Despre Post-Industrial Stories, proiectul prin care fotografii Ioana Cîrlig și Marin Raica și-au propus – și au și reușit – să călătorească în foste orașe industriale românești și să le documenteze viața în imagini, v-am mai povestit. O dată, când i-am invitat pe cei doi să ne spună cum au ajuns să facă această monografie vizuală a României, după ce ușile uzinelor, fabricilor și combinatelor s-au închis. Apoi, când i-am cerut Ioanei Cîrlig aproape imposibilul, adică să adune într-un top subiectiv 10 fotografii din seria Post-Industrial Stories, la care ține foarte mult.
Acum, ne-am reîntâlnit cu Ioana și cu Marin, la finalul primei etape a călătoriei lor documentare, finanțată de Administrația Fondului Cultural Național, și am povestit despre viața în aceste locuri rămase sub semnul abandonului.
TOTB: Care a fost traseul vostru?
Ioana Cîrlig & Marin Raica: Post-Industrial Road-Trip a durat 38 de zile și a cuprins 45 de localități din 6 județe: Vâlcea, Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Sibiu. Am parcurs peste 3000 de kilometri în căutarea fotografiilor, mergând din oraș în oraș, din sat in sat, din colonie în colonie.
Cum v-a schimbat, în câteva cuvinte, călătoria asta? Îmi imaginez că efectul e mult mai adânc înrădăcinat și că se va ”developa” pe parcus.
Fotografic, experiența a fost exraordinară, deoarece am avut ocazia ca timp de 38 de zile să trăim într-o stare ideală: pe drum, făcând poze, vizitând locuri noi, cunoscând oameni. Am avut ocazia să percepem o imagine de ansamblu a fenomenului pe care îl studiem și în același timp să observăm particularitățile fiecărei zone în parte. Ne-am îndrăgostit de zona Anina-Moldova Nouă și ne-am propus ca după anul petrecut la Petrila să ne mutăm în Banatul Montan cu proiectul.
Juju, paznic la fosta Mină Anina, Caraș-Severin. Foto: Marin Raica
Petrila, Valea Jiului. Foto: Ioana Cîrlig
Ce au în comun așezările unde ați călătorit și ce le face să difere una de cealaltă?
Zonele industriale din România au în comun senzația de abandon. În special așezările miniere, plasate în zone foarte frumoase, lasă senzația că au fost agresate și apoi părăsite. În lipsa unui plan de reconversie economică pe termen lung, majoritatea zonelor în care activitatea industrială s-a încheiat după ’90 se susțin doar cu banii trimiși acasă de cei plecați la lucru în străinătate. Exemplul Aninei este grăitor: Anina a fost închisă în 2006, după un accident în urma căruia și-au pierdut viața 7 oameni. La momentul închiderii, mina Anina era cea mai adâncă din Europa, – 1250 de metri, și era singura sursă de venit a zonei. În ultimii 7 ani, nu s-au creat locuri noi de muncă. Orașul este ținut în viață de femeile care lucrează în Germania și Italia, la îngrijit bătrâni. Zona este foarte complexă, cu multe posibile atracții turistice pe care oamenii din zonă și-ar dori să le valorifice. Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnita, Parcul Național Domogled-Valea Cernei, nenumărate peșteri, chei, cascade, lacuri, izvoare minerale. Munții Aninei au 200 de peșteri. Într-una din ele, s-au descoperit în 2002 rămășițele primului om din Europa, vechi de circa 40.000 de ani, botezat Ion. Fără susținere din partea statului, fără investiții în infrastructură, fără promovare, aceste zone nu pot atrage un număr mare de turiști.
Casă scufundată în iazul de decantare, fosta comună Geamănă, Alba. Foto: Ioana Cîrlig
Iazul de decantare Valea Săliștei, Alba. Foto: Ioana Cîrlig
Valea Cornei, Alba. Foto: Marin Raica
Deși in nou îmi imaginez că e foarte dificil să ”decupați” episoade din experiența asta intensă, care ar fi unul din momentele care v-au marcat cel mai tare în călătoria voastră?
Un episod care ne-a impresionat a fost întâlnirea cu o familie care locuiește pe marginea unei cariere de suprafață, în județul Vâlcea. Familia Răducan locuiește la 50 de metri de carieră Berbești: părinții, 5 copii și mătușa tatălui în vârstă de 82 de ani. Pe măsură ce exploatarea avansează, pământul de lângă casa lor se surpă. ”Noroc cu rădăcinile nucului, că până acum se ducea tot la vale”. Familia nu vrea să se mute decât dacă primește o proprietate asemănătoare (nu casă într-un loc și grădină departe, pe o vale, așa cum li s-a propus). Bătrâna însă nu vrea să audă de mutare: “Eu nu plec din casa mea. Cu ce am greșit ca să mă dea afară, de ce mă obligă să plec?”. De la autorități primesc răspunsuri vagi. “Te amână, ca să te oblige să pleci. Trag de timp și cariera tot avansează, până o să se ducă casa la vale. Nu au întrebat: ești de acord să te muți? Noi vrem să mergem mai departe cu cariera, să săpam în grădina ta. Noi suntem în afara perimetrului și nu vrem să ne vindem pământul. Au excavat până s-a surpat bucata de pământ și tot avansează”. De curând, am primit un telefon de la doamna Răducan, care ne spunea că problema se agravează, că tot sapă în carieră sub grădina lor și că nici nu au mai venit să vorbească cu ei cei de la exploatare. Astfel de abuzuri se întâmplă mai ales în zonele izolate, cum este Berbeștiul. Am ajuns să credem că Roșia Montană e un caz fericit pentru că este mediatizat, pentru că oamenii au aflat și le păsa.
Berbești- Familia Răducan în grădină. Foto: Ioana Cîrlig
Pichi, Brădet, Caraș-Severin. Foto: Ioana Cîrlig
Natalia, Brădet, Caraș-Severin. Foto: Marin Raica
Întrebarea clasică, de final: ce urmează?
Proiectul nostru continuă. Din ianuarie 2014, ne mutăm la Petrila, în Valea Jiului. La final, după 4 ani, sperăm să putem edita un album.
Iulian Ghibuș, fost miner, Cozla, Caraș-Severin. Foto: Marin Raica
Cartierul Dallas, Vulcan, Valea Jiului. Foto: Marin Raica
Penu și Neamțu, tineri din Moldova Nouă. Foto: Marin Raica
Familia Crăciun, Petrila
“Sticla” Turda, Cluj. Foto: Ioana Cîrlig
Puteți citi și:
Pe urmele distrugerii industriei românești, într-un proiect inedit de foto-documentar
Povești cu oameni și locuri din foste orașe industriale, cu Ioana Cîrlig
Susțineți ”Răsună valea,” un proiect despre orașele-fantomă ale huilei
Un comentariu
Ma asteptam sa vad si localitatea Altîn Tepe din jud Constanta aici…