FOTO Portrete emoţionante realizate chiar înainte şi imediat după moarte

Fotograful Walter Schels şi-a asumat o misiune care multora le-ar părea imposibilă, dată fiind încărcătura ei emoţională. În seria Viaţa de dinaintea morţii, artistul a surprins potretele unor oameni în două momente decisive: foarte aproape de momentul morţii şi imediat după ce aceştia şi-au dat ultima suflare. Imaginile, a căror forţă incredibilă invită la reflecţie pe una dintre cele mai importante teme ale umanităţii, l-au ajutat pe Schels să-şi depăşească propria frică de moarte, povesteşte artistul într-un interviu pentru The Guardian.  

 

Jan Andersen avea 27 de ani când a murit, pe data de 14 iunie 2005, într-un spital din Hamburg. La 19 ani, a aflat că era seropozitiv, iar la 27 de ani a aflat că nu mai avea mult de trăit. O formă rară de cancer, cauzată de infecţia cu HIV, i-a pus capăt vieţii după o bătălie scurtă, dar violentă, la finalul căreia tânărul părea să se fi împăcat cu deznodământul. “A vrut ca Iris, asistenta lui, să-i spună precis ce se va întâmpla când va muri. Atunci când o femeie din salonul apropiat a murit, a mers s-o vadă. În acel moment, temerile lui au dispărut. A spus că nu îi mai era frică de moarte,” povesteşte fotograful. 

Elmira Sang Bastian a murit pe 23 martie 2004, la numai 17 luni, în casa părinţilor ei. Fetiţa s-a născut cu o tumoare pe creier, iar părinţii au aflat tragic că nu pot face nimic pentru a-şi salva copilul. Imediat după moartea ei, părinţii i-au citit “Ya Sin”, capitolul 36 din Coran, care vorbeşte despre învierea morţilor. Elmira are o soră geamănă, perfect sănătoasă. 

 

 Klara Behrens a încetat din viaţă la 83 de ani, pe 3 martie 2004, într-un spital din Hamburg. Înainte să moară, Schels spune că femeia ştia că nu mai avea mult de trăit. “Uneori, încă mai sper să mă fac bine. Dar când mi se face foarte rău, nu mai vreau să merg înainte. Şi tocmai mi-am cumpărat un frigider nou-nouţ. Dacă aş fi ştiut…”, zicea bătrâna, înainte să se stingă. Deşi spunea că nu se teme de moarte, procesul propriu-zis al plecării dintre cei vii o speria, atâta vreme cât nu ştia la ce să se aştepte. 

Wolfgang Kotzahn a murit pe 4 februarie, într-un spital din Hamburg, la vârsta de 57 de ani. Cu şase luni înainte de ultima aniversare, bărbatul a aflat că sufera de cancer al bronhiilor, inoperabil, veste care l-a şocat profund. “Sunt uimit că am ajuns să mă împac destul de uşor cu situaţia,” spunea Kotzahn cu mai puţin de o lună înainte să se stingă. “Acum iată-mă, aşteptând să mor. Dar mă bucur încă de fiecare zi rămasă, trăiesc viaţa din plin. Până acum, n-am fos niciodată atent la nori. Acum văd totul dintr-o perspectivă cu totul nouă: fiecare nor văzut pe fereastră, fiecare floare din vază. Dintr-o dată, totul contează.”

Maria Hai-Anh Tuyet Cao avea 52 de ani când a murit într-un spital din Hamburg, pe data de 15 februarie 2004. Deşi a suferit în urma unei boli pulmonare, femeia spunea că îşi întâmpină moartea cu seninătate, graţie şi învăţăturilor primite de la maestra spirituală Ching Hai. “Moartea nu înseamnă nimic,” spunea Cao. “Primesc moartea cu braţele deschise. Nu e eternă. După ce-l vom întâlni pe Dumnezeu, vom fi cu toţii frumoşi,” spunea femeia, care dorea ca în momentul morţii să ajungă la detaşarea totală.

Heiner Schmitz a murit la 52 de ani, pe 14 decembrie 2003, într-un spital din Hamburg. Schmitz, care lucra în publicitate, a avut o tumoare pe creier. Deşi şi-a petrecut ultimele zile la spital, înconjurat de prieteni care încercau să pară relaxaţi, bărbatul spune că în atitudinile lor se citea frica. “Nimeni nu mă întreabă cum mă simt. Pentru că toţi sunt făcuţi pe ei de frică. Mi se pare de-a dreptul trist felul în care evită cu disperare subiectul, vorbind despre te miri ce. Oare nu s-au prins? O să mor. Eu doar la asta mă gândesc în fiecare secundă când sunt singur,” mărturisea Schmitz. 

Waltraud Bening a murit pe 26 ianuarie 2003, la vârsta de 80 de ani, într-un spital din Berlin. Cu câteva momente înainte de moarte, şi-a rugat soţul să vină neapărat la spital. Deşi ar fi preferat să moară acasă, soţul i-a spus că nu ar putea suporta acest lucru, aşa că şi-a petrecut ultimele zile la spital. “Mereu a fost un tiran,” spunea femeia înainte de moarte. “Nu m-am ridicat niciodată la înălţimea lui.” După o ultimă discuţie cu soţul, femeia a murit a doua zi, aparent cu seninătate. 

Michael Föge a murit într-un spital din Berlin, pe 12 februarie 2003, la vârsta de 50 de ani. Fost responsabil în cadrul administraţiei berlineze pentru ciclism, Föge a aflat la scurtă vreme după aniversarea de 50 de ani că are o tumoare la creier. Aceasta i-a distrus în scurt timp centrii vorbirii, i-a paralizat un braţ şi emisfera dreaptă a feţei. A murit la spital, în somn. 

 Elly Genthe a murit pe 11 ianuarie 2003, într-un spital din Berlin, la 83 de ani. O femeie puternică şi independentă, Elly spunea mereu că preferă să moară decât să nu-şi mai poată purta singură de grijă. A murit în urma luptei cu cancerul la rinichi. În ultimele zile de viaţă, femeia spunea că vedea omuleţi ieşind din vazele de flori care veniseră s-o ucidă. “Luaţi-mă de-aici. Mi se opreşte inima dacă mai stau. E o situaţie de urgenţă! Nu vreau să mor!”, le spunea Genthe celor din jur. 

Michael Lauermann a murit la un spital din Berlin, pe 14 ianuarie 2003, la 56 de ani. Fost director workoholic, Lauermann a aflat că avea o tumoare cerebrală inoperabilă. În ultimele săptămâni de viaţă, a refuzat să vorbească despre moarte, preferând să-şi amintească viaţa bogată în experienţe: studii la Sorbona, Baudelaire, revolte de stradă, iubiri. “Am iubit viaţa cu-adevărat. Acum gata. Nu mă tem de ce va urma,” spunea Lauermann. 

Sursa: Feature Shoot