Bolta Urbană de Alge este un proiect marca ecoLogic Studio, care combină arhitectura şi biologia: pe de o parte, culturile de micro-alge, iar pe de alta, protocoale de cultivare digitale. Bolta, prima de acest fel din lume, va fi prezentată la Expo Milano 2015 şi, odată finalizată, va putea produce zilnic echivalentul cantităţii de oxigen eliberate de o pădure de patru hectare, precum şi circa 150 de kilograme de biomasă.
Proiectul celor de la ecoLogic Studio este posibil după şase ani de cercetare, în care au fost puse la punct toate detaliile care permit structurii să controleze fluxul de energie, apă şi dioxid de carbon emis, ţinând totodată cont de condiţiile meteo, de mişcările vizitatorilor şi de variabilele contextuale. Cu alte cuvinte, transparenţa, culoarea şi umbra boltei vor fi determinate, în timp real, de interrelaţiile stabilite într climat, micro-alge, vizitatori şi sistemele digitale de control. Folosind deopotrivă biologia şi tehnologiile avansate, proiectul permite folosirea optimă a luminii soarelui pentru a determina o fotosinteză accelerată a algelor, generând astfel mai mult oxigen şi mai multă umbră. Acest prototip ar putea lansa o nouă tendinţă pentru purificarea aerului din oraşele poluate, dar şi pentru un nou mod de a înţelege arhitectura şi regândi spaţiul public, oferind oamenilor şansa să interacţioneze direct cu mediul.
Sursa: Inhabitat
Foto: ecoLogic Studio
6 comentarii
Nu înțeleg cum a fost măsurată această cantitate! și-mi sună cam a dezinformare! Adică e în regulă să radem pădurile planetei căci avem soluții!
exact exact )!!
deci daca tu nu intelegi, e dezinformare. poate mai bine cauti exact cum se masoara, ca sa poti intelege. normal ca nu e in regula sa radem padurile. ideea e de a imbunatati calitatea aerului din mediul urban. dar tu nu intelegi, e dezinformare.
Bunul simt ar spune ca aceste cifre sunt foarte exagerate. Nu e vorba despre ce intelege sau nu omul.
Cartile te fac neprost! Puneti mana si invatati ca altfel ajungeti ziarisdi si scrieti tampenii pe net!
Gandestesicerceteaza daca tu intelegi atat de bine poate NE explici si noua exact cum SE masoara?