat biciclete, renovat clădiri istorice şi imaginat oraşe, activism pentru mediu şi dezmorţit spiritul civic. Ca în fiecare an – şi deja au trecut nouă, de când Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Ahitecţilor au lansat evenimentul devenit între timp tradiţie urbană -, au rămas în urmă doar marile tablouri desenate cu spray-ul pe ziduri, care să-ţi aducă aminte că, prin efort concentrat, oraşul chiar poate deveni prietenos cu locuitorii lui.
Fotografii de Marcel State
Street Delivery deja nu mai are nevoie de niciun fel de publicitate: fiecare ediţie e argumentul în sine care convinge din ce în ce mai mulţi oameni să-şi mute pentru trei zile atelierele în stradă şi să le deschidă celorlalţi, pentru a-şi împărtăşi know-how-ul şi cheful de treabă. Desigur, dezvoltarea Street Delivery şi implicit a publicului său, deschide o pantă alunecoasă între cei care se bucură să vadă din ce în ce mai mulţi oameni împărţind strada şi cei care regretă ediţiile mai liniştite, când aveai loc din plin să te plimbi pe Verona şi să te opreşti tihnit la standuri, fără să fii luat de valul uman. Şi weekendul ăsta, dacă trăgeai cu urechea la conversaţii on sau offline, aveai mari şanse să nimereşti în aceeaşi clasică polemică: a devenit Street Delivery un fel de bâlci, “un festival al berii pentru hipsteri,” sau e pur şi simplu vorba de o stradă devenită neîncăpătoare pentru toţi orăşenii care vor să-şi ia creativ în primire, chiar şi temporar, spaţiul public?
Nu trebuie să uităm însă că, încă de la bun început, Street Delivery şi-a propus să construiască un pasaj pietonal cultural între Strada Verona şi Cişmigiu. Cu toate astea, negocierile asupra extinderii în spaţiul public, despre care aflăm pe zi ce trece că nu prea mai e deloc public, nu se deschid direct proporţional cu interesul cetăţenilor. Drept dovadă, pentru amenajarea unui spaţiu destinat sporturilor urbane în Piaţa George Enescu, Primăria a cerut organizatorilor să achite în avans 5.400 de tichete de parcare. Pentru că, după cum îţi poţi da seama la o simplă plimbare prin Bucureşti, oraşul e construit înainte de toate pentru a urma interesul maşinilor şi al clădirilor. Până când traseul celor care livrează strada pietonilor va ajunge la Cişmigiu, Street Delivery rămâne o oază urbană unde poţi cunoaşte în treacăt o parte din Bucureştiul alternativ şi din oamenii care se încăpăţânează să creeze şi să construiască prin forţe proprii, fără susţinere din partea instituţiilor statului. Însă, fără îndoială, e timpul unei schimbări de balanţă, care să încline raportul dintre spaţiu şi conţinut, astfel încât să te poţi mişca liber şi fără efort prin mulţimea de proiecte.
Până la finalul lunii iulie, când agora creativă se va instala pentru al doilea an la Gara de Nord, pentru Train Delivery, vă propunem o foto-călătorie în weekendul proaspăt încheiat la Street Delivery, printr-o serie de imagini realizate de Marcel State.
