FOTO Spre Arctic. Viaţa printre gheţuri

0

Fotograful Florian Schulz, specializat în viaţă sălbatică şi conservarea mediului, a petrecut mult timp documentând unele dintre cele mai reci locuri ale planetei, zone extreme care i-au dezvăluit peisaje de o frumuseţe incredibilă şi i-au făcut cunoştinţă cu speciile care trăiesc în astfel de regiuni. Munca lui a îmbrăcat forma unui film 3D IMAX, To The Arctic şi a unei cărţi cu 150 de imagini din călătoriile sale.

 

 

Schulz nu doar călătoreşte şi realizează fotografii, dar ţine şi prelegeri despre puterea fotografiei ca şi instrument în atragerea atenţiei asupra problemelor de mediu. Fotograful este unul dintre membrii fondatori ai International League of Conservation Photographers.  În 6 ani, el a petrecut 15 luni în zona arctică pentru a surprinde şi documenta viaţa sălbatică în toate aspectele sale, de la uriaşii urşi polari la drăgălaşii pui de focă polară. Cartea cu fotografiile realizate acolo face parte dintr-o campanie de câştigare a notorietăţii, susţinută de World Wildlife Fund şi numită Arctic Home; aceasta vine în sprijinul eforturilor WWF de a salva şi proteja urşii polari şi habitatul lor din regiunea arctică. Mai multe detalii puteţi găsi pe To The Arctic. Vă lăsăm în compania câtorva imagini din cele 150 cuprinse în cartea lui Florian Schulz:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa şi foto: TreeHugger, To The Arctic, Florian Schulz


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger