Tema relaţiei dintre homosexualitate, reproducere şi creşterea copiilor, despre care cercetătoarea Daniela Cutaş scria pe larg într-un articol de pe TOTB, rămâne un nucleu de controversă în spaţiul public. Fotografa Gabriela Herman urmăreşte deja de cinci ani poveştile unor copii ai căror părinţi fac parte din comunitatea LGBTQ, pentru a vedea dacă şi cum îi influenţează pe copii orientarea sexuală şi genul părinţilor. Herman continuă să adune portrete ale unor astfel de copii în seria The Kids, din care vă invităm să urmăriţi o selecţie.
Hope (foto sus), crescută la New York de doi taţi: “Ştiam că există şi alte structuri familiale, pentru că vedeam că în familiile prietenilor mei, pe ale unchilor şi mătuşilor mele, exista cineva numit mama, ceea ce în cazul meu nu exista, însă nu m-am simţit niciodată parte dintr-o minoritate. M-am întrebat despre familia mea biologică, mai ales despre mama mea biologică, dar în ceea ce priveşte propria dezvoltare, nu cred că am avut de suferit din această cauză. Cred că părinţii mei au făcut o treabă fantastică, m-au crescut ca pe o femeie puternică, daruneori revin la întrebarea centrală – de unde vin -, care alteori pare să nu mai aibă nicio importanţă.
Mark, crescut în Penssylvania, de către mama şi tatăl lui, care în timp ce Mark a ajuns la facultate, a recunoscut că era homosexual: “Tata e gay. Acum, se află în etapa în care îşi recunoaşte şi acceptă orientarea. De când mă ştiu, am fost înclinat să cred că tata era gay. În ceea ce mă priveşte, am ştiut mereu că sunt queer. Încă din copilărie, vedeam cum tata avea aceleaşi obiceiuri de a-şi ascunde feminitatea ca mine, vedeam cum îşi redresează poziţia şi nu mai stă picior peste picior sau se controlează, să nu mai gesticuleze atât când vorbeşte.”
Elizabeth, crescută în Boston, de către mama şi tatăl lui, atunci când Elizabeth a ajuns la facultate, a recunoscut că era homosexual: “Mi-a spus ‘e timpul să-mi confrunt identitatea’, iar eu l-am întrebat ‘eşti gay?’, iar el a răspuns, ‘Până acum n-am avut nicio experienţă de acest fel.’ Cred că următoarele cuvinte care mi-au ieşit pe gură au fost: ‘Tată, sunt convinsă că eşti gay.'”
Annie, crescută în Ohio, de către mama şi tatăl ei, care când Annie avea 4 ani, şi-a făcut schimbare de sex, devenind femeie: “Nu mi-l amintesc pe tata ca bărbat, cred că am crescut cu două mame. Pentru mine însă, asta n-a însemnat mare lucru, fiindcă altă variantă nu ştiam. Doar când am ajuns la facultate mi-a fost mai greu să le povestesc celorlalţi. Nu prea vorbisem despre asta înainte şi cu atât mai puţin mi se păruse o problemă socială, pentru care să lupţi – mai mult, nici nu mă identificam deloc cu acel grup.”
Danielle, crescută în Washington, de către două mame şi patru taţi: “Când aveam 4 ani, mă jucam cu prietena mea, iar ea mereu voia să joace rolul mamei, doar că atunci eu m-am împotrivit. Am început să ne certăm pe tema asta. Aşa că mama a venit repede, să vadă ce se întâmpla. ‘De ce nu vă jucaţi amândouă de-a mamele?’ ne-a întrebat, i-ar eu am privit-o neîncrezătoare şi i-am spus ‘dar nu poţi face asta’. Atunci m-a privit şi mi-a spus ‘Danielle, dar tu ai două mame!’.
Aaron, crescut în California, de către două mame şi, după despărţirea lor, când el avea 7 ani, de către mamele lui şi un tată vitreg: “Mamele mele s-au despărţit când eu aveam 7 ani, fiindcă mama mea biologică s-a îndrăgostit de un bărbat. Am ştiut mereu că familia mea era diferită, dar nu într-un sens ciudat. Era pur şi simplu o altfel de familie.”
Allison, crescută în Connecticut, de către mama ei şi partenera acesteia: “Imediat cum am aflat că şcoala la care învăţam avea o politică deschisă faţă de persoanele gay, a fost incredibil să-mi dau seama că erau, profesori şi copii, susţinători ai drepturilor LGBT. Nu eram singura care cunoştea persoane gay şi ăsta nu era un secret întunecat pe care trebuia să-l ascund.”
Jamie, crescută în Chicago, de către mama ei şi diverse partenere ale acesteia: “Am fost crescută de mama şi de partenerele ei, dar în viaţa mea erau prezente şi fostele ei partenere şi prietenete, astfel încât am impresia că am fost crescută de multe femei diferite.”
Vanessa, crescută în Virginia de către mama şi tatăl ei, care a recunoscut că era homosexual când Vanessa avea 28 de ani: “Pentru mine şi sora mea, a fost mai trist să aflăm că am fost minţite atâta timp, decât să aflăm de orientarea sexuală a tatălui nostru.”
Darnell, crescut în California, de două mame şi un tată: “Încă de la început mi s-a părut normal să fiu înconjurat mereu de lesbiene. Îmi amintesc când eram mic şi ascultam muzică pop la radio, aveam impresia că artistul îi cânta cel mai probabil unei persoane de acelaşi gen.”
Diana, crescută în New York, de către mama ei şi tatăl ei, care când Diana a ajuns la facultate, a recunoscut că era homosexual: “Tata spune că, dacă nu l-aş fi confruntat cu identitatea lui, ar fi putut trăi toata viaţa reprimând şi acunzând faptul că este gay. Nu avea de gând să spună asta nimănui.”
Dori, crescută în New Jersey de către tatăl ei şi mama ei, care, când Dori avea 8 ani, a recunoscut că era lesbiană: “Am început să le vorbesc oamenilor despre orientarea mamei mele abia târziu, după facultate. Dacă iniţial le spuneam prietenilor mei despre asta la a patra sau a cincea întâlnire, acum le spun de la prima întâlnire.”
Ilana, crescută în Pittsburgh de tatăl ei şi de mama ei, care, când Ilana avea 16 ani, a recunoscut că era lesbiană: “Mama – care se confrunta atunci cu criza vârstei de mijloc -, aşa cum oamenii îşi iau o maşină nouă, ea şi-a luat o nouă orientare sexuală.”
Lucas, crescută în Florida, de către un tată divorţat şi de mama lui, care, când Lucas avea 15 ani, a recunoscut că era lesbiană: “Mereu mi-a fost uşor să accept că mama e gay, fiindcă am fost crescut în aşa fel încâ să accept toţi oamenii. A fost un pic neobişnuit, dar nu mi-a fost greu. Dacă situaţia ar fi fost mai grea pentrz mama, dacă ei i-ar fi fost mai greu să fie gay, probabil că aş fi fost şi eu mai determinat să lupt pentru drepturile ei.”
Lauren, crescută în Missouri, de către mama ei şi tatăl ei, care când Lauren avea 7 ani, a recunoscut că era homosexual: “Faptul că părinţii mei au divorţat a fost mai important decât că tata era gay. Cred că e grozav ca fiul meu să crească cu doi bunici, fiindcă nu va şti niciodată diferenţa. Tatăl meu nu este mai bunic decât partenerul lui; cel mic creşte cu amândoi, în egală măsură bunici.”
Sursa: FeatureShoot
Puteţi urmări şi:
FOTO Dragostea este la fel pentru toată lumea
Scrisoarea unui tată către fiul său gay devine virală pe internet